Cea de-a patra ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”, eveniment extraordinar organizat de către Opera Naţională Bucureşti, se va derula între 18 şi 25 martie 2012. Primele trei ediţii au fost dedicate sopranelor Magda Ianculescu, Arta Florescu, respectiv baritonului Petre Ştefănescu-Goangă. Editia din acest an a competiţiei va purta numele celebrului tenor Valentin Teodorian (n.1928- d.1995).

De-a lungul a decenii ce au însemnat stagiuni, mii de ore de spectacol, de repetiţii, sute de prezenţe pe scenă, în roluri dintre cele mai diverse, tenorul Valentin Teodorian şi-a cucerit publicul şi s-a bucurat de preţuire din partea colegilor, fie cântăreţi, dirijori sau regizori.

Competiţia are ca obiectiv descoperirea şi lansarea celor mai valoroase voci lirice ale tinerei generaţii. Se pot înscrie la concurs voci din toate categoriile: cântăreţi, solişti sau corişti din instituţiile muzicale, studenţi ai institutelor superioare de muzica, tinere talente cu pregătire profesionala din România şi din străinătate. Sunt admişi concurenţii cu vârste cuprinse între 20 şi 32 ani, pentru voci feminine, între 20 şi 34 ani, pentru voci masculine (împliniţi până în data de 31 martie 2012).

Pentru candidaţii din provincie şi din străinătate, Opera Naţională Bucureşti asigură prezenţa unui pianist acompaniator, pentru primii 16 candidaţi înscrişi, care îşi exprimă această opţiune în formularul de înscriere. Candidaţii care nu îndeplinesc aceste condiţii îşi vor asigura acompaniamentul pianistic.

Înscrierile se fac online, completând formularul de înscriere postat pe site-ul instituţiei www.operanb.ro şi trimiţându-l împreună cu documentele necesare înscrierii la adresele de email: flori.jalba@gmail.com, ralucaonb@yahoo.com, veronica.martinoiu@gmail.com, în perioada 30 ianuarie 2012 – 11 martie 2012, informeaza ONB.