Prin Dance Yourself participanţii reuşesc să îşi analizeze cele mai adânci trăiri, gânduri, senzaţii şi să le transmită prin mişcare. Lucruri de care ne e teamă, lucruri banale de zi cu zi, lucruri care ne bucură sau ne întristează, lucruri pe care le-am crezut uitate, dar care rămân cu noi orice ar fi, toate pot fi transpuse în mişcare. Braţele, capul, picioarele, degetele, genunchii, gâtul, umerii, spatele, gleznele, şoldurile pot transmite uneori mai mult decât o privire, decât un cuvânt. Pot să ne ajute să căutăm răspunsuri în noi înşine şi să le transmitem mai departe către cei din jurul nostru.

Dance Yourself Foto: Control N

Timp de 8 săptămâni participanţii vor fi îndrumaţi să se exprime prin mişcare. Prin dans. În cea de-a opta săptămână, participanţii au ocazia să prezinte publicului exerciţiile rezultate de-a lungul întâlnirilor din cadrul atelierului, sub forma unei reprezentaţii de dans concepute de trainer împreună cu participanţii. Atelierul va fi susţinut de Oana Răsuceanu.

In cadrul întâlnirilor vor fi date teme şi subteme, care vor fi dezvoltate de-a lungul celor 3 ore petrecute săptămânal de participanţi împreună cu trainerul. Participanţii vor fi îndrumaţi să exprime prin dans viaţa de zi cu zi, ceea ce ii sperie, ceea ce iubesc, ceea ce ii face fericiţi, ceea ce au pierdut sau ultima zi pe care o mai au de trăit. Temele şi subtemele atelierului vor putea fi elaborate, (re)gândite, (re)concepute de la o întâlnire la alta, în timpul petrecut de participanţi atât în spaţiul de lucru, cât şi în afara lui.

Tema generală a săptămânii va fi pusă în practică prin excerciţii de mişcare, elemente de dans contemporan şi improvizaţie. Gradul de dificultate al acestora va fi dat chiar de participanţi, de nevoile şi aptitudinile fiecăruia. Limitele corpului simţite de fiecare dintre participanţi vor fi subtil îndepărtate, de la o întâlnire la alta. În fiecare atelier participanţii vor fi implicaţi în exerciţii de mişcare individuale şi de grup, toti cei cinci participanţi devenind atenţi atât la mişcările şi gândurile proprii, cât şi la cele ale celor alături de care vor petrecere cele 8 săptămâni de curs.

Oana Răsuceanu a absolvit un master în Artă Coregrafică la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”. A semnat concepţia şi coregrafia spectacolului Dear Diary, spectacol ce a reprezentat lucrarea de master. Pe lângă Dear Diary, a fost interpretă în două spectacole de coregrafie: 48 lat. N, 2 long. E (coregrafia Diana Săndulescu) şi Fragmente (coregrafia Ramona Dancău) şi a făcut parte din spectacolul de teatru instrumental Dreamer’s ID (coregrafia Florin Fieroiu, regia Sorin Damian).

Dance Yourself se desfăşoară în perioada 24 martie – 12 mai 2012, având o sedinţă de curs pe săptămână, timp de 8 săptămâni. Numărul maxim de participanti într-o grupă de curs este de 5. Nu există limită de vârstă. Taxa de participare este de 700 Ron, respectiv 600 Ron (pentru elevi si studenti).

Cursurile sunt organizate de Control N iar înscrierile se pot face la adresa info@controln.ro până la data de 21 martie. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, informeaza comunicatul remis Hotnews.ro.