Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Trei mituri despre anticoruptie. Si o invitatie

de Cristian Ghinea     Contributors.ro
Marţi, 30 octombrie 2012, 10:29 Actualitate | Cultură


Cristian Ghinea
Foto: Hotnews
Mitul 1: Nu e nevoie de instituţii specializate, de ce nu lăsăm problema pe mîna instituţiilor obişnuite de aplicare a legii?

Teoretic e posibil să fie aşa. Probabil că într-o ţară ca Suedia chiar aşa şi este. Dar nu e ca şi cînd am fi plecat la drum cu modelul DNA şi ANI fără să fi dat o şansă instituţiilor obişnuite, adică parchetului regulat, poliţiei şi fiscului. Dar nu a mers. Şi era de aşteptat că nu va merge. Corupţia – şi mai ales corupţia de nivel înalt –  presupune riscuri pentru cariera oricui încearcă să înceapă aceste anchete. Pentru orice procuror e mai simplu să ancheteze un furt de găini decît un caz de corupţie, iar în final el este evaluat oricum în funcţie de numărul de cazuri reuşite, nu de complexitatea cazurilor.

E drept că Daniel Morar l-a anchetat pe Gabriel Bivolaru, cînd era procuror la Cluj, mult înainte de apariţia PNA/DNA. Bivolaru era parlamentar PDSR (ulterior PSD), iar Adrian Năstase a condus personal atunci un grup masiv de parlamentari care au mers, în semn de solidaritate, la parchet cu Bivolaru cînd acesta a fost chemat la audieri. Bivolaru a fost condamnat în cele din urmă, dar a fost şi singurul parlamentar condamnat în perioada respectivă. Chiar şi încercarea timidă din 1996-2000 de a crea o secţie anti-corupţie la Parchetul General s-a terminat prost, pentru că procurorii nu au avut controlul pe cazuri, iar cînd PDSR a revenit la putere l-a numit pe Joiţa procuror general. Acesta i-a trimis pe toţi cei adunaţi la secţia specială înapoi de pe unde veniseră şi aşa s-a terminat totul. DNA este mult mai mult decît o sumă de procurori specializaţi – are propriul aparat tehnic, propriii experţi şi propriii poliţişti în subordine. Nu depinde de nici o altă instituţie, poate fi ajutată de alte instituţii – cum este SRI, care îi furnizează informaţii de unde pot pleca anumite cazuri (celebrul caz Voicu a plecat de la o sesizare SRI) –, dar nu depinde de ele. Conducerea DNA nu poate da vina pe alţii dacă nu performează. Şi, cum singurul obiect de activitate este marea corupţie, nu se poate eschiva, altfel eşecul va fi imediat vizibil. Exact aşa s-a întîmplat cu fosta conducere, în frunte cu Ioan Amarie: în scurt timp a devenit clar că nu e omul care trebuie acolo.

