Andrei Pogorilowski, autorul romanului Cartuşe, este castigatorul Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2011, la sectiunea Proza. La Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2011, au fost depuse 45 de manuscrise, la următoarele secţiuni: Proza – 22 de manuscrise, Poezie – 17 manuscrise, Critica/Istorie Literara/Eseu – două manuscrise, Teatru – trei manuscrise. În urma jurizării, a fost acordat un singur premiu, la secţiunea Proză, informeaza editura.
Premiul constă în publicarea manuscrisului şi lansarea volumului la Târgul de carte Bookfest, care va avea loc între 30 mai şi 3 iunie 2012.
Andrei Pogorilowski s-a născut pe 26 februarie 1968, la Bucureşti. A scris patru cărţi de teorie a timpului muzical şi a publicat două: Energii ale timpului muzical (1994) şi The music of the Temporalists (2011). A publicat de-a lungul timpului câteva zeci de articole despre muzică în Adevărul literar şi artistic, Litere, Arte & Idei, Dilema, Idei în dialog etc.
Potrivit editurii, Cartuşe este un roman savuros care pendulează cu dexteritate şi umor dintr-un secol într-altul. Eroul central, Vlad Hârtopanu, fiul unui fost comisar sovietic, copilăreşte spectaculos în epoca ceauşismului târziu şi se maturizează în contemporaneitatea postdecembristă. Protagonist inhibat al unor aventuri erotice aparent hazlii, devine un soi de picaro pe dos, într-o comedie amară care nu este decât începutul unui lung şir de aventuri. O carte irezistibilă – deşucheată cu graţie, carnavalescă, scrisă cu o imaginaţie lexicală debordantă şi cu o voluptate a detaliilor picante – care te cucereşte de la prima până la ultima pagină.
„Tuturor acelora care se vor întreba, pe bună dreptate, unde a stat ascuns până acum autorul acestei novele (sau telenovele literare, cum preferă el s-o numească) şi cum se face că posedă un aplomb şi o tehnică pentru care scriitori consacraţi ar ucide fără să stea pe gânduri, le răspund mândru, în cunoştinţă de cauză: Andrei a stat mai mult pe-acasă, aici, în Bucureşti şi, întocmai ca Vlad, personajul romanului, a citit biblioteci întregi de cărţi de-a valma, a studiat muzica, a exersat la pian şi a experimentat în bucătărie. Proza rezultată din cumulul acestor activităţi (adaugaţi la listă vizionarea unei cantităţi covârşitoare de cartoons şi Looney Tunes) este inventivă ca o invenţiune, formalizată ca forma de sonată şi săţioasă ca o tocăniţă holistică, redusă la foc mic, în ceaun, peste noapte. Personajele ei sunt proteice, tribulaţiile lor sunt prozaice, justiţia care le pecetluieşte soarta este poetică, iar raportul dintre ele şi autor seamănă cu cel dintre Mario Vargas şi Pedro Camacho, dacă acesta din urmă ar fi semnat Mătuşa Julia… şi primul ar fi fost un genial autor de soap-uri radiofonice.” (Răzvan Rădulescu)
