Specialistii nostri de la tara. Profesoara si Silivasul

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Vineri, 13 aprilie 2012, 12:15 Actualitate | Cultură


Am trait, cu multi ani in urma, in ambele Romanii. Cea de la oras si cea de la tara. Cand s-a ivit ocazia, mi-am luat cateva catrafuse si am plecat in „tara suruburilor“, in laudata Germanie. Regret si acum pasul, caci l-am facut nu cu sufletul, ci cu mintea. Ceea ce regret si mai mult este faptul ca, dupa cum se pare, soarta profesorilor si medicilor de tara nu s-a schimbat prea mult. Chinuiti, prost platiti, adesea huliti. Crezand ca isi urmaresc o nobila vocatie, proaspetii dascali si lecuitori ies de pe bancile facultatii si aterizeaza printre noroaie. Atunci, ca si acum.

Cand am terminat filologia, in anii 80, orasele mari erau inchise. Nu conta nota, nu mai conta  nimic. De repartitia ministeriala la sat sau la dracu'n praznic nu te salva decat, ulterior, o negatie. Negatia ti-o dadea, daca voia, directorul scolii, cu parafa de la inspectorat. Cu pile si plocoane, se mai rezolva sa zica scoala ca n-are nevoie de tine. Insa nu peste tot. Iar apoi ce faceai, unde mergeai sa-ti faci stagiul profesional de trei ani, pana la definitivat?

    Repartitia

In fata panourilor de repartitie eram cei 21 absolventi de Filo cu engleza principal. Vreo 150 erau toti absolventii de „inglis”  din tara. Regimul ceausist n-avea nevoie de cuiburi de intelectuali cu idei straine si recalcitrante. Cam jumatate dintre colegii mei erau clujeni, cu casa, masa si familie in inima universitara a Ardealului. Cu ochii holbati in spatele ochelarilor aburiti, colega mea Monica citea numele localitatilor de pe panou: „Targoviste, Ramnicu Sarat, Bacau. Ia te uita ca sunt si trei orase”. „Ba nu, mai e si Campia Turzii”, adauga ea.

Era un post minunat, caci puteai face zilnic naveta cu trenul, din Cluj. Insa la Liceul Industria Sarmei, cu clase paralele pana la I, nu putea spera decat sefa de promotie. Ea alegea prima, caci mai primise si 50 de sutimi politice la nota, pentru activitate de partid. Sefii de promotie din toata tara erau vreo zece la numar, bataia lor se dadea pe frisca de pe tort. Insa pentru un clujean, Ramnicu Sarat era prea departe. Tot asa era Campia Turzii, pentru un constantean, un iesean sau un rasfatat de la Capitala.

Eu alegeam de pe pozitia 16, dar alegeam degeaba. In fata ochilor mi se derula harta indepartata a patriei, cu sate de prin Moldova, Dobrogea si... sa nu uit, din Salaj. Pe vremea aceea, SJ de pe numerele de inmatriculare la masini era luat in ras cu „Sarac Judet”. O fi fost asa sau nu, habar n-am. Ca absolventa cu fite de oras, nu-mi bateam tare capul, imi ajungea faima locului intrata in traditia orala. Cu obstinatie incercam sa gasesc pe tabelul de repartitie ceva cat de cat adecvat. Si am gasit.

Silivasul de Campie era la 67 de km de Cluj, pe sosea. Statia era langa scoala, incalzirea in comuna se facea cu gaz metan. Dupa cum m-am interesat la autogara, un autobuz facea zilnic cursa interjudeteana „de Mures”. Pleca la 6 dimineata din Cluj si se intorcea la 6 seara, dupa orar. Abonamentul lunar costa 216 lei pe luna. Cand am descoperit „comoara” Silivas, am taiat-o cu colegii, care se tot intalneau la o cafea si sa afle „da tu ce alegi?”

Silivasul meu trecuse neobservat, caci se afla in judetul Bistrita-Nasaud, iar ca sa ajungi la el treceai si prin judetul Mures. Complicat, s-au gandit probabil unii mai „prosti” ca mine, fara informatii de la autogara. Silivasul m-a costat doua prietenii de facultate, caci respectivele doritoare nu mi-au iertat secretosenia alegerii. Atata paguba. Intrasem intr-o competitie pe viata si pe moarte, la repartitie eram cu totii egoisti si capitalisti.

