Viorel Cosma, muzicolog: Sergiu Celibidache a fost omul cel mai bogat in care s-a dat cu pietre

de Cosmin Navadaru     HotNews.ro
Miercuri, 9 mai 2012, 15:13 Actualitate | Cultură


Viorel Cosma, muzicolog
Foto: Agerpress
"Era ca acel pom plin de fructe, in care au dat cu pietre si saraci cu duhul, si bogati cu carul, dar din pacate si colegi de breasla, critici muzicali, ziaristi. Am facut o sinteza a anului 1996, in care am parcurs circa 300 de articole publicate in numai trei zile dupa moartea sa, ramanand stupefiat de explozia uriasa in presa mondiala. Era expresia vie a disparitiei titanului. Comparat cu Nikish, Toscanini, Furtwangler, dar mai ales cu marii sai contemporani precum Bernstein si Lorin Maazel, Sergiu Celibidache a ramas in posteritate ca dirijorul-vedeta al unei epoci de uriasi ai baghetei", a explicat prof. univ. dr. Viorel Cosma zilele acestea, la Academia Romana, cu ocazia lansarii a doua volume despre Sergiu Celibidache. Adversar declarat al "conservelor denumite discuri" ("muzica, daca nu e cantata pe viu, atunci nu exista!"), "mestrul a intrat in istorie fiindca a pretins directorilor de orchestra si impresarilor minimum 10-12 repetitii de fiecare concert".

Volumele "Despre fenomenologia muzicala" (de Sergiu Celibidache) si "Celibidache: Intalniri cu un om de exceptie" (de Patrick Lang si Stephane Muller) au fost lansate luni, de catre Editura Spandugino, in cadrul Festivalului "Sergiu Celibidache 100" (organizat cu ocazia celebrarii a 100 de ani de la nasterea marelui dirijor roman). Anul 2012 a fost declarat Aniversare Unesco Sergiu Celibidache.


Viorel Cosma, prof. univ. dr.:

 
Fara sa fie interesat sa devina celebru, a refuzat adeseori orice publicitate in jurul persoanei sale.

Pentru el muzica nu era un concert, ci o forma de intelepciune pe care incerca sa o imparta cu ceilalti.

Putin atasat de lucrurile materiale, cunoscandu-le adevarata natura, era un om de o generozitate iesita din comun.

Avea, de asemenea, o viziune foarte larga si deschisa asupra religiei, precum si o mare credinta.
 
 
Gonsar Tulku ​(calugar tibetan), despre Sergiu Celibidache
"L-am cunoscut pe maestrul Celibidache cand a venit prima oara in Romania. Conduceam Cenaclul Tinerilor Muzicologi al Uniunii Compozitorilor si 60 de tineri (care astazi sunt printre profesorii universitari ai Universitatii Nationale de Muzica) nu au crezut ca vom putea vreodata sa ne intalnim intr-o discutie de la egal la egal cu maestrul Celibidache. Presedintele Uniunii Compozitorilor, cand i-am spus ca ma duc la Sergiu Celibidache sa-l rog sa vina sa facem o intalnire cu cei 60 de tineri, a replicat: "Fugi de-aici! Nu o sa aiba vreme sa stea de vorba cand maine trebuie sa plece. Ieri a avut concert... Nici vorba!"

M-am dus la Sergiu Celibidache si, pur si simplu in 5 minute, aveam senzatia ca-l cunosc de o viata. "Unde?" "La Filarmonica, sus, la Salonul Galben" "Cati sunteti?" "Vreo 40-60..." (eu, mai modest, ca nu cumva sa lipseasca dintre ei) "Adu-i pe toti, sa stam de vorba, sa-i vad si eu". Si cand a venit si a vazut Salonul Galben arhiplin, iar in prima banca erau Elenescu, Iosif Conta, Mircea Cristescu, a zis: "Vai, ce tineri sunt astia de aici!" (erau toti trecuti de 60 de ani). Acesta a fost Celibidache, acesta a fost omul.

Nu a existat dirijor roman in secolul XX mai stimat, mai aplaudat, mai comentat, mai adulat, dar si contestat, atacat de presa straina, criticat si blamat... ca Sergiu Celibidache. A fost omul cel mai bogat in care s-a dat cu pietre. Era ca acel pom plin de fructe, in care au dat cu pietre si saraci cu duhul, si bogati cu carul, dar din pacate si colegi de breasla, critici muzicali, ziaristi.