● Mitul 2: Se face justiţie televizată. Adevărul este că se face mai degrabă televizarea apărării în instanţă. Adică autorii fenomenului sînt cei din televiziuni şi avocaţii apărării, nu procurorii. Nu reuşesc să înţeleg logica atunci cînd aud ziarişti vorbind despre justiţie televizată, cînd în mod evident ei sînt cei care decid agenda şi subiectele. Dar nu e presa de vină, nu asta sugerez, e normal ca aceste subiecte să stîrnească interesul, iar ziariştii să urmeze interesul public. Dar dacă tot o fac, nu e clar de ce se plîng în legătură cu fenomenul. Se discută mult despre cazurile de corupţie la televizor, cu asta putem fi de acord. Dar cine discută? Niciodată procurorii. În toate dezbaterile televizate, vedeţi avocaţi ai apărării sau analişti mai mult sau mai puţini independenţi (mai degrabă mai puţin decît mai mult). Explicaţia este simplă: procurorii nu au voie să facă asta. Există atît reguli interne, cît şi o decizie CEDO în care statul român a fost condamnat pentru că un oficial a afirmat că el crede că doi poliţişti acuzaţi de corupţie sînt vinovaţi. Culmea ironiei este că respectivii au fost ulterior condamnaţi de judecători, dar tot au cîştigat procesul la CEDO. Potrivit logicii judiciare româneşti, procurorul trebuie să acţioneze echidistant faţă de cel trimis în judecată, adică ar trebui să caute probe şi pentru vinovăţie şi pentru nevinovăţie, dacă e cazul. Ştiu că sună absurd, dar aşa este. E absurd să crezi că un procuror va trimite pe cineva în instanţă dacă are dubii asupra vinovăţiei, de ce ar face-o? Dar nu e ca în filmele americane, drept urmare, procurorii români nu pot afirma public ceva contra inculpatului pînă cînd nu există un verdict. Departamentul de comunicare al DNA dă comunicate de presă în care include strict informaţia procedurală, de genul: s-a declanşat urmărirea contra lui X sau Y a fost trimis în judecată. Nu are voie să includă în comunicări argumentele pentru care procurorul îl crede vinovat, ba chiar există o formulă standard la finalul fiecărui comunicat prin care procuratura aminteşte de prezumţia de nevinovăţie. Drept urmare, există o disproporţie de forţe între comunicatori: publicul poate afla argumentele acuzării doar cînd dosarul ajunge în instanţă şi doar dacă vreun ziarist are chef sau interes să caute în acel dosar. Dar, între timp, la televiziuni s-a discutat mult despre caz. Şi s-a discutat numai cu punctul de vedere al avocaţilor apărării sau al inculpaţilor înşişi, care nu au nici un fel de restricţie. Şi nici un fel de interes, evident, să spună şi de ce ar putea fi vinovaţi. De pildă, a devenit celebră informaţia vehiculată de apărarea lui Adrian Năstase că în „Trofeul Calităţii“ procurorii au convocat 900 de martori. Năstase a considerat asta o dovadă că dosarul este politizat şi a lansat sintagme care au prins în spaţiul public, de genul „sînt mai mulţi martori ca la Nürnberg“. De ce au chemat procurorii atîţia martori, care era rolul lor? Procurorii au dorit să demonstreze cîţi oameni erau informaţi despre schema de finanţare a campaniei: sute de funcţionari, patroni de firme ori simpli şoferi care transportau afişele. Cu toţii ştiau că lucrează pentru Adrian Năstase. Conform apărării, numai Adrian Năstase nu ştia că oamenii respectivi lucrează pentru el. Procurorii au vrut să demonteze acest argument, iar judecătorii s-au oprit la un moment cu audierea martorilor, pentru că au înţeles ideea. Dar în spaţiul public a fost prezentă doar partea de adevăr pe care a dorit inculpatul să o auzim. În alte cazuri, disproporţia este şi mai flagrantă. Dan Diaconescu a devenit în ochii publicului său o victimă a răutăţii procurorilor. Patronul de televiziune a organizat un linşaj mediatic contra procurorului de caz, care a şi făcut plîngere la CSM în acest sens. După lamentaţiile lui Diaconescu s-ar zice că statul român totalitar îl hărţuieşte neînduplecat. Fapt este că procurorul a înaintat cazul în instanţă în 2010, dar judecătorii nu au găsit timp nici pînă acum să înceapă procedura de judecată. S-ar putea ca Dan Diaconescu să intre în Parlament, pe post de victimă a abuzurilor justiţiei, fără ca procesul împotriva sa măcar să înceapă pînă în acel moment, şi asta nu din vina procurorilor DNA.

● Mitul 3: DNA este o armă politică. Adevărul este că e bine să avem această îngrijorare. Instituţiile anti-corupţie pot fi nişte arme, ba chiar nişte arme redutabile. Dar singura metodă 100% sigură să preîntîmpinăm acest pericol ar fi să le desfiinţăm complet şi să nu mai investigăm corupţia deloc. Doar atunci vom fi absolut siguri că anti-corupţia nu e o armă politică. Dacă nu vrem aşa ceva, atunci trebuie să ne uităm la fapte şi să lăsăm paranoia deoparte. DNA are atît de multe cazuri trimise în instanţă, încît s-ar observa imediat dacă ar „vîna“ numai oameni de la opoziţie, şi nu este cazul. Din 10 primari de mari oraşe anchetaţi anul trecut, şase erau de la PDL, aflat atunci la putere. Daniel Morar explică în interviu că există un anumit ciclu de pregătire a dosarelor, care face ca la schimbarea puterii să ai pentru o perioadă mai mulţi inculpaţi de la foştii guvernanţi, apoi balanţa se echilibrează cu cei actuali. Explicaţia e simplă: corupţia se mişcă după putere, iar anti-corupţia se mişcă după corupţie. După venirea la putere la USL, e de aşteptat ca o perioadă să auzim de anchete tot împotriva unor oameni din PDL şi după cîteva luni să înceapă cu noua putere USL (dacă DNA va fi lăsat în pace, evident). Avînd atît de multe cazuri de la toate partidele, şi enervînd toate partidele, DNA este într-o poziţie confortabilă din acest punct de vedere.

