Volumul Hara - Centrul vital al omului, de Karlfried Graf Durckheim a aparut recent la editura Herald in traducerea Vioricai Juncan.

​Hara - Centrul vital al omului, de Karlfried Graf DurckheimFoto: Editura Herald

Viziunea lui Graf Durckheim are la baza mistica lui Meister Eckhart, psihologia adancurilor lui Carl Gustav Jung, si traditia Zen pe care a intalnit-o in Japonia. Cartile scrise de el la deplina maturitate sunt rodul unei vieti intregi traite sub semnul esentialului, atat prin studiile sale, cat mai ales prin propria experienta. Graf Durckheim a fost un om al practicii inainte de toate. De aceea cartile lui sunt utile si sunt atat de cautate. In cartile lui aflam despre esentialul din noi intr-un limbaj nou, foarte simplu, foarte adevarat. Citind cartile lui, ni se deschide o alta perspectiva asupra vietii si asupra noastra insine, o perspectiva in care totul devine clar... Incepem sa ne recitim viata din urma altfel decat pana acum, din aceasta perspectiva. Absurditatile vietii incep sa capete sens, pentru ca toate aveau in vedere un Sens mai mare pe care il intuim abia acum. Si stim ce avem de facut... Noi spunem mereu ca omul il cauta pe Dumnezeu. In realitate Dumnezeu il cauta pe om si omul are datoria de a se lasa gasit. Sub aceasta deviza se situeaza demersul lui de o viata. Ce are omul de facut pentru a se lasa gasit? Si cum sa pastreze legatura regasita? Care este metoda prin care omul sa fie pus pe calea implinirii sale? Despre acestea si multe alte chestiuni legate de implinirea omului in aceasta viata sunt toate cartile lui Graf Durckheim.

"Cartea de fata vorbeste exact despre aceasta. Hara nu este numai o teorie doctrinara. Ea este invatarea unei practici in slujba esentialului. Practicarea harei ajuta la gestionarea vietii in aceasta lume si la progresarea pe Cale totodata. Este vorba de Calea ce ii reda omului, care si-a pierdut radacinile, constiinta originii sale vesnice si care il pregateste pentru realizarea menirii lui primordiale, adica revelarea Fiintei in existenta." spune Viorica Juncan, traducatoarea cartii.

Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), doctor in filozofie si in psihologie, socotit printre maestrii spirituali ai timpului nostru. Timp de patruzeci de ani a lucrat ca psihoterapeut la Todtmoss-Rutte (Padurea Neagra), unde a fondat un Centru de formare si intalniri de psihologie existentiala. Activitatea si opera sa - in jur de douazeci de carti - sunt considerate a fi una din culmile intalnirii dintre traditia mistica crestina (Meister Eckhart) si "Calea orientala" (Zen).

Carti scrise de Karlfried Graf Durckheim (selectie):

- Hara-Centre vital de l'homme, Le Courrier du Livre, 1969.

- Le Zen et nous, Le Courrier du Livre, 1976.

- Exercices initiatiques dans la psyhotherapie, Le Courrier du Livre, 1977.

- La Maitre interieur, Le Courrier du Livre, 1980.

- L'Esprit Guide, convorbiri purtate cu Frantz Woerly, Albin Michel, 1985.

- Le Japon et la culture de silence, Le Courrier du Livre, 1986.

- Le Son du silence, Cerf, 1989.

- Le Don de la Grace, Ed. du Rocher, 1992.

- Le Centre de l' etre, discutii inregistrate de Jacques Castermane, Albin Michel, 1992.

- L' Experience de la transcendence, Albin Michel, 1994.

- Sous le signe de la grande experience, Ed. du Rocher, 1995.

- L'Homme et sa double transcendence, Albin Michel, 1996.

Traduse in romana:

- Dialog pe Calea Initiatica, Editura Herald, 2007

- Centru Fiintei, Editura Herald, 2011