Am publicat o carte - "Sergiu Celibidache: Concertul de adio", unde am facut o sinteza a anului 1996, in care am parcurs circa 300 de articole publicate in numai trei zile dupa moartea sa, ramanand stupefiat de explozia uriasa in presa mondiala. Era expresia vie a disparitiei titanului. Comparat cu Nikish, Toscanini, Furtwangler, dar mai ales cu marii sai contemporani precum Bernstein, Lorin Maazel, Sergiu Celibidache a ramas in posteritate ca dirijorul-vedeta al unei epoci de uriasi ai baghetei.

Dar maestrul a intrat in istorie fiindca a pretins directorilor de orchestra si impresarilor minimum 10-12 repetitii de fiecare concert. Si, mai ales, pentru ca a refuzat inregistrarile pe discuri. Sa mai adaugam si asprimea aprecierilor de breasla? Pe Carajan l-a catalogat "un bun dirijor, dar muzician slab. Avea o idee falsa despre muzica". Furtwangler - "nu se pricepea la tehnica dirijatului, dar a ramas inimitabil."    

Ce mai putea scrie presa americana, in 1984, cand, la urcarea in avion, le transmitea urmatorul mesaj:
 
Sub raport tehnic, aveti cele mai mari orchestre, cei mai buni interpreti din lume. Dar n-aveti muzica!
 
 
Sergiu Celibidache, catre presa americana


Pentru dirijorul roman: "Muzica trebuie s-o ai in cap, in inima, in urechi, in oase. Si sa poti sa o treci de la citirea notelor si executarea sunetelor la gandirea ei".

Sergiu Celibidache, adversarul declarat al "conservelor denumite discuri", sustinea ca "muzica, daca nu e cantata pe viu, atunci nu exista"!"



Biografie Sergiu Celibidache

"La 28 iunie 1912, in orasul Roman din judetul Neamt, se nastea unul dintre cei mai renumiti dirijori si compozitori ai lumii: Sergiu Celibidache.

La sase luni de la nasterea sa (1913), familia Celibidache se muta la Iasi - unul dintre cele mai importante orase culturale ale Romaniei. Precum o alta mare personalitate a culturii romanesti (Lucian Blaga), copilul Celibidache a stat intr-o tacere absoluta, nerostind niciun cuvant in primii sai ani de viata. La varsta de 4 ani, Sergiu Celibidache incepe sa cante la pian, iar mai tarziu ia si lectii, nivelul sau scolar fiind unul excelent. La varsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatal sau, Demostene, un influent ofiter de cavalerie si prefect al regiunii, care prevazuse pentru fiul sau avand o inteligenta iesita din comun, o cariera politica. Insa Sergiu Celibidache vroia cu orice pret sa devina muzician. In cele din urma, Celibidache paraseste casa parinteasca pentru totdeauna.

A studiat matematica, filozofia si muzica in Iasi, iar dupa despatirea de familia sa si-a continuat studiile la Bucuresti, castigandu-si existenta in calitate de pianist corepetitor la o scoala de dans.

 
Muzica, daca nu e cantata pe viu, atunci nu exista!
 
 
Sergiu Celibidache
Odata absolvit stagiul militar (1935), Sergiu Celibidache se muta la Paris si isi continua studiile acolo. Intr-una din zile, asculta la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen si este intr-atat de entuziasmat incat compune propriul cvartet de coarde si i-l trimite lui Tiessen. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzica din Berlin, remarca potentialul muzical deosebit al lui Celibidache si il invita la Berlin.

Celibidache da curs invitatiei lui Tiessen si invata in cel mai scurt timp limba germana, urmand apoi sa se inscrie, in Berlin, la Facultatea de Muzica a Universitatii Friedrich-Wilhelm de Muzica ti Muzicologie. Printre profesorii sai se numara Tiessen (compozitie), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas si Fritz Stein (teorie), Eduard Spranger si Nicolai Hartmann (filozofie), Arnold Schering si Georg Schunemann (muzicologie), Walter Gmeindl (dirijat). Curand, Celibidache incepe sa urmareasca concertele si repetitiile lui Wilhelm Furtwangler in Berlin.

Un alt contact marcant pentru Celibidache in Berlin, in 1939, este intalnirea cu preotul budist, germanul Martin Steinke (Dao Jun), care il introduce in budismul-Zen si de care il va lega o frumoasa prietenie.

