Peste 650 de evenimente culturale, propuse de 370 de participanti romani si 15 agenti literari straini din sapte tari europene si Statele Unite ale Americii, vor fi organizate la cea de a XIX-a editie a Targului International Gaudeamus - Carte de invatatura, care incepe miercuri, la Romexpo, intr-un spatiu expozitional de 14.000 mp, anunta Agerpres.

Potrivit directorului târgului, Vladimir Epstein, printre participanţi se vor număra edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii nonguvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci, care vor participa la mese rotunde, lansări de carte, prezentări de ofertă educaţională, sesiuni de autografe, întâlniri cu autori etc.

Târgul lansează în acest an o nouă secţiune, dedicată agenţilor literari care activează pe piaţa internaţională de carte, o oportunitate pentru autorii, editorii, dar şi traducătorii şi agenţii literari din România de a se întâlni faţă în faţă, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai unor importante agenţii literare din Europa.

La Gaudeamus 2012 va fi iniţiat un proiect de readucere în atenţie a editurilor dispărute în ultimii ani din peisajul editorial românesc, care deţin încă, în mod direct sau prin reprezentanţi legali, un fond de carte comercializabil. Aceste edituri vor putea fi reprezentate de deţinătorii legali ai fondului lor de carte la un stand comun acordat cu titlu gratuit de organizatori.

Sub sloganul 'Spune ce asculţi, ca să-ţi spun ce citeşti!', Gaudeamus va aduce la Bucureşti autori consacraţi, opere celebre ale lumii, mari edituri.

Republica Moldova este ţara invitat de onoare la Gaudeamus 2012, la târg urmând a participa, pe lângă scriitorii şi oamenii de cultură moldoveni invitaţi, 10 edituri, precum şi jurnalişti de la Teleradio Moldova.

Invitat de onoare în 2011, Italia revine la Gaudeamus ca partener privilegiat, nume de rezonanţă ale literaturii italiene actuale, jurnalişti, dar şi editori şi agenţi literari confirmându-şi prezenţa la evenimentele organizate în acest an la standul Italiei. Printre aceştia se numără Marcelo Fois, scriitor apreciat în Peninsulă, Giacomo Marramao, filosof de notorietate în spaţiul european, Sergio Valzania, scriitor şi director adjunct RAI, ori Nicola Pietrangeli, unul dintre cei mai cunoscuţi tenismani ai anilor 60' - '70.

Ca şi la celelalte ediţii, şi în acest an vor fi organizate evenimente precum Concursul Naţional de Lectură 'Mircea Nedelciu', 'Cărţile se-ntorc acasă!', acţiune care va fi redirecţionată spre bibliotecile publice din Chişinău, Premiile 'Gaudeamus', Tombola Gaudeamus ş.a.

Accesul vizitatorilor va fi permis zilnic, între orele 10,00 - 20,00, duminică - 10,00 - 18,00, pe baza unui bilet de 5 lei, ori a unui abonament de 10 lei pentru toată perioada târgului. Elevii, studenţii, cadrele didactice, jurnaliştii, pensionarii, membrii uniunilor de creaţie vor avea acces gratuit, pe baza legitimaţiei.