    Tatonarea

La 1 septembrie, cu doua saptamani inainte de inceperea scolii, trebuia sa ne prezentam la post. Zis si facut. Un prieten m-a dus cu masina, in tatonare. Afara era cald, drumul judetean putin circulat. Am ajuns pe la 9 dimineata, scoala am gasit-o usor. Am intrat in Scoala generala de 10 ani din Silivasu de Campie. Pe hol era pustiu. Dupa vreo doua incercari de usi, am dat de sala profesorala. Doua femei stateau jos si palavrageau. M-am prezentat si am fost imbiata la ospat: „Ia, fatuta, painie cu prunie” imi zice cu glas de bariton una dintre femei, obeza si maiestuoasa, ca o statuie a Mamei Pamantului.

Combinatia de paine cu prune n-o cunosteam. Nici dialectul local nu mi-era familiar. Toate consoanele intervocale era inmuiate. „Face”  se pronunta „fașie“, „cade“ devenea „cagie“. Palatalizare parca ii zice, in fonetica. Nu mai stiu, a fost cam demult. Atunci stiam exact, caci tocmai terminasem studiul filologic, cu secundar romana. Ceea ce mai stiam era ca imi zgaria oarecum auzul obisnuit cu literara din facultate si pretentiile de oras.

Ceea ce nu stiam pe atunci era ca, timp de peste douazeci de ani de zile, va trebui sa inghit dialectul svabesc de la ei, de la nemti. „E greu cu graiurile astea, da` te inveti“, vorba matroanei din sala profesorala a scolii din Silivas. Tot ea imi spune unde s-o gasesc pe directoarea scolii, adica „la ea acasa, cu trebi prin ograda“.

Pe directoare o cheama Melitia, un nume parca predestinat. E o femeie hotarata, culege prunele cazute pe jos in curte cu dedicatie si gesturi precise. „Iaca pe noua tovarasa de franșieza“, imi zice ea cand ma vede. Telefonul functionase rapid la Silivas, chiar daca legatura se facea prin centrala. Eram o noutate, stirea se raspandise cu viteza sunetului. „Ba nu, de engleza“, precizez eu. „Șie engleza, ca de franșieza am trimis noi la minister!“, se otaraste Melitia.

Incurcatura face sa imi tresara inima. A, daca n-au nevoie de profesoara de engleza, poate ca imi dau negatie si scap. „Noua ore de fransieza, opt de englieza, restu` pana la norma didactica desen, muzica si Peteape“. Intreb ce materie-i ultima. Raspunsul vine prompt si doct: „Pregatirea tinerilor pentru apararea patriei“. Un fel de leapsa colectiva, ca sa se zica ca s-a facut, am constatat eu mai tarziu.

Generalul Melitia e insa ospitalier. Ne invita in casa, da si o tuica. Conversatia se leaga pe tema „tovaraseilor absolventi“ care n-au prea facut purici la Silivas. Au venit si s-au dus, la scurt timp. Eu o asigur pe tovarasa directoare ca am venit sa raman, cel putin cei trei ani. Din pacate, franceza mea schioapata, caci la facultate n-am studiat-o iar acasa, mai mult din Pif Gadget si Paris Match. „Las`ca tie diescurși, tovarasa, ca mai is si alti coleji care predau di tăte, numa` sa-si faca norma“, ma linisteste ea.

Ei, daca nu sunt singura multidisciplinara, atunci m-am linistit, imi zic. Eram ceva mai vioaie, dupa paharul de tuica. Optimismul meu avea insa si ceva pervers. Ma gandeam deja cum sa fug ata la inspectoratul din Cluj si ii anunt ca postul de engleza a fost scos gresit la repartitie. Sa imi gaseasca ei altceva, dupa pregatire si mai pe-aproape. Ne luam ramas bun de la Melitia, care ne da o poala de prune, de drum. Bune prune, aromate. In amintirea mea, Silivasul si prunele sunt legate ombilical.

    Naveta

Inspectoratul scolar de la Cluj mi-a dat flit. Alt post n-aveau sa-mi ofere. Am incercat si la „pile“. Rectorul Universitatii, caruia ii tradusesem o carte din engleza pentru cursuri, zicea sa nu pierd speranta, caci la Biblioteca Centrala Universitara sunt sapte posturi libere. „Strangi din dinti si stai trei ani. Apoi se rezolva, nu neaparat in invatamant. Poate in cercetare“, ma incuraja el. Asa ca m-am inarmat cu rabdare si am incercat sa gandesc pozitiv. Pe moment, pozitivul in problema Silivas insemna prune si iar prune.

