Doua luni de zile au trait intr-o realitate paralela intrupand personajele principale din filmul "Dupa dealuri". S-au bucurat de libertate din partea regizorului Cristian Mungiu si intr-o zi au primit un telefon care le spunea sa fie gata in jumatate de ora pentru a pleca la Cannes. Ceremonia de premiere pentru cea mai buna interpretare feminina am vazut-o cu totii, interviul acesta va dezvaluie insa povestea din spatele camerei de luat vederi.
Cum a fost momentul in care ati aflat ca trebuie sa zburati intempestiv la Cannes pentru ca se prefigura un premiu?
Cristina Flutur: Am primit un telefon in jur de 12:30 de la Mobra (n.r. Mobra Films) ca ar fi bine sa fim si noi la Cannes si ar fi bine sa fim gata in jumatate de ora sa plecam la aeroport.
Aveati pregatite deja toaletele de seara, rochiile?
Cosmina Stratan: Nu, eu, dupa ce am vazut filmul, stiam ca o sa ia un premiu, dar nu am indraznit sa ma gandesc ca vom lua un premiu de interpretare. Si atunci am refuzat sa fac orice fel de pregatiri, nici macar bagaje, nici discurs, nici nimic. Am simtit ca daca pregatesc in vreun fel momentul nu o sa ma pot bucura de el. Si atunci am preferat sa ma panichez si sa fiu gata in 30 de minute decat sa o iau scolareste.
Chiar asta a fost una din intrebarile cititorilor HotNews.ro, ati simtit pe parcursul filmarilor sau cand ati vazut filmul ca exista potential pentru un premiu la Festivalul de la Cannes?
Cristina Flutur: Da, filmul e puternic, e foarte bun si atunci ne-am gandit ca merita sa ia ceva.
Cum a fost la filmari? Doua luni de zile, spuneai Cosmina, ca ai trait intr-o realitate paralela.
Cosmina Stratan: E frumos sa ai ocazia sa traiesti si alta viata si e pacat sa nu profiti atunci cand ti se da sansa. Si cam asta am incercat sa fac. Am taiat contactele inclusiv cu familia si prietenii si doua luni de zile m-am concentrat pe personajul Voichita. Si da, aproape arata ca o realitate paralela. In fiecare zi, practic, petreceam mai mult timp in hainele Voichitei decat in ale mele. Si asta e foarte frumos.
Au fost poate momente in care te surprindeai pe tine insati gandind ca personajul tau?
Cristina Flutur: Da, am trait foarte intens emotiile Alinei si m-am izolat putin. Nu prea coboram seara la restaurant sa stau cu ceilalti. Simteam ca, daca Alina nu apartine lumii de acolo, simteam cumva nevoia sa ma izolez si eu si sa incerc sa inteleg cum e ea in singuratatea asta covarsitoare pe care o traia.
Acum ca filmarile s-au incheiat ati revenit la viata de zi cu zi?
Cristina Flutur: Da, sigur, e important sa revii pentru ca trebuie sa te pregatesti cumva pentru un alt personaj, pentru o alta realitate paralela. E important sa lasi acolo personajul cu lumea lui. Ce am putut sa fac pentru ea cred ca am facut. De acum incolo va vorbi ea si eu voi reveni la mine insami cumva.
Cosmina Stratan: Cred ca sunt doua tipuri de reveniri. Dupa personaj da, a fost foarte greu sa-l las deoparte pentru ca timp de doua luni am filmat zi de zi in afara de weekend cand imi dadeau si mie ragaz. A fost foarte greu, dar am inteles ca trebuia sa o fac. De asta e si frumos pentru ca dureaza cat dureaza. Si nu poti lungi perioada asta la nesfarsit. In ceea ce priveste revenirea de la Cannes, e cu totul alta revenire. Deocamdata nu cred ca mi-am asumat total premiul si tot ce s-a intamplat acolo. E o emotie pe care inca nu stiu daca am trait-o pana la capat. Si astept momentul acela, poate va fi peste doua saptamani, cand voi incepe sa strig "Am luat premiu la Cannes".
