Galeria AnnArt continuă seria artZoom la Peretele alb cu o expozitie-semnal Dorin Cretu , ce va fi vernisata vineri 20 aprilie, ora 19. Expozitia aduce in fata publicului lucrări din seria Fleurs 2008 – 2011, parte din lucrări în premieră în România, după ce au fost expuse în ianuarie – februarie 2012 la galeria Charlotte Norberg, la Paris.

ArtZoom Dorin Cretu Foto: AnnArt Gallery

Nume cunoscut al Generaţiei ‘80 din arta plastică bucureşteană, din 1990 artistul trăieşte şi lucrează la Paris, unde are o bogată activitate expoziţională, cu o prima personală la Galerie Municipale de Vitry-sur-Seine, urmată, printre altele, in România, de retrospectiva de la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, itinerată la Muzeul de Artă din Constanţa (2008-2009). Lucrările sale au fost achiziţionate de către Ministerul Francez al Culturii pentru Fondul Naţional de Artă Contemporană din Franţa, precum şi de către MNAC din Bucureşti, pentru colecţia sa permanentă. La Paris Dorin Cretu este reprezentat de galeria Charlotte Norberg, care i-a organizat o personala in ianuarie- februarie 2012 iar in Romania, artistul este reorezentat de galeria AnnArt: iubitorii de arta au putut vedea lucrari Dorin Cretu in expozitia Caiet de Planuri, decembrie 2011 – ianuarie 2012. In continuarea expozitiei-semnal artZoom de astazi, Dorin Cretu are in pregatire o expozitie personala la AnnArt in septembrie 2012.

Evenimentele artZoom sunt proiecte expozitionale de scurta durata, pe care le intentionam ca semnale-fulger asupra operei unora dintre artistii contemporani din portofoliul AnnArt. Este totodata un loc si un timp in care vrem sa prezentam nume noi, in spiritur explorarilor pe care le facem la Pertele Alb. In luna aprilie am programat artisti romani cu dubla-existenta creativa: romano-britanicul Paul Neagu, romano-francezul Dorin Cretu si romano-francez-americana Laura Covaci, declara Gabriela Massaci, Director programe AnnArt

Vernisajul va prilejui totodată o seară de jazz live, în compania Trio Michel Lostanlen precum si o ‘poveste franceza despre un vin romanesc’ - spusa invitatilor de catre dl Fabien du Fayet de la Tour, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Expozitia artZoom Dorin Cretu este deschisa in perioda 20 – 25 aprilie, ca semnal pentru personala pe care artistul o are in lucru împreună cu galeria AnnArt pentru septembrie 2012 - prima în țară după Mogoșoaia 2008.

Petale lactee - eseu critic Aurelia Mocanu

Prin deceniul debutului, parizianul Dorin Creţu aparţine generaţiei ‘8o de creativitate contra curentului controlat de ceauşismul terminal. Din 1989, atleticul şi cordialul braşovean se încetăţeneşte la Paris. Creţu realizează un prim turneu expoziţional românesc în 2008. Surpriza de imaginar liric şi severitate ascetică a mijloacelor picturale din selecţiea cu caracter retrospectiv a fost una remarcabilă. Parterul Palatului Mogoşoaia a vibrat atunci pe o coardă extrem de subtilă a picturalităţii monocromului. De două decenii, pictura sa propune o spaţialitatea de ordin psihologic, din categoria diafanului. Dinspre universul delicat şi grațios al tiparului floral se invită lastări meditative asupra spațiului şi atmosferei.

Dorin Creţu a plecat din spaţiul bizantin purtând cu el un soi de asceză cromatică înviorată treptat cu prezența unui abur al pastei picturale aşternute în emulsii. A practicat cu tenacitate refuzul figuraţiei, ca rezistență la amalgamul postmodern, plonjat fiind în caruselul stimulior optici ai unei metropole precum Parisul. Pictură descendentă din suprematismul lui Malevich, devine subtil senzuală prin rapel la imagistica vegetalului. Imaginea familiară, ataşantă prin memoria florii devine, de fapt, meditație asupra spațiului interior. Sunt ecrane din țesătura organicului omonime cu nebuloasele stelare. Este un releu natural pentru a vorbi despre aburi de transparență prin care vezi dincolo de lucruri. Vezi ritmuri-inflorescențe sau iradieri de petale, similare organizărilor de energii ale viului cosmic. Prin rigoare tonală şi rezistența la exuberanța fovă a vegetalului, Dorin Creţu poate susţine la ora asta, din aşternerile pensulei, o excelentă vibraţia de griuri-ivoar, de alburi germinative şi palpâiri ale coacerii în rozuri. Pictorul şi-a restrâns voluntar mijloacele expresive pentru a obține concentrarea misterioasă pe o emblemă a viului tăcut. Nu e vitalist atunci când recurge la motivul floral. Este un pictor abstract, aproape metafizic, ordonat de circularitatea organizării florale.