In 15 septembrie eram la deschiderea oficiala a anului scolar. Trezita la 5, am ajuns dupa 8 si dupa o calatorie pe care o faci turistic, sau cu treaba, dar nu prea des. In autogara din Cluj, cand a venit in statie autobuzul, parca s-a dat startul la cursa cu obstacole. Cei mai vechi pe ruta ca mine stiau ca trebuie sa actioneze rapid, ca alfel ramaneau fara loc. Iar maestrul de ceremonii, soferul Jișa, pastra locurile din spatele sau pentru cunostinte sau curtezanele de drum. Si in autobuz exista ierarhii.

Profesorii si invatatorii navetisti erau destui si caliti. Un profesor de sport facea naveta intr-un satuc din Mures, de sapte ani. Dupa ce cobora din autobuz, mai facea un sprint de sapte kilometri pe jos, pana la scoala. El m-a invatat, ulterior, sa nu-mi dau vreodata buletinul din mana, ca pan-aici mi-a fost cu viata de orasean. Autoritatile locale aveau dispozitie de la partid, pe cat se poate sa-i lipeasca „pe specialisti” de glie. „Eu am fugit pe geam, din sala de clasa, cand seful de post mi-a cerut buletinul”, imi povestea Mircea, schitand un zambet cu gura, caci ochii ii erau obositi si incercanati.

In autobuz mirosea a de toate: a ceapa, a usturoi, a tuica, a carnati si a nespalati. Drumul lung  si caldura inteteau matinala baia de arome. Mai atipeai cate un pic, insa soferul intretinea, tot drumul, clientela cu muzica preferata, data tare. La Camaras, ultimul popas din judetul Cluj, se facea pauza de „nechezol”. Cafeaua de orz a fost una dintre minunile culinare ale epocii ceausiste, poate la fel de notorie si de trista amintire ca salamul cu soia.

Naveta isi avea cursul ei, ritualizat. Rezistai sau nu, te privea. Eu am incercat sa rezist, in final scriind pe drum poezii cu talc. Insa in prima zi de naveta la Silivas, gandurile mi-erau altundeva.

    Prima zi

Copiii erau adunati in curtea scolii, noul director le-a vorbit scurt. Era navetist si el, insa doar din comuna vecina. Rapid a primit porecla „Doi metri fara cap”. Melitia fusese mazilita „de la centru”, directoarea adjuncta isi rodea unghiile. Eu nu stiam cum sa evaluez situatia. Era de bine, era de rau? Directorul cel nou era de mate, eu eram de „de toate”, dupa cum ma anuntase fosta directoare. Rivalitati nu vedeam pentru viitor si ma gandeam ca, fiind si el navetist, poate ca va inchide un ochi la inevitabilele mele intarzieri. Ceea ce a si facut, in primul an.

Dupa discursurile din careu, copiii au fost trimisi la clasa. Am aflat ca sunt si diriginta, la clasa a sasea. 42 de mici armasari ma asteptau printre banci, frematand de curiozitate si pusi pe sicane. Cand s-a facut, in sfarsit, liniste la clasa, m-am prezentat, i-am catalogat si am anuntat highlight-ul zilei: impartirea de manuale scolare. Nu stiam ce catastrofa va urma, caci nu toate manualele erau noi, unele dintre ele erau retransmise, din spirit de economie.

Ca la un semnal, asediatorii au urcat pe metereze si au inceput sa se traga de par si sa se imbranceasca, pentru cartile noi. Elevul Huzdup, cel mai mititel, a alunecat sub prima banca, de unde, cu ochisorii lui de viezure, urmarea speriat spectacolul. Eram fata in fata cu Huzdupel si cu reactiunea. Cand in sfarsit am reusit sa iau situatia sub control, maldarul de manuale era ravasit, iar eu tremuram de nervi.

Si totusi, prima zi de scoala s-a terminat cu bine, cu tuici si gustari, in sala profesorala. Iar fiindca pana la autobuzul de Cluj mai erau vreo trei ore, am decis s-o iau pe jos, pe sosea, in speranta vreunei ocazii de drum. Era caldut, era placut, porci vargati in alb-negru molfaiau iarba si se roteau legati cu sfoara de un picior, in jurul unui tarus. Ceva mai incolo, un armasar isi incaleca iapa. Eu rontaiam iarasi prune, gandindu-ma ca traiesc in vis. In visul livresc al „Vietii la tara”.

