Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Filmul romanesc si libertatea spiritului (UPDATED)

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Marţi, 30 octombrie 2012, 22:33 Actualitate | Cultură


Vladimir Tismaneanu
Foto: AGERPRES

Dedic aceste randuri memoriei celui care a fost Alex Leo Serban.

Cine nu intelege unde se situeaza astazi, pe plan mondial, filmul romanesc, traieste pe o alta planeta culturala. Evident, vorbesc despre noul film romanesc, despre ceea ce un critic american numea “Noul Val de la Marea Neagra”. Din pacate, neo-jdanovismul care a cotropit ICR se situeaza exact pe o alta planeta, anume aceea a protocronismului renascut. Cum noteaza Tudor Giurgiu, are loc o resurectie a celor mai paguboase, imbacsite si sufocante clisee despre ce inseamna exportul imaginii Romaniei. Imi pot inchipui cum ar fi reactionat minunatul om de film, cel mai modern intelectual pe care mi-a fost dat sa-l cunosc, Alex Leo Serban, daca ar fi apucat sa citeasca programul autohtonist formulat de echipa Marga.

Public aici “Argumentul” pe care l-am scris pentru volumul “O istorie subiectiva a tranzitiei filmice. Al Patrulea Val, restauratia mediocrata si refondarea cinemaului romanesc” de Valerian Sava (Editura Paralela 45, 2011). Volumul al doilea al acestei lucrari exceptionale urmeaza sa apara in curand la aceeasi editura. Lansarea va avea loc la Targul Gaudeamus, pe data de 22 noiembrie, la orele 17.

Marturisesc ca, in 2010, atunci cand am intrat in corespondenta cu criticul de film Valerian Sava, nu stiam ca vom ajunge atat de repede prieteni. Nu ne-a trebuit mult pentru a constata ca impartasim admiratii, ca ne repugna conformismele obtuze, protocronismele bigote si tribalismele de orice fel. Ca unul care il citea pe critic de ani de zile, aveam multe sa-l intreb. M-am bucurat sa aflu ca si domnia sa citeste textele mele de istoria ideilor politice, de sociologia comunismului si de analiza politica sur le vif. Dialogul nostru, declansat prin bunavointa prietenului comun Angelo Mitchievici, avea sa duca la scrierea acestui argument. Nu sunt nici critic, nici istoric al filmului (nimeni nu cred ca m-a banuit de asemenea ocupatii). Dar sunt un cinefil impatimit. M-am format vazand filmele unor Wajda, Zanussi, Kawalerowicz, Menzel, Tarkovski, Saucan, Ciulei, Jancso si Pintilie. Formula mea mentala a fost pe veci marcata de “Padurea spanzuratilor”, de “Meandre” si de “Reconstituirea”. Gratie unor buni prieteni, am avut sansa sa citesc relativ frecvent “Cahiers du cinéma”.

Acestea fiind spuse, pasiunea mea pentru film este evident una de ordin politic. Nu un politic secetos, reductionist si simplificator, ci acel spatiu in care actiunea si constiinta se intalnesc pentru a intemeia libertatea umana. Filmul a fost o parte esentiala a ceea ce numesc secolul lui Lenin. Fondatorul bolsevismului a numit cinematografia „cea mai importanata arta” si a facut tot posibilul sa o inregimenteze, sa o subordoneze fantasmelor sale utopice. Bolsevic impenitent, Nicolae Ceausescu a fost obsedat de film, a construit si a perfectionat forme perverse de cooptare si control pentru a-si statisface paranoicul narcisism. In “Istoria critica” a lui Valerian Sava, o carte excelenta pe care culturnicii-nomenclaturisti au decis sa o denigreze si sa o anatemizeze, se face o radiografie a acestor mecanisme, dar se arata, in egala masura, cum filmul a fost de atatea ori si o voce a tacerii (spre a relua superba formulare a lui Malraux), cum s-au putut spune prin imagini lucruri indicibile prin scris. Iata ca avem acum un nou volum, o lucrate de o admirabila prospetime polemica si de o sinceritate nu mai putin dezarmanta si demna de toata lauda.

Pregatindu-ma sa scriu aceste randuri, am nimerit peste o recenzie acru-afanisita la “Aurora” lui Cristi Puiu, unul dintre „eroii” cartii de fata. Am vazut filmul la New York in decembrie 2010, l-am urmarit absolut absorbit de aceasta devastatoare naratiune a auto-distrugerii care mi-a amintit tulburator de “Strainul” lui Camus. Ei bine, cronicarul in cauza isi marturiseste enormul plictis, ne povesteste auto-compatimitor despre interminabilul sau cascat. Valerian Sava este exact opusul acestui gen de scriitura auto-centrata si aprioric dezgustata. Avem in aceasta carte un jurnal de front despre luptele purtate de autor si de criticii mai tineri cu care a ajus sa formeze o reala grupare de „avangarda”, impotriva reflexelor autoritar-leniniste care sunt departe de a se fi evaporat. Aflam aici, in egala masura, liniile de forta ale unui manifest pentru reinnoirea, revigorarea cinematografiei romanesti, pentru renuntarea la fictiunile si frictiunile meschin-birocratice, pentru de-provincializarea filmului si de fapt a intregii culturi.

Poate ca nici o alta zona a spiritului nu a condensat atat de alarmant tensiunile tranzitiei romanesti, luptele dintre coriefeii fesenismului in variile sale incarnari (multi mosteniti de la acel ancien régime convertit intr-un prea putin nou regim) precum cinematografia. Valerian Sava este transant in judecati, spune lucruri adeseori dure despre o realitate care il sufoca. Este o realitate a nemerniciei care trebuia zdruncinata din temelii. Acest al patrulea val, despre care a scris atat de inspirat A. O. Scott, cronicarul de film de la “New York Times”, a fost si ramane expresia unei salutare, salvatoare rupturi. Ceea ce nu s-a intamplat decat fragmentar si cu prea putine efecte in clasa politica, s-a petrecut benefic in filmul romanesc. A avut loc o revolutie impotriva dinozaurilor leninisti. O revolutie care, odata recunoscuta global, nu mai poate fi deturnata.

Meritul cel mare al lui Valerian Sava si al prietenilor pe care ii aminteste in carte (aliatii sai intr-o lupta atat de extenuanta intre care prietenii nostri Mihai Chirilov si Alex Leo Şerban) este ca au inventat un nou lexic analitic, au inteles ca vechile sintagme nu mai pot servi in raport cu un alt fel de imaginatie, de perspectiva, de constructie a metaforei filmice. Fiecare capitol si subcapitol din aceasta carte capteaza momente de confruntare, clipe de speranta dar si de disperare, fervoarea unei angajari totale pentru o renastere a fimului romanesc. Spirit pluralist, detestand monismele partizane, Valerian Sava se opune deschis oricarei logocratii, oricarei ideologizari constrangatore tocmai pentru ca stie ca revolutiile post-moderne sunt anti-ideologice si anti-utopice. Poti fi de acord sau poti chestiona unele dintre judecatile sale, dar nu poti sa-i negi acestui distins intelectual onestitatea critica, altruismul contagios si rafinamentul hermeneutic.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















516 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by