Actorul Iurie Darie a fost inmormantat duminica, la ora 16:00, cu onoruri militare, la Cimitirul Sfanta Vineri din Capitala, la slujba oficiata de cinci preoti, in fata capelei cimitirului, fiind prezente aproximativ 500 de persoane, anunta Agerpres. Printre cei care au participat la ceremonie s-au numarat Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Rodica Popescu Bitanescu, Monica Ghiuta, Daniela Nane, Marian Ralea, George Ivascu, Alice Barb si Sebastian Papaiani.

Iurie DarieFoto: AGERPRES

Prezent la ceremonie, regizorul Sergiu Nicolaescu a aratat ca il cunoaste pe Iurie Darie de cand acesta s-a refugiat in Romania din Basarabia, in anii '45-'46. "Am fost colegi de liceu", a spus regizorul, adaugand ca se bucura ca actorul a ramas in memoria oamenilor si ca au venit atat de multi sa isi ia adio de la el.

Si Florin Piersic a venit sa isi ia la revedere de la Iurie Darie, spunand ca va sta doar putin, fiindca trebuie sa plece la Petrosani, unde joaca intr-o piesa.

"Am venit la Iurie Darie pentru ca el a fost si va ramane un model pentru mine. Iura a fost un om cu O mare si un artist cu A mare. Visam sa ajung si eu ca el. Niciodata nu am reusit. El era cel mai frumos actor al romanilor", a afirmat emotionat Florin Piersic.

De Iurie Darie si-a adus aminte si Ion Dichiseanu, care spunea despre actor ca a fost "un om cu majuscule", si Geo Saizescu, care a spus ca a fost prieten si coleg cu Iurie Darie.

Printre actorii care au dorit sa isi ia un ultim ramas bun de la Iurie Darie s-au numarat si Rodica Popescu Bitanescu, Monica Ghiuta, Daniela Nane, Marian Ralea, George Ivascu, Alice Barb, Sebastian Papaiani, Victor Yila, Magda Catone, Costin Marculescu.

La finalul slujbei, Anca Pandrea si-a luat la revedere de la Iurie Darie, spunand doar ca il iubeste, iar Sergiu Nicolaescu a spus: "La revedere, bunul meu prieten, nicio o grija, nu esti singur".

Regimentul 30 garda "Mihai Viteazul" a tras trei salve in timpul inmormantarii lui Iurie Darie.

Actorul Iurie Darie a murit vineri seara, dupa o lunga suferinta. Nascut la 14 martie 1929, Iurie Darie a absolvit in 1952 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica. A debutat in cinematografie in 1953 alaturi de Marga Barbu si Liviu Ciulei cu "Nepotii gornistului", in regia lui Dinu Negrean, pentru ca ulterior sa fie distribuit in peste 40 de productii.

Calitatile sale actoricesti extraordinare l-au determinat pe Radu Beligan sa-l coopteze in trupa de actori care va da faima Teatrului de Comedie din Bucuresti. A jucat alaturi de mari actori ai scenei romanesti - Marin Moraru, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinica, Dem Radulescu, Vasilica Tastaman, Silviu Stanculescu, Stela Popescu.

Avand un incredibil talent de desenator, lucru pentru care a si fost admis la Institutul de Arte Plastice (in defavoarea caruia a ales actoria), Iurie Darie si-a manifestat pasiunea pentru desen ilustrand carti pentru copii si realizand emisiuni de televiziune dedicate copiilor.

La editia din 2009 a Festivalului Comediei Romanesti - festCO i-a fost decernat premiul de excelenta pentru intreaga cariera iar in martie 2012 a fost recompensat cu Premiul Gopo pentru intreaga cariera.

La 1 iunie 2012, Iurie Darie a primit o stea pe Aleea Celebritatilor din Piata Timpului, in centrul istoric al Capitalei, precum si 'Placheta Bucurestiului' din partea primarului general Sorin Oprescu, in semn de respect si apreciere pentru intreaga activitate.