Dupa vreo trei kilometri de mers pe jos si nicio masina, visul a inceput sa mi se transforme in cosmar. Obsesiv, imi trecea prin minte cuvantul german „Götterdämmerung”, amurgul zeilor. Zeii mei filologici erau striviti printre dinti, odata cu prunele carnoase. Universul meu clujean se prabusea, inghitit de realitatea de Silivas. M-a trezit, din amandoua visurile, un claxon de TIR. Era un sofer in drum spre Germania, cu marfa. M-a luat si pe mine, ca se plictisise fara vorba, pe drumul cel lung.

    Multe alte zile

Insa dracul n-a fost asa de negru, precum il credeam la inceput. Naveta ramasese groaznica, mai ales iarna. Devenise si mai groaznica, dupa ce autobuzele interjudetene au fost oprite sa circule dincolo de granita de judet. Cei 15 km ramasi ii faceam cu ce apucam, de la caruta doctorului, pana la carul Televiziunii romane, ratacit o data prin zona. Oamenii intalniti pe drum erau joviali, guralivi, foarte rar cereau bani. Oamenii din sat erau asa si asa.

Ambitia sefului de post era sa ma ia in gazda, pe 1000 de lei. Ambitia mea era sa-mi pastrez un dram de identitate intact si ceva banuti din salariu. Asa ca nu m-am lasat lipita de glie. A fost o ambitie prosteasca? Poate ca da, poate ca nu. In Silivas mai era un clujean, doctorul de circumscriptie. Baiat destept si bun practician, insa amagit de prune. De zeama de prune din Silivas. Dupa cativa ani si nicio sansa de a reveni la oras, omul se blazase, viata personala ii era praf. „Ce faci in timpul liber?” l-am intrebat o data. „Beau zeama de prune si joc poker cu juristul din sat”, mi-a raspuns el.

Eu nu voiam sa beau zeama de prune si nici sa joc poker. Eu voiam sa beau un ceai cald dupa naveta, in camaruta mea de la Cluj. Voiam sa merg la teatru, la opera, la discoteca sau la un chef cu prietenii. Voiam sa citesc in liniste o carte proaspat cumparata de la Libraria Universitatii. Voiam sa traduc carti si sa scriu, cand si cand, imbatata de emulatia unui oras mare, universitar. Voiam sa treaca trei ani si sa-mi construiesc viitorul profesional dupa dorinte si posibilitati, nu dupa cum mi-au decis altii soarta, prin directive de partid.

    Bilant

In anii de dascalie acolo, s-au petrecut multe, lucruri mai mari sau mai marunte. Am avut elevi buni si elevi rai. L-am avut pe Irinel si pe alti cativa ca el, care nu ma intrebau de ce le trebuie lor engleza, „la capalit” [n.a.prasit]. Au fost copii de tara, cu parinti de la tara, care si-au deschis ochii spre viitor si sansa unei cariere prin invatarea de limbi straine. Au fost copii care au optat sa mergem in tabara la Bucuresti si sa vizitam muzee, in loc sa-si petreaca vara strangand frunze de dud pentru viermii de matase care fosgaiau in toata scoala. Ultima era directiva de autogospodarire, de la inspectorat.

Am avut colegi buni si colegi mai putin buni, care bateau copiii cu liniarul la palma sau isi faceau parte din banul scolii. Am avut un director de „doi metri fara cap”, care in ultimul an a inceput sa faca sicane, ca prea intarziam la prima ora. Avea si el dreptatea lui, avem si eu autobuzul meu, uneori nepunctual. Am avut o tovarasa fosta educatoare, apoi vajnica activista de partid, care taia si spanzura in scoala. Am avut insa si un primar in sat, un om cumsecade si bland insa nedat la studiul abstract. Fostul tractorist a fost reciclat la Stefan Gheorghiu, ca sa-si consolideze functia.

Am fost la porumb si la alte activitati agricole, caci in noi era baza, in elevi, profesori si militari. Am fost prin glod aspru, la margini de sat, sa aducem la scolarizare copii paduchiosi de tigani. Paduchii nu erau vina lor, ci a parintilor lor pentru care igiena era un cuvant strain. Am fost la serbari scolare, la botezuri, la nunti si la inmormantari din sat.