Controlează Băsescu DNA-ul sau altcineva? Mulţi oameni cred asta, dar dovezile lipsesc. Putem discuta la nesfîrşit, dar, într-o dezbatere raţională, cei care acuză trebuie să facă dovada, nu invers. Nu avem nici dovada şi nici măcar declaraţii care ar putea să lase de bănuit aşa ceva. În mod paradoxal, după ce s-au plîns atîta de politizare, politicieni din USL au început să se laude cu activitatea DNA de cum au ajuns la putere. În prima sa conferinţă de presă ca preşedinte interimar al PNL, Daniel Chiţoiu s-a referit la cazul deschis de DNA contra şefilor din vămi, spunînd ei au dat drumul la dosare. Ar reieşi deci că acum DNA lucrează pentru Crin Antonescu, chiar din ziua în care a preluat mandatul interimar. Asta dacă am intra în logica strîmbă de campanie. Fapt este că Daniel Chiţoiu se împăunează pentru meritele altora. Eu sper că nici măcar susţinătorii USL nu aşteaptă ca noul guvern „să dea drumul“ la dosare. Nu guvernul dă drumul la dosare, guvernul şi politicienii în general trebuie să se abţină să intervină peste activitatea DNA. Asta e ce trebuie să aşteptăm de la ei şi nimic mai mult. De restul au grijă procurorii.

De ce votăm DNA? Ideea titlului acestui volum a plecat de la o demonstraţie. În criza politică ce a dus la suspendarea lui Traian Băsescu, miza mea şi a altora a fost apărarea instituţiilor. Deci am ieşit în stradă. Am făcut un afiş pe care am scris „Eu votez DNA“. A ajuns viral pe Internet, astfel încît şi alţi cetăţeni îngrijoraţi l-au retipărit şi au manifestat cu el. „Eu votez DNA“ nu se referă doar la DNA, ci la toate instituţiile care apropie România de un stat modern şi funcţional. DNA este doar cel mai spectaculos exemplu şi poate cel mai expus riscului de deturnare în perioada următoare. Veţi putea citi în această carte interviuri cu oameni cheie din aceste instituţii. Această carte este, pînă la urmă, un efort de a comunica concetăţenilor mei cît mai simplu motivele pentru care aceste instituţii sînt importante, motivele pentru care ar trebui să votăm cu toţii, indiferent de partid şi de opiniile zilei, cu DNA. Pentru că dacă vom asista din nou la „raderea“ unor instituţii, vom pierde iar nişte ani. Instituţiile sînt greu de construit şi uşor de distrus. Din motive lesne de înţeles, anul 2012 este anul cheie.

(fragment din volumul ”Eu votez DNA! – De ce merită să apărăm instituţiile anti-corupţie”. Tocmai a apărut la Editura Humanitas. Pe lîngă două eseuri scrise de mine despre politicile anticorupţie din România, cartea cuprinde interviuri cu procurori DNA şi alte personaje cheie din zona anti-corupţie. Pentru prima dată veţi cunoaşte oamenii din spatele dosarelor. Vă aşteptăm şi la lansarea volumului, în cadrul dezbaterii „Ce aşteptăm de la viitorul DNA?“, 31 octombrie, la GDS, ora 18).

Vor vorbi Daniel Morar, Horia Georgescu, Cristi Danileț, Laura Ștefan. Va modera Mircea Vasilescu. Vor fi acolo oameni din ONG-uri, media, instituții, ambasade. Vom discuta despre instituțiile anticorupție și mai ales despre viitorul lor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















982 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by