Unde e premiul, unde il tineti?
Cristina Flutur: E pe noptiera la mine.
Cosmina Stratan: La mine... e dus departe in munti. Nu, glumesc, tot acasa.
Si in aceste putine zile, pentru ca permiul e inca foarte proaspat, cand treceti pe langa el care e senzatia?
Cosmina Stratan: Ne salutam respectuos!
Cristina Flutur: De cand l-am primit am vorbit cu Cosmina si am spus ca "Avem gemeni!". Am vorbit despre premiile acestea ca despre doi bebelusi de care trebuie sa avem grija de acum incolo.
Am observat ca intre voi va apelati pe numele de familie al personajelor. Cat va mai dura acest obicei?
Cristina Flutur: Nu stiu, ne-am obisnuit asa. S-ar putea sa dureze mult.
Vorbim despre un film pe care publicul romanesc nu l-a vazut inca, el va intra in cinematografe in toamna. Despre ce este vorba in film? Care e povestea?
Cosmina Stratan: In film e vorba despre iubire. E vorba despre libertate, daca ai curaj sau nu sa fii liber si fiecare personaj are alegerea lui si e vorba despre felul in care se inteleg sau nu se inteleg oamenii. Si cred ca de asta ar fi si frumos ca romanii sa mearga sa vada filmul ca sa ne intelegem mai bine intre noi.
Cristina Flutur: Pentru mine e povestea dintre doua fete care au luat-o fiecare pe un drum diferit si nu se mai pot intalni. Si mai e si despre cum poti avea cele mai bune intentii si, totusi, undeva sa se greseasca, sa se deraieze, astfel incat sfarsitul sa nu fie cel pe care il asteptai. Si asta cred ca facem foarte mult in viata noastra. Mi-ar placea ca filmul sa ne puna pe ganduri si sa ne faca sa ne gandim daca atunci cand facem o actiune, e o actiune care ajuta viata in general sau daca nu e cumva impotriva ei facand mai mult rau.
Scenariul filmului a plecat de la cartile Tatianei Niculescu Bran si de la tragicul incident de la Tanacu. Ati citit cartile inainte sa incepeti sa lucrati la film?
Cristina Flutur: Da, eu am citit prima carte a Tatianei Niculescu.
Cristian Mungiu a subliniat in repretate randuri ca s-a plecat de la acest incident, dar ca povestea este o fictiune si ca este mult mai mult de atat.
Cosmina Stratan: Da, este adevarat. Relatiile dintre personaje si motivatiile lor au fost construite exclusiv de noi.
Cristina Flutur: Si s-a pornit in primul rand de la scenariu. Eu am fost curioasa sa citesc cartea pentru ca vroiam sa citesc mai multe despre povestea adevarata. Pentru ca atunci cand s-a intamplat nu era decat un zvon pentru mine si nu stiam decat detalii. Dar tot ce am extras pentru personaj a fost din scenariu, din lumea scrisa pe hartie de Cristian.
Va aduceti aminte cum a fost momentul in care ati fost alese sa interpretati aceste roluri?
Cristina Flutur: Da, m-a sunat Cristian si m-a intrebat daca vreau sa apar in acest film.
Cosmina Stratan: Sa apar...
Cristina Flutur: Da, nu stiam sigur la care personaj se referea pentru ca eu, la inceput, am citit si Voichita si Alina. Pe urma am citit numai Alina pana la sfarsit. Si imi doream sa joc personajul Alina, mi se parea o provocare foarte mare. M-am bucurat foarte mult cand m-a sunat sa imi spuna ca "Da".