Cand am plecat de la scoala, caci imi gasisem alt post, copiii mi-au umplut portbagajul cu flori. Colega de romana mi-a pus in mana o scrisoare pentru fata ei, balerina la Cluj. Directorul mi-a daruit un ceas desteptator, ca sa nu mai intarzii. Iar secretara cea grasa, Mama Pamantului, mi-a pus in brate o cofa plina de prune. De prune dulci-acrisoare, de Silivas.​





















3362 vizualizari

  • -2 (10 voturi)    
    slujbe (Vineri, 13 aprilie 2012, 12:37)

    nume [anonim]

    este tara plina de filologi, psihologi, absolventi de facultati srl care vor locuri de munca in birouri ultramoderne si salarii de mii de euro. de ce au facut facultate no name platita numai ei stiu. diploma nu-ti confera neparat o slujba buna. in alta ordine, cei care fac medicina, stiind ce salarii mici sunt in sistem si probabil nefiind masochisti, au motivele lor: ori raman in romania si traiesc din spaga in lux si bunastare ca mai toti medicii din romania sau pleaca din tara. problema nerezolvata este pentru cei care fac o facultate de stat pe banii contribuabililor si dupa, pleaca sa lucreze afara. ar trebui o lege prin care sa fie obligati sa plateasca cursurile facute. pentru profesori, o veste proasta: si in america, dascalii sunt prost platiti. gasiti-va alte slujbe daca nu va convine salariul.
    • +1 (1 vot)    
      lege sau abuz (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:40)

      dani [anonim] i-a raspuns lui nume

      Problema "nerezolvata" a celor care au facut o facultate de stat si apoi au plecat in alta tara cred ca va ramane nerezolvata, atat timp cat libertatea de miscare confera dreptul oricui sa se stabileasca si sa lucreze in alta tara, daca aceasta i-o permite.
      Pe vremea lui Ceausescu evreii si nemtii erau "cumparati" pe diverse sume, de statele unde se repatriau. Sumele difereau in functie de educatia scolara primita in Romania. Era corect sau era abuziv?
      • +1 (1 vot)    
        Gandurile sunt libere ! (Vineri, 13 aprilie 2012, 20:35)

        Mitica (Palarierul) [anonim] i-a raspuns lui dani

        "Die Gedanken sind frei
        wer kann sie erraten?
        Sie fliehen vorbei
        wie nächtliche Schatten.
        Kein Mensch kann sie wissen,
        kein Jäger erschießen
        mit Pulver und Blei:
        Die Gedanken sind frei!"
        (vechi cantec studentesc)

        Primordiala este capacitatea de invatare si staruinta elevului, apoi vine sprijinul familiei si doar in urma - conditiile favorizante date de scoala si de profesori. Oameni capabili si destepti au fost formati si in scoli sarace, si in scoli bogate.

        Pentru cei care realmente doresc sa invete, nu exista limite administrative, bariere de netrecut, insa acestia dobandesc prin sarguinta intelepciunea, nu diplome care sa ii ajute intr-o cariera de functionar public - cea mai dorita forma de capatuiala la romani.

        Fiti sinceri cu voi insiva atunci cand perindati aminitirile din anii de scoala, iar pe masura ce cresteti, consideratii pe profesori ca pe niste oameni asemenea voua, mai ales ca multi dintre voi au astazi mai multi ani, mai multa experienta si mai multe realizari decat aveau profesorii vostri, atunci cand i-ati cunoscut pentru prima oara.

        Imi amintesc si eu bine anii '80, anii adolescentei mele, profesorii pe care i-am avut in scoala, liceu si facultati - iar acum mi-i aduc aminte cu mai mult drag - la fel ca pe cei cativa studenti (apoi colegi) pe care am avut privilegiul sa ii am.

        Imi mai amintesc insa si de vecinul meu de la parter - un baiat cu un greu handicap motor, muncitor necalificat la un restaurant din cartier, unde stivuia lazi cu sticle goale. De la el am invatat mai mult despre maretia si talentul lui Mihai Eminescu - mai mult decat de la orice profesor, critic sau universitar. De la el - cel lipsit de scoli inalte - am invatat "Luceafarul", in intreaga complexitate a operei. Astazi combin si eu structuri complexe, in industria care este probabil cea mai avansata tehnologic, cu imaginatie si patos - invatate de la un bunic firav si de la un vecin stalcit de poliomielita.

        Gandurile sunt libere!