Sergiu Celibidache este nevoit inca de tanar sa se intretina singur si pentru a-si castiga existenta in 1940 lucreaza, printre altele, ca pianist corepetitor al unui dansator, acompaniindu-l in turneele sale. El se dedica insa in continuare compozitiei propriilor lucrari, dar incepe si sa dirijeze; pentru inceput, corurile lucratorilor feroviari si ale controlorilor de tramvai. La acel moment, el se considera intai de toate compozitor

Primul lui angajament ca dirijor permanent l-a primit in anii 1941-1942 la ansamblul de amatori "Orchester Berliner Musikfreunde" ("Orchestra prietenilor berlinezi ai muzicii"), cu care a sustinut cel putin 7 concerte publice si caruia i-a dedicat si o compozitie de proba.

Inca de la inceput, Celibidache uluieste prin memoria lui extraordinara, el cunoscand toate lucrarile dirijate pe dinafara. In plus, Celibidache a organizat concerte camerale sub bagheta sa cu un ansamblu de studenti ai Facultatii de Muzica din Berlin - printre altele s-au interpretat atunci Concertele Brandenburgice de Bach. Realizarile sale impresioneaza inca de timpuriu, dat fiind ca profesorul sau Heinz Tiessen specifica, intr-un interviu al acelor timpuri, ca dirijorul sau preferat, pe langa Furtwangler, este Sergiu Celibidache!

La finalul anilor de studiu, Celibidache scrie o lucrare de doctorat despre "Elementele formative in tehnica de compozitie a lui Josquin des Pres" ("Formbildende Elemente in der Kompositionstechnik Josquins des Pres").

Conditiile de trai in Berlinul celui de-al Doilea Razboi Mondial au fost pentru Celibidache, sarac aproape dintotdeauna, deosebit de tensionate; nu avea bani aproape deloc, slabise extrem de mult si a facut fata acelor vremuri doar multumita ajutorului altruist al cuplului de lucratori de tramvai, de la care primise de ani de zile o camera (in cartierul Berlin Halensee, in Eisenzahnstraᅢe 26a). Sergiu Celibidache era considerat un student cu aptitudini speciale in tara sa natala, Romania, astfel ca nu a fost chemat de la Berlin pentru a lupta in razboi. Acestuia i s-a permis continuarea studiilor la Berlin pe durata celui de-al doi-lea Razboi Mondial. Cum profesorii au fost nevoiti sa-si paraseasca posturile din cauza razboiului, Sergiu Celibidache a predat chiar propriilor colegi diverse discipline. In aceasta perioada, a dus o lupta pentru supravietuire, fiind lipsit de hrana si facand slalom printre bombardamente.

Prima aparitie semnificativa a lui Celibidache dupa razboi ca dirijor este un concert din 11 august 1945 cu Orchestra de Camera din Berlin. La scurt timp dupa, ia parte la un concurs de dirijat, organizat de Orchestra Radio din Berlin (Rundfunk Sinfonieorchester Berlin) pe care il castiga cu brio, avand pe atunci doar 33 de ani.

In acest timp, Orchestra Filarmonica din Berlin se confrunta cu faptul ca dirijorul sef Wilhelm Furtwangler fusese exilat pana la terminarea procesului sau de denazificare iar dirijorul interimar, Leo Borchard, decedase recent. Astfel, fiind in cautarea unui dirijor deopotriva competent si fara implicatii politice, orchestra il remarca pe Celibidache si il invita la un prim concert pe 29 august 1945. Programul include Uvertura operei Barbierul din Sevillia de Rossini, Concertul de Fagot de Weber op.76 si Simfonia a 9-a de Dvorak. Orchestra a fost convinsa de modul de lucru ambitios al tanarului roman, alegandu-l in octombrie 1945 ca noul sau Director General de Muzica. Din aceasta colaborare au rezultat finalmente 414 concerte atat in Berlin, cat si in turnee.

In 1946, in prima stagiune cu Orchestra Filarmonica din Berlin, Celibidache a dirijat nu mai putin de 108 concerte. In acelasi an are loc si prima intalnire cu Wilhelm Furtwangler in Berlin, concomitent incepand corespondenta dintre cei doi. Celibidache incepe sa predea la Institutul International de Muzica din Berlin.

