In perioada 17 – 25 septembrie are loc cea de-a X-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară. Amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti, targul va include cea mai mare librărie specializată în materiale educaţionale din ţară a carei oferta vine in intampinarea elevilor si cadrelor didactice.

Manifestarea, componentă a Programulul LECTURA 2012, îşi propune şi la această ediţie să reunească întreaga ofertă naţională de manuale şi auxiliare şcolare pentru învăţământul preuniversitar, oferind un cadru excelent pentru analiza, selecţia şi achiziţia instrumentelor de lucru necesare deopotrivă elevilor şi cadrelor didactice.

In cadrul targului sunt invitaţi să participe: editori din ţară şi străinătate, distribuitori, agenţii de difuzare de carte, producători de manuale auxiliare şi bibliografie şcolară, instituţii de învăţământ preuniversitar, producători de soft educaţional, producători de jocuri educative, producători şi distribuitori de material didactic.

GAUDEAMUS Carte Şcolară 2012, amplasat în Bucureşti, Parcul Tineretului - intrarea dinspre Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", poate fi vizitat zilnic între orele 11.00 si 19.00 iar duminică între orele 10.00 si 16.00. Aici va funcţiona, timp de 9 zile, cea mai mare librărie specializată în materiale educaţionale din ţară din care nu vor lipsi: manuale, auxiliare şcolare acoperind întreaga gama a lucrărilor aprobate de Ministerul Educaţiei, materiale didactice, ghiduri şi îndrumare pentru cadrele didactice, bibliografie şcolară din literatura română şi universală, lecţii interactive pe suport multimedia, software educaţional, cele mai recente apariţii editoriale pentru copii şi adolescenţi, jocuri interactive pentru preşcolari.

Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.

Evenimentul este organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti si cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti.