Își mai aduce cineva aminte de cuvintele provocatoare și anti-semite pe care John Galliano le-a adresat unor amici într-o cafenea din Paris în 2011 (vezi aici )? La numai câteva ore după incident, toate agențiile de presă din lume sancționau atitudinea designerului de la Christian Dior. Dinamitate erau nu numai reputația excentricului designer, dar și viitorul haute couture brandul Galliano. Nimeni nu l-a compătimit pe Mr. John. Nici nu l-a trimis nimeni să viziteze Muzeul Holocaustului din Washington ori lagărele de la Auschwitz, Buchenwald, Dachau. Îngăduințele nu prea funcționează într-o lume unde regulile se respectă. Pentru câteva minute de furie Galliano a pierdut reputație, unul din cele mai bine plătite job-uri din lume, liberatatea pe termen scurt. O anchetă penală a fost imediat demarată. Pe scurt, nimeni nu i-a tolerat furia și aroganța. Nu l-au putut apăra nici relațiile, nici geniul, nici brandul construit cu trudă și talent în cea mai faimoasă casă de modă din lume. L-a durut pe Galliano furia antisemită? L-a durut! L-a costat pe Galliano momentul de ură ? L-a costat!
Negarea Holocaustului, întocmai furiilor antisemite de aiurea, nu sunt nici pe departe episoade străine spațiului public românesc. Dan Şova a declarat cu câteva luni în urmă următoarele: „ (…) pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează lui Antonescu [i.e Ion Antonescu]”; “ (…) Datele istorice arată că la Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană. Ceea ce este o pată pe istoria militară a poporului român, este comportamentul ostaşilor la cucerirea Odesei”; “(…) Nu au participat soldaţi români. Este un lucru lămurit istoric”, a fost răspunsul la întrebarea privitoare la progromul de la Iași din iunie 1941, la care au participat și soldați români. Bibliografia lui Șova se referă exclusiv la lucrările lui Teșu Solomovici, scriitor și jurnalist evreu născut la Focșani, ale cărui texte sunt reciclate cu aplomb pe blog-ul lui Victor Roncea. Bun, dacă istoricul Șova se limitează la bibliografia de tip autobiografic, trebuie să-i amintim că sursele de primă mână sunt chiar cele generate de către Generalul Ion Antonescu, mai precis setul de legi antiseminte de a cărui semnătura niciun grafolog nu se îndoiește [e.g. vezi col. de documente publicate de către L. Benjamin, Evreii din România între anii 1940-1944. Legislația antievreiască, Ed. Hasefer, București 1993, vol. I; alte detalii vezi aici. Documentele, nu, nu-i timp să fie studiate!
Se suprapun și se intersectează mai multe tipuri de negații: Holocaustul, progromurile din 1941, competențele istoricilor, informațiile arheologice, memoriile colective, toate la un loc, diferit și totuși complementare. A nega Holocaustul înseamnă să ignori drama colectivă a evreilor, dar și surse istorice de primă mână, sesizează Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România (vezi aici ). Mai apoi, în orice stat european, negarea Holocaustului neste tipul de negație care se pedepsește prin lege: ”Ordonanţa 31/2002, art. 6: “ (...) negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”. Iată, o ordonanță semnată de către fostul premier social-democrat Adrian Năstase! Șova, mult mai bine decât Galliano, se descurcă! Colegii, grijulii pentru ignoranța sa, se îngrijesc să-i rezerve cât mai repede un bilet de avion spre Washington. După demiterea din funcția de purtător de cuvânt, un tur pe la Muzeul Holocaustului, ceva întâlniri la nivel înalt, un pic de shopping prin market-rile americane, îi vor împrospăta rapid și irevocabil memoria. A greșit, iertați-l! No problem! Dar ce-i va spune istoricul Șova colegului său de breaslă Adrian Cioflâncă (Institutul de Istorie A. D. Xenopol) la o adică? Îl va felicita pentru descoperirea gropilor comune din pădurea Vulturi din Popricani din 2010? Adevărul spus sec, este că au fost identificate cadavre ale evreilor – în mod special copii – în groapa comună ce încerca să șteargă urmele progromului din iunie 1941, foarte strâns legat de masacrele din Bucovina și Basarabia (detalii aici și aici). Ce, n-au negat și rușii atâta amar de timp masacrul de la Katyn? Uite ce bun precedent! În plus, câți bani mai face descoperirea lui Cioflâncă dacă istoricul Șova are așa certitudini și argumente irefutabile? Cum judecăm istoria și istoricii până la urmă? De ce Șova și nu Cioflâncă? Ce preț au speculațiile unui diletant spuse la ore de maximă audiență în raport cu anonimatul lucrător și grijuliu al cercetătorilor? Cum discernem ? Ah, da, uitasem, istoricii sunt și ăștia niște intelectuali, nu prea fac rating, nu prea au audiență, în plus, sunt niște tipi cu sinecură, numai buni de destituit și de marginalizat. A, cine, Cioflâncă ăsta a lu’ Tismăneanu? Nu merită să fie ascultat și, în general, intelectualii lu’ Băsescu! Înainte măcar duceam intelectualii la Canal sau în temnițele comuniste, îi șantajam sau le îngrădeam libertatea. Acum este muuuult mai simplu. Le dinamităm competențele: avem titluri academice, titluri universitare, certificate pentru două săptămâni de stagiu în străinătate!
L-am provocat pe istoricul religiilor și cercetătorul Andrei Oișteanu la dialog, încercând să lămuresc un pic chestiunea amestecului negațiilor de tip Șova. Adică să înțelegem împreună, un pic mai articulat, chestiunea clișeelor legate de Holocaust și cea a dezavuării conținutului și substanței mesajului intelectualului astăzi. Pe 5 iunie a.c., la o oră târzie, pe când încercam să derulăm firul discuției, nu ne trecea deloc prin minte și nici nu aveam cum să anticipăm: ordonanța de urgență prin care istoricul Dorin Dobrincu a fost destituit de la conducerea Arhivelor Nationale, faptul că se va schimba conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), decizia de a pune ICR-ul în subordinea Senatului, faptul că ministrul interimar la Min. Educației va propune trecerea în subordinea Parlamantului a Consiliului Național de Etică, asta după ce componența CNE a fost deja modificată. Se întâmplă! Expertiza academică și culturală astăzi o face politica prin instituțiile sale, cumulat trusturilor de televiziune sau de tip tabloid. Profesioniștii, intelectualii, întocmai evreilor, sunt toți angajati într-o conspirație universală sau sunt vânduți intereselor meschine. Am realizat, împreună cu Andrei Oișteanu, în marginea considerațiilor lui Amos Oz sau mai ales datorită acestor considerații (Cum să lecuiești un fanatic), că fanatismul poate fi în fiecare din noi, în cel de lângă noi. Doar că nu prea avem experți în analiza comparată a fanatismelor, iar când dau semne că apar, pare că îi circumscriem într-un spațiu al urii, îi marginalizăm. Ce facem totuși cu ei?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
