Ziua Culturii Nationale, organizata la Academia Romana si la Muzeul National de Arta
Potrivit site-ului Academiei Române, la dezbateri vor participa academicienii Ionel Haiduc- preşedintele Academiei Române, Dan Berindei- vicepreşedinte al Academiei Române, Dinu C. Giurescu- Nicolae Breban, Ion Aurel Pop, Mihai Cimpoi si Eugen Simion.
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, al cărei preşedinte este acad. Eugen Simion, va prezenta operele fundamentale apărute în anul 2012 şi va acorda Premiile Fundaţiei. În încheierea evenimentului, actorul Dorel Vişan va susţine un recital din poezia lui Eminescu.
De asemenea, în aceeaşi zi, la orele 18.30, la sediul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) va avea loc recepţia organizată la invitaţia ministrului Culturii, Daniel Barbu, organizată cu prilejul celebrării Zilei Culturii Naţionale, informează, miercuri, într-un comunicat transmis AGERPRES, Biroul de presă al MNAR.
Programul include vizita invitaţilor în expoziţiile 'Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti 1830-1930' şi 'Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului', deschise la MNAR, care aduc în atenţia publicului momente istorice şi opere de artă definitorii pentru cultura română.
Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naţionale printr-un act normativ adoptat de Camera Deputaţilor, pe 16 noiembrie 2010.

Beatrice Mahler: O parte din personalul ATI a abandonat lupta. Nu oricine poate sa stea lângă un pacient extrem de bolnav
Aproape 4 milioane de tineri (18-34 de ani) locuiesc cu părinții. Iar motivele lor nu sunt doar economice...
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul