Liviu Ioan Stoiciu este câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2012, pentru volumul 'Substanţe interzise', publicat la Editura Tracus Arte. Premiul va fi decernat marţi, 15 ianuarie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc in sala de festivitati a Institutului Cultural Român (ICR). Potrivit comunicatului transmis de Radio România Cultural, premiul Cartea de Poezie a anului 2012 este în valoare de 3.000 lei si va fi oferit de ICR, la Gala Tinerilor Scriitori.

Juriul a fost compus din criticii literari acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Bogdan Creţu. Totodata, juriul a anunţat nominalizările pentru cele trei secţiuni precizate în regulamentul Galei (listate în ordinea alfabetică a autorilor).

Tânărul Poet al anului 2012:

Vlad Moldovan, pentru volumul 'Dispars', Editura Cartea Românească

Andra Rotaru, pentru volumul 'Lemur', Editura Cartea Românească'

Radu Vancu, pentru 'Frânghia înflorită', Casa de Editură Max Blecher

Tânărul Prozator al anului 2012:

Cosmin Perţa, pentru 'Teofil şi Câinele de lemn', Editura Herg Benet

Dan Sociu, pentru 'Combinaţia', Editura Casa de Pariuri Literare

un cristian, pentru 'morţii mă-tii', Editura Casa de Pariuri Literare

Tânărul Critic literar al anului 2012:

Ioana Dunea, pentru 'Literatura reideologizării. 1957-1964. Poezia', Editura Tracus Arte

Mihai Iovănel, pentru 'Evreul improbabil: Mihail Sebastian: o monografie ideologică', Editura Cartea Românească

Claudiu Turcuş, pentru 'Estetica lui Norman Manea', Editura Cartea Românească

Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, unde vor fi prezenţi Ioana Crăciunescu, Ionuţ Bogdan Ştefănescu şi Mircea Tiberian. Evenimentul va fi prezentat de Dan Mircea Cipariu.

Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment ce marchează sărbătorirea celei de-a treia ediţii a Zilei Culturii Naţionale, conform unei Legi promulgate la 6 decembrie 2010 de Preşedintele României Traian Băsescu.

Potrivit Radio Romania Cultural, Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment-concurs dedicat tinerilor creatori de literatură română, între 18-35 de ani, din spaţiul geografic şi cultural românesc. Un proiect menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial şi ai celui literar talentul exprimat la 'prima verba' ori valoarea unor apariţii editoriale. Un eveniment care să pună în comunicare creatoare pe tinerii scriitori cu valorile canonice ale poeziei române contemporane care merită să fie distinse cu Premiul CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2012.