        "Patria si Dreptul Meu!"
        .
    • +2 (2 voturi)    
      "E plina tara"... (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:42)

      cir [anonim] i-a raspuns lui nume

      Cei cu talent, inteligenta si har au facut o si ei o facultate (sau doua), unii chiar in vremea cand se cerea prezenta, note bune si participare la seminarii insa la final nu-ti asigura nimeni loc de munca. Pe o colega am avut buna inspiratie sa o consiliez pentru emigrare, ajutor la dosar, imprumut de bani pentru eligibilitate viza, recomandari la cunoscutii mei de acolo. A reusit, viata i s-a schimbat pentru totdeauna in "foarte bine". Imi scrie din Hull (Canada) ca ma va astepta oricand la avion si se va ocupa personal de integrarea mea si a familiei daca vom hotara vreodata ca iarba verde de acasa s-a uscat. In Canada profesorii nu sunt platiti extraordinar. Oamenii cu talent, pasiune, competenta si care se integreaza bine pe piata muncii: DA, cu foarte multi bani ! Visul american este intact pentru cei care stiu sa viseze si au curaj sa mearga sa-si implineasca visul. Acolo este o alta lume: mai pestrita decat aici insa mult mai civilizata.
    • +2 (2 voturi)    
      E nevoie de respect pentru profesori (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:47)

      Cristina [anonim] i-a raspuns lui nume

      Ce aveti cu profesorii ? Sunt si tari unde profesorii sunt foarte bine platiti, chiar in Canada, vecina cu SUA de care amintiti . Profesori respectati inseamna o societate bine cladita de care si dumneavoastra ati putea beneficia.
    • -2 (4 voturi)    
      da (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:51)

      da [anonim] i-a raspuns lui nume

      da, asa este. datorita unei mentalitati de comunista ca a ta am plecat eu din Romania si am ajuns sa urasc o mare parte a populatiei de acolo. adica pe cei ca tine. si imi mai fac si placerea de a va trimite bezele ironice de peste hotare.

      altceva decat sa tineti omul legat cu lanturi nu stiti?

      alta motivatie de "oferit" nu gasiti?

      de ce nu despagubesti statul francez pentru inginerii francezi care vin sa lucreze la Dacia?

      tu nu stii sa cointeresezi sau sa motivezi prin bun simt, tot ce iti poti imagina este sa pui biciul pe oameni.

      asa a procedat si comunismul si, de atata motivatie, putinii oameni competenti care mai erau prin sistem, neplacandu-le tocmai inchisoarea asta abjecta izvorata din gandirea dumitale, si-au bagat picioarele in ea de treaba, mai pe fata, mai discret, deh, "dupa posibilitati".

      ramai in negura mintii dumitale din alte vremuri. bezele!
    • -3 (3 voturi)    
      si (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:54)

      si [anonim] i-a raspuns lui nume

      si ce frumos are sa fie cand o sa mergi dumitale la tratament la unul din doctorii (sau alta profesie) tinuti cu forta in tara. sa vezi ce diagnostic "exact" iti pune.

      la o mentalitate de asa natura ca a dumitale chiar crezi ca ai merita ceva mai bun?

      chiar te crezi demn sa te numesti om?

      de ce ai plecat din satul in care te-ai nascut sau de pe strada pe care ai copilarit? ti-ai tradat locul nasterii!

      nu trebuia sa iesi din camera in care te-ai nascut, nu? sau, daca ai plecat, trebuia sa o despagubesti, dupa mintea dumitale.

      ai facut asta?
    • -1 (3 voturi)    
      cum (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:58)

      cum [anonim] i-a raspuns lui nume

      cum se face ca specialistii romani se inghesuie sa lucreze in Germania, dar nu si invers?

      este vina Germaniei? zau? nu cumva a Romaniei?

      nu vine nimeni sa lucreze in Romania, daca asta ar insemna sa locuiasca langa mentalitati ca a dumitale.

      nu te intrebi ce merite are Germania de atrage specialisti din Romania si ce ar trebui sa faca Romania ca sa atraga specialisti din Germania?

      nu!!!! dumneata visezi numai sa legi pe ceilalti cu lantul.

      visezi sa ii tii si pe altii la nivelul dumitale de incompetenta?
    • -1 (1 vot)    
      Pt@nume (Vineri, 13 aprilie 2012, 15:55)

