Colectia HotNews.ro

"Lucrez intr-o casa de nebuni" - cum poti sa scapi din balamucul birourilor corporatiste

de Editor     GiftBooks.ro
Vineri, 14 decembrie 2012, 10:27 Actualitate | Cultură


Aici aveti job-ul?
Foto: Hotnews
Lucrezi si tu intr-o „casa de nebuni”? Vezi ce scrie un autor german despre zapaceala si practicile din birouri care-ti fac viata grea si-ti demoleaza sperantele profesionale. Punctualitate, corectitudine, calitate, eficienta. Sunt cuvinte care alcatuie nimbul de glorie al firmelor germane. Ca realitatea a inceput sa se indeparteze tot mai mult de acest mit, incearca sa demonstreze Martin Wehrle, care insusi a fost manager intr-un concern, inainte de a deveni consilier de indrumare si orientare profesionala, iar apoi autor de succes.

Poti cumpara cartea online. Comanda aici si poti obtine transport gratuit !

 Multe firme germane s-au transformat din rotative bine puse la punct in „ospicii”, in care novicii ocupa fotolii de sefi, meeting-urile se transforma in lupte pentru putere, din ce in ce mai multe activitati poarta pecetea birocratiei si lipsei de sens, spre disperarea angajatilor stresati, neputinciosi si demoralizati.

Intr-o carte serioasa, scrisa insa pe un ton umoristic, foarte usor de digerat, Martin Wehrle face o radiografie necrutatoare a haosului zilnic din birourile firmelor si concernelor germane. „Lucrez intr-o casa de nebuni – despre absolut normala rutina de birou” a ajuns la a 14-a reeditare, de la aparitia cartii in 2011, la editura Econ din Berlin. Cartea s-a aflat la inceputul anului pe locul al doilea, intre debutantii de pe lista de best-seller-uri intocmita de Spiegel.

Martin Wehrle s-a nascut in Löffingen din zona Schwarzwald, are 41 de ani si in prezent conduce Academia de consiliere profesionala din Hamburg. Anterior, el a lucrat in etajele superioare ale unui concern german, apoi ca Business Coach liber-profesionist. Din 2010, in Die Zeit ii apare comentariul saptamanal pe teme de orientare profesionala. Alte carti ale autorului sunt: „Ponturi pentru un salariu mai mare” (Econ, 2003), „Secretele sefilor” (Hoffmann & Campe, 2004), „Dusmanul din biroul meu” (Econ, 2005), „Profesorul Nefapta”, coautor Uwe Kamenz (Ullstein, 2007), „Mai bine imi urasc colegii” (Knaur, 2010), „100 din cele mai bune exercitii de Coaching” (managerSeminare, 2010).

Un exercitiu de imagine
„Daca firmele germane se apuca de facut ceva, apoi o fac constiincios. Munca lor e considerata precisa, la milimetru. Respectarea termenelor e legendara, la secunda”, scrie autorul in cuvantul sau introductiv. El e insa de parere ca „renumele firmelor germane e cu atat mai bun, cu cat esti mai departe de Germania, daca se poate pe alte continente.” Insa cand angajatii unei firme se decid „sa dea in vileag”, fatadele intreprinderilor germane se crapa.

„Firme aparent serioase, al caror nume e un certificat de calitate, se dovedesc a merge pe orbecaite, a toca bani si a fi niste gasti haotice, de luat in ras” scrie Martin Wehrle. Din multele sale discutii si scrisori primite de la angajatii aflati in impas, cel mai adesea psihic, se contureaza tabloul necosmetizat al unor firme, o perspectiva din interiorul acestora, care face sa ti se zburleasca parul in cap.

Majoritatea firmelor din Germania sunt „duplicitare”, scrie autorul, „in prezentarea lor publica -cum s-ar dori sa fie-, si in cea din interior, cum sunt in realitate”. In prospecte si brosuri lucioase, multe firme isi prezinta fata machiata. Intre zidurile lor, de multe ori „clocoteste o adevarata nebunie”. Conform unui sondaj de opinie initiat de bursa de joburi din internet StepStone, 50% dintre angajati spun ca „le e rusine” de ce sefi au. Iar numarul bolilor psihice in randul angajatilor din Germania s-ar fi dublat, din 1998 pana acum. Motivele principale sunt „stress-ul nebun si lipsa de apreciere” a muncii acestora.