Cosmina Stratan: Eu am dat proba doar pentru Voichita, la mine nu cred ca... doar poate preotul (razand). Nu exista pentru mine, cred, alta varianta. Si tot asa, cu o seara inainte ma tot gandeam daca o sa sune sau nu. Si a sunat a doua zi si mi-a zis sa vin sa semnez contractul pentru personajul Voichita. Da... Si acum ma gandesc cu emotie la momentul acela.
Cum a fost sa lucrati cu Cristian atat de indeaproape pentru o perioada destul de lunga?
Cristina Flutur: Minunat! Am lucrat cu Cristian cum n-am lucrat cu nimeni, niciodata, in teatru. Si ma bucur foarte tare ca s-a intamplat. Sunt recunoscatoare universului pentru asta. Am invatat foarte multe de la el si mi-a placut ca, pe langa faptul ca e un profesionist desavarsit, e si un Om, cu "O" mare.
Libertate ati avut in a improviza?
Cosmina Stratan: Libertate am avut si punct. De toate felurile. Si cred ca asta ne-a dat si curaj pentru ca inca de la inceput, inca de la casting, tin minte ca m-a intrebat Cristian "Tu cum lucrezi?". Si atunci mi-am dat seama ca, daca voi avea ocazia sa lucrez cu el, nu va fi o metoda foarte stricta, ca ne vom putea intelege si ca vom lua fiecare moment, fiecare scena ca pe una separata. Asa s-a si intamplat, de altfel. In unele momente am putut improviza si am putut transforma replicile. In alte momente, pur si simplu am fost surprinsa de personaj ca si cum ar fi actionat fara sa vreau eu si Cristian a acceptat reactiile respective. Si alte scene cand am respectat scenariul pana la virgula. Pentru ca era vorba de un anumit fel de vorbire cu care nu eram neaparat obisnuita chiar daca provin din Moldova. Totusi, felul in care vorbesc Voichita si toate celelalte fete de la manastire nu e o vorire neaparat accesibila si usoara. Am avut nevoie de putin timp ca sa ma obisnuiesc.
Cristina, tu vii din teatru, cum a fost trecerea de la teatru la film?
Cristina Flutur: La inceput am avut emotii pentru ca eu nu am studiat niciodata actorie de film, n-am fost la niciun atelier, nu stiu exact cum se face la scoala, dar spre surprinderea mea am stiut ce sa fac si era bine. Intr-adevar e altceva, e o experienta complet diferita de teatru, dar m-am simtit in largul meu de la inceput. Pur si simplu am aterizat acolo si am aterizat bine.
Cosmina, tu vii din presa dupa care te-ai decis pentru actorie. De ce s-a intamplat lucrul acesta?
Cosmina Stratan: Da. De ce?! Buna intrebare. Si eu m-am tot intrebat de ce s-a intamplat. Cateodata am senzatia ca nu eu am facut neaparat alegerea asta, ci cumva alegerea a venit spre mine si eu am zis da. Si atunci m-am gandit ca, daca e adevarata chemarea pe care o simteam eu, se va intampla din prima. Daca voi reusi din prima sa intru la Actorie la UNATC atunci asa trebuie sa fie. Si s-a intamplat. Nu cred ca as mai fi incercat a doua oara.
Care a fost declansatorul acestor ganduri?
Cosmina Stratan: Au fost mai multe momente, cred. Dar unul dintre ele pe care mi-l amintesc si despre care am tot vorbit a fost unul dintr-o sedinta pe care o aveam cu seful meu de atunci care ne spunea ca facem cea mai frumoasa meserie din lume. Si intr-adevar este o meserie foarte frumoasa, dar o meserie in care simteam ca n-as putea sa merg pana la capat si atunci am preferat sa caut in alta parte.
Va ganditi deja la momentul premierei din toamna?
Cosmina Stratan: Deocamdata nu. Pana atunci cred ca trebuie sa consumam ce am acumulat pana acum si e si asa destul de mult. Pentru ca asa e meseria asta: cateodata nu se intampla nimic si cateodata se intampla foarte multe in acelasi timp. Si atunci trebuie sa fii tare.