      Fabrici de diplome pt analfabeti [anonim] i-a raspuns lui nume

      Cei de care amintesti cu naduf, au facut facultati cu bani pe la Spiru Haret, Titulescu, Ecologica, de Vest, etc. Nu-s din aia care au facut studiile pe baza unor examene si cu creierul.
      Du-te si te cearta cu guvernele care au dat autorizatii de functionare acestor fabrici de diplome de analfabeti.
      Exact cei pe care-i amintesti tu au ramas in tara, sufocandu-i pe restul care au facut facultati pe baza unor examene corecte.
      Tot astia la care tu te referi cu obida, au ocupat prin pilaria politica functii cheie si au devenit "profesori" la facultati de cartier.
      Si nu uita: salariile pt profesori/ medici, etc or fi mici in strainatate ( desi nu este asa, te asigur), dar exista o proportionalitate intre salariul unui politai, maturator la banca si al altora cu studii.
      Nu exista disproportionalitati si aberatii ca in Ro.
      Fiecare are salariul in raport cu importanta muncii depuse- importanta care are la baza in primul rand studiile ( alea adevarate).
      De ce in Ro nu este o scala/ grila la vedere a salariilor?
    • +1 (1 vot)    
      mda.... (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 9:41)

      vveninosu [utilizator] i-a raspuns lui nume

      eu am facut facultatea in Ro, la stat, fara taxa (am dat examen si asa am ocupat loc fara taxa).
      aaah, si am plecat. dar sunt sigur ca numai TVA-ul pe care statul il incaseaza in urma cheltuielilor pe care le (mai) fac in Ro, valoreaza mai mult decat taxele facultatii.
  • +6 (6 voturi)    
    FRUMOS SI MELANCOLIC ! (Vineri, 13 aprilie 2012, 12:47)

    pointless man [utilizator]

    Foarte bine scris, spre deosebire de multe alte articole ale Doamnei Rockhoff care sint cam confuze si bat spre stinga. Dar asta e realmente un fragment literar de cea mai buna calitate fiindca efectiv il traiesti (desi experienta mea personala nu are nimic comun cu satul, cariera didactica si "umanioarele").

    Multumesc Doamna !
  • +6 (6 voturi)    
    Nice (Vineri, 13 aprilie 2012, 12:53)

    Popescu [anonim]

    Frumos eseu :)
  • +6 (6 voturi)    
    Omul sfinteste locul (Vineri, 13 aprilie 2012, 13:10)

    Daniels22026 [utilizator]

    Orice locsor de pamint, cit de ciudat, se transforma in colt de rai daca e descris de cine trebuie. Felicitari pentru talent si suflet Dani Rockhoff !
  • +6 (6 voturi)    
    minunat (Vineri, 13 aprilie 2012, 13:18)

    Lulu [anonim]

    absolut minunat articolul :)
    multumesc
  • +6 (6 voturi)    
    superb (Vineri, 13 aprilie 2012, 13:21)

    Ionut [anonim]

    As vrea sa citesc mai multe astfel de povesti :) Pentru cei ca mine, care nu am ajuns la maturitate inainte de caderea comunismului, astfel de povesti sunt reflectarea unui adevar pe care voi l-ati trait.

    Felicitari pentru articol
  • +5 (5 voturi)    
    Amintiri (Vineri, 13 aprilie 2012, 13:25)

    jeanvaljean [utilizator]

    Foarte frumos scris, am citit pana la capat cu interes. Au fost vremuri grele, dar ne aducem aminte cu placere de ele. De ce? pt ca eram tineri. Un bunic de-al meu a fost telegrafist pe timpul razboiului, la o statie undeva prin Transnistria. Avea 18 ani cand a fost luat in armata, pe atunci erau intr-adevar vremuri groaznice. Totusi, povesteste cu placere de perioada aia, cum a fost la colindat in satele romanesti si-l ascultau oamenii plangand, cum veneau fetele cu votca la unitate si..he,he..ieseau niste sezatori pana-n ziua...
  • +3 (3 voturi)    
    Mulțumesc (Vineri, 13 aprilie 2012, 14:03)

    Andrei Ardeleanu [anonim]

    Da, vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Pentru bucățica de normalitate și curățenie din tot șuvoiul de murdării de pe situl ăsta.
    Am avut profesori buni, dar am avut și profesori răi. Unii pregătiți, alții nu. Unii deschiși, alții pur și simplu proști. Și îi apreciez mai mult acum, la ani distanță, decât atunci. La fel cum, sper, și unii profesori își apreciază mai mult, la ani distanță, unii elevi.
  • +1 (1 vot)    
    articol bine scris (Vineri, 13 aprilie 2012, 15:00)

    amanda13 [anonim]

    care insa mi-a trezit amintiri dureroase. Am terminat filologia dupa '90, nu am lucrat niciodata la tara fiindca am obtinut note foarte bune la titularizare, insa asta nu m-a ajutat prea mult. Atmosfera din invatamant este literalmente infecta, oamenii prost platiti ajung la un moment dat la o resemnare vecina cu indobitocirea... si par a se razbuna pe oricine le iese in cale, mai ales pe tineri.