Cusca cu maimute
Cartea e structurata in doua parti, prima purtand titlul „O cusca plina de nebuni”. Nebunia incepe odata cu semnarea contractului cu firma, care se aseamana unei casatorii. Pe timp ce trece, partenerii se aseamana tot mai mult. Unii vechi angajati ai unor firme, chiar si dupa concediere sau pensionare, vad in firma la care nu mai sunt, odrasla cununiei. E „ ca propriul copil, chiar daca mama l-a parasit”, spune un fost angajat despre firma de care il legasera ani buni.

Identificarea devine atat de acuta, incat angajatul insusi ajunge sa se defineasca prin raportarea la „ceva mai mare” si mai insemnat. El imbraca o haina de imprumut si isi asuma o identitate corporatista, care nu e al lui. Insa devine a lui, caci creierul i-a fost, intre timp, suficient de spalat. Cel mai vizibil simptom al acestei identificari este exprimarea la persoana intai plural: „Noi am pus pe piata un produs nou”, „Noi expandam”, „Cursul nostru de la bursa”, sau chiar „Deciziile noastre in politica de personal”.

In virtutea acestei identificari paguboase, angajatul inchide ochii chiar si la masurile care il defavorizeaza, de exemplu „ploaia de dividende” asupra actionarilor, bonificatiile pentru manageri si etajele „de sus”, concomitente cu anuntarea inghetarii salariilor angajatilor, blocarea posturilor, reducerea contributiilor sociale, reduceri absurde la capitolul cheltuieli curente, chiar si la hartia de birou. Aparent, pentru ca nu sunt bani. Concret, pentru ca redistribuirea banilor se face de jos in sus.

Eu, tu si umbrela de firma
Patru trasaturi generale distinge Wehrle, la firmele care lucreaza in stil „casa de nebuni”.
Fariseismul sau duplicitatea. „Firma nu face ce spune si nu spune ce face”. Ea promite angajatilor si clientilor mai mult decat le poate oferi, se conduce dupa canoane lipsite de valabilitate si cultiva o dubla morala, conform principiului: „E adevarat doar ce imi e de folos”.

Boala profitului cu orice pret. Pentru maximizarea acestuia, clientul se transforma intr-un „account”, mediul inconjurator in sursa de materii prime, care trebuie stoarse de tot, iar angajatul intr-un „morcov” bun de ras pana la ciot, care apoi e aruncat la cosul de gunoi. E concediat, cand ratiuni supreme o cer. Aceasta „maxima plutocratica”, scrie autorul, se aplica mai ales marilor concerne.

Egocentrismul. Firma e ocupata mai mult de ea insasi, decat de evolutiile cererii de pe piata. „Se definesc procese, se celebreaza meeting-uri, se improasca cu spuma. Uneori domneste haosul, de exemplu dupa o restructurare, alteori blocajul, dupa o taiere de buget. Angajatii sunt fixati mai ales asupra sefului, iar clientul cade pe ultimul loc”.

Diletantismul. Firma se impiedica in propriile picioare. Aici nu se mai face treaba, ci se jongleaza intr-o veselie. Deciziile sunt luate ca o aruncare de zar, persoanele de decizie nu-si merita functia, orizontul lor e la fel de limitat ca si „cursa de autobuz locala”.

Ultimele doua trasaturi caracterizeaza mai ales zona antreprenoriala mica si mijlocie din Germania. „V-ati recunoscut firma la care lucrati in prezent?, intreaba autorul. „Atunci precis va intereseaza si cum nebunia a ajuns sa o cuprinda”, propune el. Si se tine de cuvant, pe parcursul a 280 de pagini, presarate cu exemple concrete, adunate pe parcursul activitatii sale de consultant profesional.

De la angajare la efect colateral
Vom cita doar cateva teme si momente-cheie, din traseul relatiei angajat-firma: bomba refuzului cererii de angajare si ce se ascunde in dosul acesteia. Autorul scrie despre „masca obiectivitatii angajatorului”, „ruleta recrutarilor de personal”, teatrul practicat la interviuri, cumetriile de interese la angajari, imperativul mularii aplicantului preferat pe modelul si rutina deja existente in firma.

El mai analizeaza si farsa practicata de „centrele de evaluare”, asa-numitele Assessment Centers, a caror expertiza clacheza in fata teatrului tactic oferit de candidatii cei mai abili, insa nu neaparat si cei mai potriviti pentru postul anuntat.

