O serie de obiecte create de designeri romani au fost expuse pentru publicul austriac in Galeria Kunstbarkeiten din Graz. Expozitia vernisata de Ziua Romaniei, pe 1 decembrie, reuneste cele mai recente colectii de portelanuri pictate manual de la Wagner Arte Frumoase si Povesti - “Heraldica”, “Ghirlande din gradina mea”, “Peisaj fantastic in alb si negru”, “Dealuri de aur”, “Spargatorul de nuci”, “Poveste cu Tarot” si “Gradina cu giuvaere - bijuterii de seara si de gala”.

Designeri romani la GrazFoto: Wagner Arte

Odata cu aceasta, casa Wagner propune in Austria si obiectele din seria “Photophore” - lampi- fantezie, create si produse in Romania si dispuse in forme insolite, prin suprapunere a diverse accesorii de ceai si cafea din portelan.

De asemenea, designerul Anca Fetcu propune in Austria o serie de obiecte de iluminat – lampi din colectiile Terrier, Kiss Me sau Dripping Light.

“Am avut un feedback foarte bun la lansarea galeriei din Graz. Publicul austriac a apreciat obiectele romanesti si speram sa putem lansa produse si pe alte piete externe”, spune designerul Anca Fetcu.

Inaugurata pe 1 Decembrie 2012, Galeria Kunstbarkeiten promoveaza interculturalitatea romano-austriaca prin artisti si designeri romani si austrieci. Alaturi de designerii de obiect, in galerie se regasesc si lucrari ale unor artisti plastici romani.