Librăria Humanitas de la Cişmigiu gazduieste joi, 24 ianuarie, de la ora 19.00, un dublu eveniment Fernando Pessoa. Vor fi lansate volumul Ultimatum şi alte manifeste, apărut la Humanitas Fiction, în seria de autor Fernando Pessoa, în traducerea lui Dinu Flămând şi a Micaelei Ghiţescu şi audiobook-ul Ploaie oblică, apărut la Humanitas Multimedia, în lectura lui Dinu Flămând şi a Oanei Pellea.

Eveniment Fernando PessoaFoto: Librariile Humanitas

Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro la eveniment sunt invitaţi: Micaela Ghiţescu, Mihai Zamfir, Daniel Perdigao, Oana Pellea şi Denisa Comănescu.

„Inteligenţa ieşită din comun, enorma putere analitică şi neştirbita curiozitate intelectuală sunt câteva dintre ingredientele esenţiale ale geniului cu care era înzestrat Fernando Pessoa; dar nu ar fi existat genialitatea lui dacă i-ar fi lipsit spiritul «non-aristotelic», graţie căruia el a ştiut să treacă dincolo de ceea ce este raţional şi măsurabil, pentru a concepe opere sau, şi mai bine spus, o Operă ce depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi (fie că-i spunem «frumuseţe» sau «adevăr»), mai cu seamă prin lacunele, prin ezitările, prin ceea ce are inevitabil fragmentar, prin ceea ce raţionalistul nu a acceptat să ne explice; ceva pe care poetul continuă să-l şoptească, încă şi astăzi, la o ureche atentă.“ - RICHARD ZENITH

În cel de-al treilea volum din seria de autor „Fernando Pessoa“ sunt incluse câteva texte fundamentale, semnate de marele poet portughez cu nume propriu sau atribuite unor heteronimi ai săi, care au îmbogățit Avangarda literară europeană, precum Ultimatum sau manifestele „păgânismului“. Sunt reproduse, de asemenea, importante eseuri despre estetică, filozofie, ocultism, istorie şi psihologie, alături de fragmente de corespondență rămase de la poet, care între-gesc diversitatea proiectelor pessoane. Scrierile referitoare la Sebastianism şi la mitul celui de-Al Cincilea Imperiu, dar şi considerațiile despre mentalitatea portugheză sau despre istoria şi viața social-politică ale Portugaliei îmbogățesc profilul acestui multiplu autor cu care cititorul român s-a familiarizat din volumele precedente – Cartea neliniştirii (Humanitas Fiction, 2010, 2011) şi Opera poetică (Humanitas Fiction, 2011, 2012). Pentru prima dată apar în limba română şi câteva texte mistice prin care Pessoa îşi ghidează cititorii pe teritoriul misterelor şi al inițierii, reinterpretând în viziune proprie vechi practici şi mituri. Toate sunt teatralizarea acelui indestructibil binom operă/viață care condamnă întreaga operă a lui Pessoa să rămână veşnic fragmentară, dar şi potențial infinită.

Fernando Pessoa a devenit o referinţă absolută pentru poezia secolului XX. Născut pe data de 13 iunie 1888, la Lisabona, îşi începe studiile în limba engleză la Durban, în Africa de Sud, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei; le continuă din 1905 în portugheză, după revenirea la Lisabona, înainte de a le abandona, resemnându-se să-şi câştige traiul ca modest traducător din engleză pentru diferite agenţii comerciale. Frecventează cercurile literare avangardiste, publică cu regularitate articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporânea, Athena) şi câteva plachete semnate cu numele propriu, în engleză şi în portugheză: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II şi English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922) şi Mensagem (1934). Ele reprezintă doar vârful aisbergului din cele 27 543 de texte rămase în manuscris după dispariţia autorului. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată de diverşi heteronimi, personalităţi cu biografii şi activităţi distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, în care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuţi heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii şi teoreticianul „păgânismului“ –, Ricardo Reis – epicureicul –, Álvaro de Campos – modernistul – şi Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit Cartea neliniştirii (O Livro do Desassossego), primul volum din prezenta serie de autor iniţiată în 2009 de Editura Humanitas Fiction. Scriitorul moare la 30 noiembrie 1935, an în care, pentru criticii literari şi pentru cititori, se naşte „cazul Pessoa“.