Wehrle trece apoi la ordinea interioara practicata in „birourile-ospicii”: relatia deficitara cu clientul, jungla deciziilor, meeting-urile dese si prelungite, „pana vine doctorul”. El mai vorbeste despre „teatrul actionismului”, despre greseli musamalizate, despre „razboiul hartiilor”, al secretarelor, al managerilor si mostenitorilor unei intreprinderi familiale. Nu scapa nici sefii, cu defectele lor: au „pasarici la cap”, sufera de mania grandorii, sau sunt zgarciti de tot.

La nivelul concernelor, autorul analizeaza „nebunia XXL” si un labirint birocratic à la Kafka. El arata cum au fost cuprinse unele firme mici si mijlocii germane de febra „viziunii globale”, si apoi racorite cu un dus rece. Prinse in valtoarea fuziunilor si de farmecul basmului despre internationalizare, unele firme au facut aliante paguboase, ori s-au lasat ciopartite pe nimic. Ca urmare a restructurarilor, multi angajati au cazut pe frontul largit de lupta, ca „efect colateral”.

Arta fugii din timp
Partea a doua a cartii propune un test din care cititorii sa-si dea seama daca lucreaza sau nu intr-o „casa de nebuni”. Foarte interesanta este si incitarea la auto-analiza, din care cei vizati sa isi dea seama unde sunt ei incompatibili cu firma.

Ce pretentii si ce valori personale si profesionale le sunt contrazise de practicile din firma? Cum se pot modela, daca mai e cazul, sau cum pot evada din „ospiciu”, cat mai au timp si n-au fost complet contaminati de virusul nebuniei?

La intrebarea retorica „Cine poate inchide aceste firme cu practici neprofesionale si halucinante?”, concluzia autorului e transanta: „Doar angajatii o pot face. Imaginati-va ca avem o casa de nebuni. Si nimeni nu se mai interneaza in ea.”

Nu ratati o carte care a avut in Germania 11 reeditari intr-un an!


Poti cumpara cartea online. Comanda aici si poti obtine transport gratuit !








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















33465 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    :) (Miercuri, 19 decembrie 2012, 16:15)

    owl [utilizator]

    Nu prea inteleg comentariul ce insoteste cartea : daca lucrezi intr-o astfel de companie de ce sa o cumperi? Stii foarte bine ce e acolo...; daca nu lucrezi, de ce te-ar interesa ce fac rau ceilalti...

    Poate cartea mai are si altceva in continut. Doar descrierea "ospiciului" pe mine nu ma convinge...

    Poate insa ma insel si o vindeti foarte bine doar cu acest comentariu...
    • -1 (1 vot)    
      :) (Joi, 7 martie 2013, 18:32)

      owl [utilizator] i-a raspuns lui owl

      pentru ca ati facut efortul sa scrieti mai mult despre ce e in carte, am facut si eu efortul de a citi o parte din carte...(imi pare rau, n-am reusit sa o termin... poate in concediu)

      am doua observatii :
      - au de invatat mult in acest domeniu de la firmele din Romania. ( ei sunt la gradinita, noi am trecut de facultate...)
      - nu angajatii inchid firma, ci clientii ; uneori statul...
  • +5 (7 voturi)    
    Mai bine o faceti cadou corporatiilor.... (Vineri, 21 decembrie 2012, 19:08)

    CetateanulRoman [utilizator]

    Poate se prind si ei. Ar fi masochism sa o citesc. Si apoi sa continui sa lucrez cu multinationale....... Oare capitalimu' a fost asa dintotdeauna?
  • +4 (8 voturi)    
    Nu mai trebuie s-o cumpar (Marţi, 25 decembrie 2012, 20:30)

    KostasP [utilizator]

    ...stiu exact cum este cand lucrezi intr-o companie gigant. De retinut insa ca asta se aplica in general companiilor de stat acolo unde coruptia devine regula iar interesele proprii au intaietate in fata interesului companiei. Ce e nou pe lumea asta?
  • +5 (5 voturi)    
    greu de inteles (Sâmbătă, 12 ianuarie 2013, 18:01)

    IoanaMeissner [anonim]

    Dar cum putem sti inca de la angajare ca urmeaza sa ne internam intr-o casa de nebuni? Si eu chiar nu inteleg de ce firmele au renuntat la eficienta, ordine, profesionalism pentru a le inlocui cu diletantismul, haosul si fariseismul.
    • +8 (8 voturi)    
      Din experienta mea, ... (Luni, 28 ianuarie 2013, 7:23)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui IoanaMeissner

      ... fenomenele astea se intampla mai ales la firme mari, care ajung sa depaseasca 100-150 de angajati.


