Interviul pe care Părintele Daniel Benga ni l-a oferit a fost încadrat tematic de două evenimente. Pe de o parte, o dezbatere amplă și încă neîncheiată de la lansarea ei în 2007. Este vorba despre ceea ce a făcut posibil refuzul de a sublinia în Tratatul de la Lisabona influența monoteismelor abrahamice aspra culturii europene. Pe de altă parte, dezbaterile prilejuite de sosirea la București, în octombrie 2011, a Cardinalului Gianfranco Ravasi, Președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, în contextul lansării la Editura Humanitas a volumului acestuia, „Întrebări privitoare la credință”. De fiecare dată a fost abordată o dublă tematică. În primul rând, relația complicată dintre creștinism, iudaism și islam. Una în care nu au fost evitate excluziunile, nu au fost regretate lănciile rupte și nu au fost economisite cuvintele grele. În al doilea rând, relația dintre credință și necredință, dintre spiritul secularismului și prezența monoteismelor abrahamice în spațiul public.
Întâlnirea cu Părintele Daniel Benga a oferit ocazia precizării unor distincții, a determinării unor definiții și a evidențierii unor nuanțe fără de care orice interogație adresată acestui dublu câmp temtic nu poate avansa precaut. Evident, dialogul nostru nu putut epuiza nici măcar sfera chestiunilor introductive. A pus, însă, indirect în lumină ceea ce Henri de Lubac, într-una dintre meditațiile sale asupra Bisericii trimitea, referindu-se la Papa Gelasius, spunea”: „este important ca puterea spirituală să se țină departe de capcanele lumii și ca, luptând pentru Dumnezeu, să nu se amestece în preocupările lumești, deși la rândul ei puterea civilă trebuie să se fereasca să preaia conducerea treburilor divine”. Rămâne însă de răspuns la întrebarea dacă această armonioasă conviețuire este posibilă sau dacă, nu cumva, avem de-a fac cu o „promisiune idilică”.
AG: Interviul pe care vi-l propuneam pleca de la o dublă întrebare: “este Europa un club al Iudeo-Creștinismului, poziționată restrictiv față de Islam, de pildă, sau este Europa un muzeu al monoteismelor abrahamice?”.
Pr. Daniel Benga: Cred că în ziua de astăzi este foarte greu să mai vorbim despre societăți închise, precum un club de acest fel, cel puțin în ceea ce numim noi lumea occidentală. Societăți închise mai pot rămîne acele tipuri de comunități umane care sunt izolate, care nu au acces la mass-media. Din această perspectivă nu consider că Europa poate fi o societate închisă, ci este foarte deschisă, în sensul că orice credință, orice viziune își are locul aici. Libertatea religioasă este atât de mare, încât avem de-a face cu o “ofertă religioasă” remarcabilă, prezentă în mod vizibil prin instituții în toate țările sau, tot atât de vizibil, prin intermediul internetului. Ca atare, în lumea de azi nu se mai poate vorbi despre închidere sau despre faptul că Europa ar putea rămâne o societate iudeo-creștină capabilă să excludă alte credințe și alte religii. Un fenomen fundamental care vizează Europa de mai mult timp este cel al migrației. Prin deplasarea persoanelor de etnii care au religii diferite Europa a devenit un mozaic religios în care minorități destul de mari coexistă cu majoritatea creștină. Mă refer la țări în care Islamul a pătruns de timpuriu, din perioada medievală. Albania este o țară majoritar islamică. Bosnia este și ea o țară în care Islamul este majoritar. De asemenea, mai sunt țările în care prezența celorlalte religii a fost făcută posibilă de colonialism, precum Olandei, Franța sau Marea Britanie. Nu în ultimul rând, să ne amintim de minoritatea turcă, din Germania, care, în momentul de față, depășește trei milioane de persoane. Toate acestea vorbesc despre un continent în care oferta religioasă este foarte diversă. Cele mai puțin misionare Biserici sunt, în acest moment, confesiunile istorice, care, venind din tradiții foarte vechi, nu se pot schimba atât de repede ca noile confesiuni neo-protestante. În prezent, în Europa de est, prozelitismul venit din partea Baptiștilor, a Penticostalilor sau a Adventiștilor de ziua a 7-a este foarte puternic, având loc reconfigurări semnificative ale modului în care arată această hartă a credințelor.
AG: Aceste inserții contemporane de Islam – prilejuite de migrație – au fost adaptate perfect spațiului cultural european? În 2008, în Marea Britanie cunoștea o polemică inițiată de propunerea de a introduce Sharia* ca parte a legislației existente. Arhiepiscopul anglican de Canterbury, Dr. Rowan Williams, spunea că adoptarea anumitor aspecte ale Shariei pare a fi de neocolit. Pentru un european contemporan, propunerea este lipsită de sens, fiind obișnuit să distingă între spațiul religios și spațiul laic, între două legislații – una religioasă și alta civilă – care se pot susține reciproc, dar care nu interferează, nu se contrazic.
Pr. Daniel Benga: Problema fiecărei credințe este cea a integrării și a adaptării față de societatea în care trăiește, fără a se disocia de poruncile divine care o structurează. Cred că atât Creștinismul, cât și Islamul, au de lămurit această pendulare între cer și pământ. Cât de mult ne adaptăm și cât de mult ne separăm de societatea în care trăim? Impunerea Shariei într-o societate de tipul celei Europene nu poate să își aibă locul, la fel cum nici în statul modern român nu poate fi resuscitată acea “simfonie bizantină”* în care statul ținea cont de canoanele bisericii în momentul în care emitea o nouă lege. În acest moment, problemele sunt puse plecând de la laicismul inaugurat de revoluția franceză, plecâd de la pierderea viziunii transcendente asupra lumii. Existența lui Dumnezeu nu mai este o evidență pentru fiecare dintre noi. Din această perspectivă, cred că religiile trebuie să respecte libertatea celorlalți, în timp ce societatea laică-seculară trebuie să respecte dreptul religiilor de a-și manifesta identitatea ținând cont de norma și măsura legilor care organizează societatea în care trăim.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
