Romanul Corpul de Mircea Cartarescu, tradus in olandeza

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 10 august 2012, 17:15 Actualitate | Cultură


Corpul de Mircea Cartarescu
Foto: ICR
Corpul, cel de-al doilea volum al trilogiei Orbitor a lui Mircea Cartarescu, a apărut în traducerea olandeză a lui Jan Willem Bos la editura De Bezige Bij, cu sprijinul ICR. Primul volum din Orbitor a apărut la aceeaşi editură în 2010, iar al treilea se află în lucru.

NRC Handelsblad, important ziar de referinţă olandez, publică o amplă recenzie despre carte. Sub titlul “Frânturi strălucite”, Margot Dijkgraaf îşi întreţese notele de lectură cu fragmente din discuţia pe care a purtat-o cu Mircea Cărtărescu în luna mai, când scriitorul a făcut un turneu de conferinţe la Bruxelles şi Amsterdam, la invitaţia ICR Bruxelles.

“Marele roman european contemporan este, pe lângă pluriform, mai ales citadin. Oraşul este un personaj omniprezent, cu diferite feţe: absurd spre înfricoşător, dictatorial spre labirintic”, scrie NRC despre Orbitor. Cronicarul subliniază că, pe lângă Bucureşti, şi Amsterdamul este un personaj al cărţii. Ba chiar are un rol în geneza ei. În 1994/95, dezvăluie Cărtărescu: “Eram în Amsterdam, singur, nu cunoşteam pe nimeni şi aveam mult timp la dispoziţie. Am început să scriu la întâmplare şi a devenit povestea familiei mele. După aceea, totul a explodat în imagini suprarealiste, pe jumătate neoromantice.[…] Capitolul despre Amsterdam mi se pare unul dintre cele mai reuşite din întreaga trilogie”.

Scriitorul român încearcă, potrivit cotidianului olandez, “să scrie un roman care să depăşească graniţele timpului, logicii şi percepţiei. Abjură toate conceptele vechi ale amintirii, le ridiculizează, […] apoi le desfiinţează.”

Jan Willem Bos (n. 1954) este traducător, lexicograf, scriitor şi editor. A scris numeroase articole, dar şi cărţi despre România. „Suspect”. Dosarul meu de Securitate (2009) va apărea în traducerea românească a Alexei Stoicescu la editura Trei. Ultima sa carte este Mijn Roemenië (România mea, Atlas, 2011). Jan Willem Bos a tradus din limba română proză, poezie şi teatru de autori precum Mircea Eliade, Norman Manea, Marin Sorescu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















942 vizualizari

  • -4 (6 voturi)    
    coada olandeza (Vineri, 10 august 2012, 17:26)

    Gustav666 [utilizator]

    Mda, una dintre ultimele finantari ale patapieviciului si icereului pentru intelectualii basisti. Imi imaginez cum se vor imbulzi olandezii la cumpararea operei lui Cartarescu.
    • 0 (0 voturi)    
      Ignoranta naste monstri (Vineri, 10 august 2012, 18:10)

      2mai [utilizator] i-a raspuns lui Gustav666

      Nu reusesti sa pacalesti pe nimeni, stai linistit. Cartarescu este doar unul dintre numerosii autori romani tradusi cu sprijinul ICR in ultimii ani. Daca te intereseaza, ai aici titlurile:

      http://www.cennac.ro/anunturi/traduceri-aparute-cu-sprijinul-icr-7/op-38/page-1/?ord=cod

      In ceea ce'l priveste pe Cartarescu, ignoranta iarasi nu este o scuza, faptul ca tu n'ai auzit de succesul lui afara nu este problema noastra. Citeste mai bine opera lui Ponta, probabil ti se potriveste mai bine.

      http://www.financiarul.ro/2011/05/27/mircea-cartarescu-a-primit-premiul-festivalului-international-literar-de-la-vilenica-slovenia/

      http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/mircea-cartarescu-premiat-la-berlin-264985.html

      http://www.icr.ro/bucuresti/comunicate-de-presa/premiu-pentru-traducerea-romanului-orbitor-aripa-stanga-de-mircea-cartarescu-in-norvegia.html
    • +1 (1 vot)    
      Prost gust (Vineri, 10 august 2012, 20:57)

      Orpheus [utilizator] i-a raspuns lui Gustav666

      E clar ca unul ca tine nu poate aprecia cultura sau intelectualii.

      Si a propos, politizarea culturii e un act comunist, asa ca te-ai definit singur.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version