    Am plecat cu primul tren care mi-a permis sa cobor peste ocean. Acum predau in SUA si nu regret niciun moment alegerea facuta
  • 0 (0 voturi)    
    Foarte frumos (Vineri, 13 aprilie 2012, 18:41)

    Ioana [anonim]

    Am citit articolul dintr-o rasuflare si mi-au dat lacrimile. Minunat!
  • 0 (0 voturi)    
    bun articol (Vineri, 13 aprilie 2012, 19:13)

    andi [anonim]

    Foarte frumos articol! Am trait si eu experiente asemanatoare in primul an de dupa facultate cand am predat la o scoala la tara. Ma trezeam dimineata la 5 ca sa pot ajunge la timp la scoala. Pe timp de iarna, la ora 5 jumatate trenurile erau complet inghetate. Navetistii se recunosteau dupa voce, caci in trenuri era intuneric bezna la ora aceea. Sigur ca fiind tineri, am trecut usor peste vremurile acelea, desi pentru multi dintre noi efectele se resimt acum in starea de sanatate.
    De aproape 10 ani predau la un liceu intr-un mare oras american. Salariile profesorilor sunt suficient de bune, proportionale cu experienta si anii de educatie.
  • 0 (0 voturi)    
    "un rasfatat de la Capitala" (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 7:27)

    Dana [anonim]

    "rasfatatii" de la Capitala nici macar nu faceau engleza, ci doar rusa, franceza si - cand aveau noroc - germana.

    In multe privinte, situatia in Bucuresti in anii '80 era mai grea decat in afara lui.

    dar mentalitatea persista...

    Imi pare rau ca ai ajuns in DE impotriva sufletului tau. Esti prinsa intre doua lumi...eu am preferat sa nu plec decat in delegatii.:)
    • 0 (0 voturi)    
      rasfat si nu prea (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 14:15)

      dani [anonim] i-a raspuns lui Dana

      Multumesc de atentionare. Dupa ce mi-am recitit articolul postat deja, m-am gandit ca "rasfatatii de la Capitala" nu prea se potriveste cu starea generala de lucruri de atunci. Aveam in minte vreo doua exemple, din pacate am generalizat.
  • 0 (0 voturi)    
    frumos (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 9:35)

    cristal [anonim]

    Unul din cele mai bune articole citite pe hotnews. Trist, trist, luare aminte nostalgicilor! Cat despre alte lepre care cred ca important e sa iti faci drum in viata dand din coate, scuipand pe altii si aruncand cu noroi...ei bine, pacat ca au acces la internet, dar sa nu uite ca au invatat sa scrie si sa citeasca datorita unor amarati de profesori care au inghitit in sec si au mers la ore! Felicitari profesoarei de franceza, frumos articol.
  • 0 (0 voturi)    
    qwestaurel@yahoo.com (Joi, 28 februarie 2013, 21:00)

    qwest [anonim]

    sunt unu din copii despre care vorbeste doamna profesoara.eram in clasa cu huzdupel.proferor de nota 10,care ne a inteles ca suntem copii de tara si ne a facut sa vedem ca altfel trebuie sa fie gandirea noastra,nu numai la capalit
    • 0 (0 voturi)    
      multumim (Vineri, 1 martie 2013, 3:13)

      ileana [anonim] i-a raspuns lui qwest

      Profesoara mea de engleza. Era un exemplu de eleganta pentru noi cei de la tara. Imi aduc aminte cu placere de dansa. Printre multele amintiri de la ore, imi aduc aminte cu placere de ziua cand , fiind iarna si foarte frig, dansa a venit cu o pereche de cizme parca erau catelusi , nu stiu daca dansa isi mai aduce aminte. Am inceput sa zambim, dansa si-a dat seama si a inceput sa ne spuna ce e cu cizmele alea. Au trecut vreo treizeci de ani de atunci. A fost draguta cu noi , si-a facut meseria insa nu prea avea cui sa dea multe lectii....VIATA LA TARA. Multumesc doamnei profesoare si tare as vrea sa o revad, macar in poze


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version