Cum arata o zi normala acum pentru voi dupa ce v-ati intors de la Cannes?
Cristina Flutur: Ultimele zile le-am petrecut mai mult in fata calculatorului raspunzand la intrebari si gandindu-ma retrospectiv la filmari, la tot ce s-a intamplat, la premiu... Am tot retrait momentele importante.
Cosmina Stratan: Facem munca de birou.
Cristina Flutur: Ieri am iesit afara totusi. Prima data dupa doua, trei zile. Vroiam sa vad si eu un copac, sa ma bata soarele.
Premiul v-a fost inmanat de Alec Baldwin. Ati fost premiate alaturi de Mads Mikkelsen. Cum a fost sa fiti inconjurate de atatea nume grele ale cinematografiei internationale?
Cosmina Stratan: Am avut noroc ca nu eram de fata la momentul cand s-au adunat cu totii. Noi eram ori in masina ori pe aeroport, nu mai stiu exact. Am ajuns foarte tarziu in sala, cu vreo 10 minute inainte sa fim strigate de Alec Baldwin si eram fericite ca am ajuns. Probabil ca nu am avut timp sa acumulam toate emotiile si toate senzatiile care ar fi putut sa ne copleseasca. Ar fi fost pacat ca e un moment atat de frumos si un moment pe care am incercat sa nu-l prevad deloc ca sa ma bucur de el pana la capat. In timp ce urcam pe scari eu nu stiam ce o sa zic. Am asteptat pana in ultimul moment sa-mi vina un gand.
Si dupa acel moment erati inconjurate tot de aceleasi personaje, nu prea ati putut evita.
Cosmina Stratan: Nu am putut evita, dar se schimbase foarte mult pentru ca atentia era indreptata catre aceasta mare surpriza si aceasta mare bucurie, incat oamenii din jur, da, erau si eu o mare surpriza, intr-adevar, dar usor in planul al doilea, cred.
Cristina Flutur: Pentru mine a fost un pic diferit. Ma gandesc ca atunci cand auzi de o persoana celebra sau o vezi la televizor sau citesti despre ea esti foarte impresionat. Dar atunci cand te intalnesti, cel putin in cazul meu, vezi un om care are si el doua picioare si doua maini ca si tine si cu care poti vorbi, care poate fi prietenos sau accesibil, pe care il poti intreba si iti poate raspunde si atunci nu mai ai aceeasi senzatie de WOW pe care o ai atunci cand stai acasa si te uiti la persoana respectiva pe ecran. Cumva asa a fost. Erau niste oameni care si ei au muncit foarte mult ca sa fie acolo, care au si ei problemele si nefericirile lor si nu simteam ca faptul ca am dat mana cu Alec Baldwin ar fi ceva ce ar trebui sa ma faca sa lesin. Sincer, nu e o aroganta, ci cred ca suntem cu totii oameni. Unii au realizat mai mult, altii mai putin, dar in cele din urma sutnem toti la fel, venim din acelasi loc.
Pentru ca voi ati lucrat la film, l-ati vazut montat, stiti despre ce e vorba si avand in vedere ca el va fi de vazut abia in toamna ce simtiti nevoia sa-i spuneti publicului romanesc in asteptarea premierei din toamna?
Cristina Flutur: Sa aiba un pic de rabdare, filmul o sa vina. Si atunci cand vine sa-l priveasca cu mintea si inima deschise, fara sa plece urechea la ce se spune in stanga sau in dreapta.
Cosmina Stratan: Mie mi-e greu sa sfatuiesc romanii cum ar trebui sa priveasca filmul sau cum ar trebui sa se pregateasca. Eu cred ca ar fi suficient daca, dupa ce vor vedea filmul, isi vor pune intrebari. Cred ca asta e cel mai frumos rezultat al unui film. Indiferent de genul de intrebari, important e sa iesim din amorteala si sa folosim orice prilej ca sa facem asta.
2
2
