Editura Humanitas ii invita pe cei mici insotiti de mamici, tatici sau bunici, sambata, 29 septembrie, ora 12.30, la lansarea volumului „Aventurile lui Cepelica“ de Gianni Rodari, eveniment ce va avea loc la Libraria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45).

Aventurile lui Cepelica, de Gianni RodariFoto: Humanitas

Actorul Marian Ralea va fi prezent in calitate de povestitor. Invitati: Ioana Nicolaie si Iustina Croitoru.

Inainte de a-i citi aventurile, copiii si parintii ii vor face in echipa un portret lui Cepelica. Cu creioanele de la Koh-I-Noor. Toate desenele vor fi postate mai tarziu pe www.talentedenazdravani.ro si premiate pe loc cu cadouri surpriza.

Dupa 55 de ani de la publicarea lor in limba română, Aventurile lui Cepelica, carte aparuta la editura Humanitas într-o editie superb ilustrata, ii vor bucura din nou pe cei mari si cei mici.

„Cepelica era fiul batranului Cepeloi si avea nu mai putin de sapte frati: pe unul il chema Ceapaverde, pe altul Cepeluta, pe celalalt Cepusoara si asa mai departe, nume, fireste, cum nu se poate mai potrivite pentru mladitele unei prea cinstite familii de ceapa.“ Asa incepe povestea care ne deschide poarta spre o gradina secreta, unde fructele si legumele prind viata si trec prin aventuri de negandit.

Peste aceasta lume fantastica si colorata, forfotind de personaje simpatice si ciudate (cavalerul Patlagica, cumatrul Afina, baronul Portocala, mister Morcovely, Ridichiuta, contesele Ciresiamare) domneste printul Lamaie – o acritura! – cu armata lui de Lamaiasi. Acuzat de printul cel hain pentru vina de a-l fi calcat pe batatura, batranul Cepeloi ajunge in inchisoare, iar Cepelica, ajutat de mos Dovleac, mesterul Strugure, lelea Lubenita, Capsunica si Ciresel, pune la cale un iscusit plan de evadare. Dar pana sa le reuseasca isprava, prietenii nostri trec printr-o groaza de peripetii, pe care Gianni Rodari le-a insemnat constiincios intr-o carte frumoasa, ca sa le poata citi toti copiii.