Vineri, 6 aprilie, orele 18.30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția va fi inaugurată expoziția de pictură “Fragmente rostuite” de Adina Plugaru, bursier „Nicolae Iorga”. Expoziţia, curatoriată de Roxana Sava, va prezenta publicului lucrările realizate de Adina Plugaru în perioada stagiului său de bursă (2010-2012) şi va rămâne deschisă până pe 6 mai, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.

"Fragmente rostuite" - expoziţie de Adina Plugaru Foto: IRCCU Venetia

Manifestarea face parte din tradiţia IRCCU Veneţia de a organiza bursierilor „Nicolae Iorga” un proiect propus de către aceştia, în cadrul stagiului de bursă.

Picturile Adinei Plugaru creează un mozaic al memoriei, în care sunt prinse frânturi de experiență devenite amintiri, esențializate și încorporate în forme simbolice, rezistente la trecerea timpului. Aşa cum mărturiseşte autoarea însăşi, “lucrările mele sunt fragmente cu rol de mărturii ale memoriei mele. O memorie transfigurată de o trecere în atemporal, de o continuă transformare prin decantare, dar recreată din spații rupte și plasate în cadre noi. Deconstruite și reconstruite la nivel de imagine printr-un discurs în care forma, perspectiva, organizarea spațiului compozițional și culoarea sunt simboluri cu rol de narator”.

Elementul unificator în lucrările Adinei Plugaru este mozaicul venețian: fie reprezentat ca atare, fie alterat la nivel de percepție. Întocmai unui mozaic, fragmentele Adinei nu sunt simple părți dintr-un întreg, ci găsesc un nou sens. Explicite sau implicite, simbolurile ce revin în compozițiile sale (mărul, masa, peștii, farfuria) trimit la interacțiuni umane, invitând vizitatorul să le reinterpreteze și să-și imagineze istoriile lor ascunse.

Adina Plugaru este absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București, secția pictură, clasa Ştefan Câlţia. Între 2007-2009 a fost preparator la aceeaşi universitate. Din 2010 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici şi bursier „Nicolae Iorga” la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.