Miercuri, 11 aprilie, de la ora 19.00, pe scena Operei Nationale Bucuresti va avea loc ultimul spectacol cu “Olandezul zburător” (Der fliegende Holländer - Richard Wagner), o poveste impresionantă despre dragoste şi sacrificiu. Invitatul special al acestui spectacol este tenorul Marius Vlad Budoiu, care va interpreta rolul lui Erik. Artistul a fost deja aplaudat de publicul bucureştean pentru rolul lui Lohengrin din opera omonimă (Richard Wagner).

Tenorul Marius Vlad Budoiu Foto: Opera Nationala Bucuresti

Tenorul Marius Vlad Budoiu este solist angajat al Operei Naţionale Române din Cluj. Pe lângă activitatea solistică, Marius Vlad Budoiu este doctor în muzică și predă de 16 ani la Academia de Muzică din Cluj.

În palmaresul tenorului se numără premii precum: premiul I la concursul „Traian Grozăvescu” (Lugoj) şi la concursul „Mozart” (Cluj-1995); premiul I la concursul internațional „Hariclea Darclée” din Brăila (1997); premiul Revistei VIP pentru cel mai bun solist de operă al anului 2010 și premiul de excelență al galei „10 pentru România”, pentru întreaga activitate artistică și pedagogică (2010).

Repertoriul său conţine roluri precum: Rodolfo din „La Bohème” , Mario Cavaradossi din „Tosca” şi Pinkerton din „Madama Butterfly” (Giacomo Puccini); Alfredo din „La Traviata”, Radames din „Aida” şi Otello din opera omonimă (Giuseppe Verdi); roluri mozartiene: Don Ottavio din „Don Giovanni”, Tamino din „Die Zauberflöte” şi Idomeneo din opera omonima; Don José din „Carmen”(Georges Bizet); Turiddu din „Cavalleria Rusticana” (Pietro Mascagni); Samson din „Samson et Dalila” (Camille Saint-Saëns); Erik din „Der Fliegende Holländer” (Richard Wagner).

A susţinut turnee în Anglia, Franţa, Spania, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Elveția, Japonia, etc.

Potrivit comunicatului ONB, din distribuţia spectacolului fac parte artiştii şi colaboratorii ONB: Horia Sandu, Ana Maria Comşa, Sorana Negrea, Lucian Corchiş, Ionuţ Pascu, Marina Grecu.

Conducerea muzicala va fi asigurata de catre dirijorul Cristian Mandeal.