Cea de-a XX-a editie a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 23 aprilie, incepand cu ora 21,00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon din Bucureşti. In cadrul Galei vor fi acordate cele mai importante distincţii pentru spectacolele de teatru din anul 2011.

Cele două jurii ele ediţiei cu numărul 20 a Galei sunt compuse din criticii de teatru Monica Andronescu, Ion Cocora şi Ion Parhon, juriul de nominalizări, şi Puiu Antemir, scenograf, Jean Cazaban, critic de teatru, Mircea Morariu, critic de teatru, actriţa Rodica Negrea şi Ludmila Patlanjoglu, critic de teatru - juriul final, cel care va decide câştigătorii în seara Galei.

Cu ocazia galei, ca la fiecare editie, Senatul UNITER va acorda premiul de excelenţă, premii pentru întreaga activitate şi premii speciale.

In acest an premiul de excelenţă îi revine regretatului regizor Alexandru Tocilescu (In memoriam), decedat în 2011, la sfârşitul lunii noiembrie.

Pentru întreaga activitate vor primi premii actorul Valer Dellakeza, actriţa Melania Ursu, regizorul Cristian Hadji-Culea, scenografa Judit Dobre-Kothay şi criticul şi istoricul de teatru Ştefan Oprea.

Premii speciale vor fi înmânate lui Arpad Konczei (pentru muzica de teatru), Ancăi Zamfirescu (pentru teatru de copii) şi lui Liviu Steciuc (pentru teatru de păpuşi).

Totodată, în cadrul Galei, vor mai fi acordate Premiul MECENA, Premiul special al preşedintelui UNITER, Premiul pentru 'Cea mai bună piesă românească a anului' şi Premiul Consiliului Britanic.

Premiile UNITER se acordă anual la nouă categorii - Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună scenografie, Cei mai buni debutanţi, Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic.

- Pentru Cel mai bun spectacol au fost nominalizate producţiile 'Ivanov' de Cehov la Teatrul Bulandra, 'Ultima zi a tinereţii' după Tadeusz Konwicki la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu şi 'Vizita bătrânei doamne' de Friedrich Durrenmatt la Teatrul Naţional Bucureşti.

- La categoria Cea mai bună regie nominalizaţii sunt Laszlo Bocsardi pentru 'Caligula' de Albert Camus la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' din Craiova, Radu Alexandru Nica pentru 'Mountainbikers' de Volker Schmidt la Teatrul German de Stat Timişoara şi Silviu Purcărete pentru 'D'ale carnavalului' de I. L. Caragiale la Teatrul Naţional 'Radu Stanca'' din Sibiu.

- La premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal au fost nominalizate Claudia Ieremia pentru rolul Zoe din 'O scrisoare pierdută' de Caragiale la Teatrul Naţional Timişoara, Mariana Mihuţ pentru rolul Bunica din 'Îngropaţi-mă pe după plintă' de Pavel Sanaev la Teatrul Bulandra şi Oana Pellea pentru 'Vocea umană' de Jean Cocteau la Teatrul Metropolis.

- Pentru Cel mai bun actor în rol principal au primit nominalizări Sorin Leoveanu pentru rolul titular din 'Caligula' de Albert Camus la Naţionalul craiovean, Marian Râlea pentru rolul Saşa Saveliev din 'Îngropaţi-mă pe după plintă' la Teatrul Bulandra şi Marius Turdeanu pentru rolul Emil Cioran din 'Ispita Cioran' la Naţionalul sibian.

- Nominalizări pentru rol secundar au primit actriţele Ioana Dragoş Gajdo - rolul Golde din spectacolul 'Scripcarul pe acoperiş' la Teatrul 'Regina Maria' din Oradea, Emoke Kato-Else din 'Aniversarea' la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi Ana Ioana Macaria-Nastenka din 'Însemnările unui necunoscut' la Teatrul Bulandra

- Nominalizări pentru rol secundar la categoria actori: Balazs Bodolai - Helmuth von Sachs din 'Aniversarea' la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Victor Rebengiuc - Matvei Semionovici Sabelski din 'Ivanov' la Teatrul Bulandra şi Cornel Scripcaru - Kirillici Lebedev tot din spectacolul 'Ivanov'.

- Pentru Cea mai bună scenografie au fost nominalizaţi Vioara Bara - 'Scripcarul pe acoperiş' (Teatrul 'Regina Maria' din Oradea), Dragoş Buhagiar - 'Ultima zi a tinereţii' (Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu) şi Nikola Toromanov - 'Vizita bătrânei doamne' (Teatrul Naţional Bucureşti).

- Pentru premiul la categoria Cel mai bun debutant concurează Attila Balogh pentru regia spectacolului 'Trahinienele' (Teatrul 'Tamasi Aron' din Sfântu-Gheorghe), Raluca Vermeşan pentru rolul Helen din spectacolul 'XXL' (Fat Pig - Teatrului ACT) şi Cătălin Vieru pentru rolul Hlestakov din 'Revizorul' (Teatrul 'Anton Pann' din Râmnicu-Vâlcea).

- La secţiunea Teatru radiofonic premiul şi-l dispută trei producţii ale Societăţii Române de Radiodifuziune: 'Argentina' - text şi regie Ilinca Stihi, 'Părintele Arsenie Boca - taina iubirii' de Ion-Costin Manoliu, regia Nicolae Mărgineanu şi 'Shylock' de Gareth Armstrong, regia Răzvan Popa.