      Exista niste numere, venite din sociologie, pe care orice om implicat in organizarea unei firme ar fi bine daca le-ar tine minte.

      5 oameni se pare ca e echipa optima, cel putin pentru sarcini care implica o colaborare stransa.

      15 oameni e numarul mediu de oameni cu care o persoana reuseste sa dezvolte relatii de incredere profunda, adica de la care sa accepte si o anumita doza de dezamagire fara ca asta sa distruga relatia.

      150 e numarul mediu de cunoscuti pe care un om ii poate pastra in cap cu oarecare detalii asociate.

      (Explicatia acestor numere de ex. aici: http://cognitive-edge.com/blog/entry/4403/logn-0.093-3.389-logcr-1-r20.764-t3410.35-p0.001/ - din nefericire in engleza)

      Evident, numerele astea variaza de la om la om, in general extrovertitii fiind capabili de relatii sociale mai ramificate si mai multe decat introvertitii.

      Dar cand ii ceri unui om sa actioneze in cadrul unui grup social de 500 sau 5000 de oameni, depasesti orice capabilitate sociala ar avea omul respectiv. Si-atunci se pierde coeziunea organizatiei. Nu te mai gandesti la binele firmei in ansamblu, ci doar la binele grupului mic din care faci tu parte. Daca grupul ala se tot schimba (ideea dpv sociologic cretina de echipe de proiect, unde un proiect tine potential doar cateva luni), sau daca ti se asigneaza sarcini individuale, in asa fel incat sa nu faci parte nici macar dintr-un grup, totul devine o jungla, in care fiecare se bate doar pt. el, pentru simplul motiv ca relatiile sociale care ne motiveaza sa actionam spre binele grupului n-au nici o sansa sa se formeze. Cum sa mai ai o organizatie eficienta si responsabila, in conditiile astea?
  • 0 (8 voturi)    
    Traiesti in ospiciu sau lucrezi in ospiciu?! (Luni, 14 ianuarie 2013, 22:51)

    ASIMO [utilizator]

    De fapt ce e mai bine: sa traiesti intr-o casa de nebuni sau sa lucrezi intr-o casa de nebuni? Eu, de la München, prefer sa lucrez intr-un astfel de ospiciu. Da, in mare parte autorul are dreptate, firmele sunt duplicitare, munca e pe branci, aprecierea minima, stresul imens dar .... poti obtine performanta altfel? Nu prea cred ... lasa calul liber la caruta vezi ... trage caruta? Nu, n-o trage. Ca sa o traga trebuie sa-l legi strans si sa-i dai atata libertate de miscare cat sa nu se sufoce in ham. Iar poporeanul de rand, in uzina/multinationala/etc. nu este altceva decat un cal biped, pus sa produca.
    Revin la intrebare ... e mai bine sa traiesti intr-un ospiciu sau doar sa lucrezi intr-unul? Lucrezi 8 ore/zi, mergi acasa, esti liber! Si da, de tine depinde daca-ti iei bolile de la ospiciu acasa, daca esti slab le ei, daca te respecti pe tine si-i respecti pe ai tai, nu le iei. Dar traind in ospiciu ... ESTI o parte a acestuia. Autorul a facut si face bani reinventand un furtz! Adica... spune adevaruri de mult stiute pentru cei care nu le-au realizat inca. Si-i taxeaza pe masura!
    • +4 (4 voturi)    
      Performanta? (Miercuri, 16 ianuarie 2013, 18:28)

      IoanaMeissner [anonim] i-a raspuns lui ASIMO

      Din ce am citit in prezentarea cartii, dar si din experienta personala eu am inteles ca dezvoltarea profesionala nu este incurajata de firma si chiar uneori este inexistenta pentru ca remunerarea/promovarea se face pe alte criterii decat cele de competenta profesioanla. Atunci in ce sens si ce fel de performanta se poate obtine intr-un asemenea context?
    • +6 (8 voturi)    
      Calul n-are nici un interes sa traga caruta, ... (Luni, 28 ianuarie 2013, 7:42)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui ASIMO

      ... daca e lasat liber. Dar daca faci calul sa priceapa ca va primi cu atat mai mult ovaz cu cat trage mai bine la caruta, si cu dintii daca tre' sa apuce de ham tot va trage caruta.

