Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti a pregătit o seară specială, dedicată compozitorilor din capitala Austriei, vineri, 18 mai, de la ora 19.30. Iubitorii muzicii clasice şi nu numai vor avea prilejul astfel “să viziteze” unul dintre cele mai frumoase oraşe europene şi să petreacă în Sala Studio o seară specială, la recitalul vocal – instrumental intitulat „Viena, oraşul visurilor mele”.

Potrivit SEOB, in program se vor prezenta lucrări ale compozitorilor Johann Strauss, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Lehár, Emmerich Kálmán, Robert Stolz, Fritz Kreisler, Oscar Strauss, Johann Schrammel, Rudolf Sieczinsky, Eduard Kunneke. Coordonarea scenică aparţine regizorului Cătălin Voineag, iar coregrafia Mariei Popa. La eveniment participă interpreţi deja cunoscuţi spectatorilor studioului, dar şi tineri artişti aflaţi la primii paşi în carieră. Astfel, alături de pianista Mădălina Florescu, violonistul Cristian Balaş şi balerinii ONB Marina Minoiu, Jelena de Roeck şi Mihai Mezei, publicul îi va putea aplauda pe soprana Raluca Oprea şi tenorul Andrei Lazăr.

Evenimentul “Viena, oraşul visurilor mele” face parte din programul Serile Muzicale ale Studioului, program menit să ofere publicului creaţii în special din genul muzicii de cameră, centrate pe o anumită temă. Este de asemenea un prilej pentru spectatori de a se reîntâlni cu bijuterii muzicale, într-o formulă de concert-spectacol, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.