In 1948, Celibidache conduce pentru prima oara o alta orchestra de varf - London Philharmonic Orchestra. In acel an are loc si primul turneu de dupa razboi in Anglia al Orchestrei Filarmonice din Berlin. De asemenea, in acel an s-a semnat si primul (si singurul) contract de inregistrari al lui Celibidache cu renumitul producator Walter Legge. Din acel moment, dupa ce a ascultat sunetul fad , Celibidache nu a iubit niciodata inregistrarile, preferand caracterul direct al concertelor live. El considera ca inregistrarile impiedicau implicarea ascultatorului in muzica si nu puteau oferi decat o reprezentare deformata a realitatii". (sursa biografie: fundatia-celibidache.com)


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















6301 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Imensul Celibidache (Miercuri, 9 mai 2012, 15:25)

    Parsifal [anonim]

    Ciudat ca acest articol suscita atat de putine reactii (adica nici una).
    Ceea ce dovedeste, daca mai era nevoie, ca numai cancanurile starletelor sau bascaliile politrucilor nostri mai atrag atentia publicului.
    Avem o personalitate de renume mondial, un muzican care traia muzica la un nivel extrem de inalt, si ne-o ignoram cu tafna. Sireaca tara romaneasca...
    • +6 (6 voturi)    
      Este rau acest aspect? (Miercuri, 9 mai 2012, 16:19)

      Daniel [anonim] i-a raspuns lui Parsifal

      Eu nu sunt expert, nu-mi permit sa comentez.
      Dar am citit articolul pe nerasuflate. Mi-a placut foarte mult.

      P.S.: Am scris doar sa va cresc "optimismul".
      Si mie dealtfel ☺☺☺!
  • 0 (4 voturi)    
    profesionalism si amatorism (Miercuri, 9 mai 2012, 15:28)

    ionica46 [anonim]

    Domnul Viorel Cosma este, cu adevarat un profesionist, dar uneori se lasa condus de niste idei care nu-i fac cinste.
    Domnia sa uita ca marele si inegalabilul Celibidache avea o parere execrabila de pigmeul dirijor Lorin Maazel. Deci o comparatie intre cei doi este o lipsa de profesionalism si de obiectivitate.
    Celibidache a fost cu adevarat un geniu al baghetei si este o ineptie sa-l compari cu un mediocru tinut in brate de diverse grupuri de interese din lumea artei interpretative.
  • +4 (4 voturi)    
    Multumim (Miercuri, 9 mai 2012, 15:53)

    Adrian Rednic [anonim]

    Excelent articol ! Multumim !
  • +1 (1 vot)    
    rugaminte (Miercuri, 9 mai 2012, 16:40)

    vasile [anonim]

    nu e musai sa apara mesajul meu. dar va rog insearati acest link in articol , e pacat sa nu se vada energia maestrului.
    http://www.youtube.com/watch?v=m8Y5x1N_aIg
    multumesc si o zi frumoasa!
  • +2 (4 voturi)    
    Prea tarziu... (Miercuri, 9 mai 2012, 17:36)

    adrian [anonim]

    Prea tarziu l-am descoperit pe Celibidache. Maestrul a fost un titan in ceea ce a facut. In special dirijand simfoniile lui Bruckner. Maniera lui dirijorala era unica, un tempo deosebit, o traire profunda a vibratiei si a divinului.
    Nu se mai nasc asemenea valori prea curand. Pacat.
    http://www.youtube.com/watch?v=g5f_sAd-ln0
  • +5 (5 voturi)    
    Maestrul unic (Joi, 10 mai 2012, 21:26)

    Cornelius [anonim]

    Am avut ocazia sa-l cunosc pe George Pascu, profesor la Conservatorul din Iasi. Un om admirabil, care fost coleg cu Celibidache. Cred ca nu realizam ce mare a fost acesta. Cred ca l-am uitat prea repede. Orasul Roman ar trebui sa-i ridice macar o statuie si la fel si Iasi: sa dea numele unei piete sau macar unei strazi. Sunt oameni din care s-a nascut Romania si pentru care respectul ar trebui sa fie nemarginit.
  • 0 (0 voturi)    
    sdr@yahoo.com (Sâmbătă, 12 mai 2012, 18:24)

    ana [anonim]

    mandria de a fi roman e data intotdeauna de aceste valori..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by