      Analogia matale e valabila doar in cazul corporatiilor in care angajatul de rand nu mai vede relatia directa dintre beneficiile pe care le primeste si munca pe care o presteaza. Evident, daca calul trage mai tare la caruta si la destinatie cel care capata o halba de bere bonus e carutasul calul va trage caruta in dorul lelii.

      In mod particular programul de la 9 la 6, fara luat acasa problemele de la serviciu, e deja un semn de boala. La slujba petreci cea mai mare portie din viata pe o singura activitate, ca adult - nici macar de dormit nu domi atata cat stai la slujba. Doar daca timpul petrecut la slujba e foarte neplacut si daca relatiile sociale pe care le stabilesti la slujba sunt inexistente reusesti sa te rupi complet de slujba cand ajungi acasa.

      Daca asta e cazul, inseamna ca petreci o buna parte din viata ta de adult implicat intr-o activitate neplacuta. In conditiile astea, e cam greu sa mai afirmi ca ai o viata buna.

      In plus, libertatea asta de a merge cinci zile pe saptamana cate opt ore intr-un loc in care nu-ti face placere sa te duci, mie mi se pare o libertate extrem de schioapa. Cam ca libertatea unui caine in lant. Concediul anual facut undeva la mama naibii e pe undeva echivalentul betiei lunare (la leafa) practicate de minerii din valea Jiului.

      Nu suntem calculatoare, creierul nostru nu a evoluat asa incat sa poata complet separa doua contexte sociale. Un angajat productiv e unul pt. care slujba e o chestie bine integrata cu restul vietii sale sociale. Un angajat pt. care slujba e doar o chestie neplacuta, cu program fix, dar care-i aduce niste bani, va avea ca scop ruptul usii cand vine ora de plecare, nu bunul mers al firmei.

      Din experienta mea de putin peste zece ani de lucru cu firme germane, as zice ca asta e cazul majoritatii angajatilor germani.
  • 0 (2 voturi)    
    Lucrez intr-o casa de nebuni (Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, 17:35)

    proletara [utilizator]

    decat fara munca si bani mai bine lucrezi intr-o casa de nebuni .Important este sa nu te contaminezi cu nebunie ! Cartea merita citita !
    • +6 (6 voturi)    
      Pe undeva n-ai dreptate (Luni, 28 ianuarie 2013, 7:50)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui proletara

      Prin analogie, ce speri matale e ca lucrand intr-o hazna n-o sa-ti intre mirosul in haine si-n piele.

      Important, dupa parerea mea, desi foarte dificil, e sa gasesti undeva un colt de normalitate. Nu e usor, si chiar daca-l gasesti s-ar putea ca aia sa nu-ti faca musai viata mai usoara. Dar e alegerea fiecaruia ce prefera: contaminarea sigura pe termen lung, sau o lupta mai apriga pt. o viata buna din alt punct de vedere decat strict banii pe care-i castigi.

      Daca ajungi sa-ti cresti copiii intr-un apartament inghesuit de bloc, sau intr-o casa fara curte, sa-i vezi cateodata doar o ora pe zi, sa te rastesti la ei din senin doar pt. ca ai venit capsat de la lucru, cele cateva saptamani de concediu pe an in Austria, Grecia, Franta sau oriunde altundeva pe glob n-o sa-i faca sa se dezvolte normal dpv social. Si nu-ti dai seama de ce racesc intr-una cand sunt mici, de ce la adolescenta din copii cuminti si la locul lor se apuca de droguri, sau de ce sunt lenesi.
      • +1 (1 vot)    
        da, problema pe termen lung (Marţi, 29 ianuarie 2013, 18:36)

        IoanaMeissner [anonim] i-a raspuns lui Eu the first

        Subscriu si eu la parerea ca daca lucrezi pe termen lung intr-un mediu anormal si contra-performant pentru angajat nu ai de ales decat sa te adaptezi la mediu, ceea ce inseamna contaminare si deprofesionalizare. Si, de fapt, in nici o firma calul nu e lasat liber sa-si faca de cap. Cred ca problema se pune altfel : daca firma isi urmareste doar propriul profit si o face in detrimentul performantei angajatilor, sau daca firma isi urmareste atat propria performanta cat si cea a angajatilor, bineinteles, prin supraveghere si control dar si prin beneficii profesionale si/sau materiale oferite angajatilor.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by