Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Emil Hossu va fi depus joi, la ora 13:30, la Biserica Mavrogheni (Izvorul Tamaduirii), din strada Monetariei (langa Muzeul Taranului Roman), iar vineri, intre orele 12:00 si 18:00, marele actor va ajunge, pentru ultima oara, la Teatrul Nottara, unde toti cei care l-au indragit pe artist vor putea sa vina sa isi ia adio de la acesta. Potrivit unui comunicat transmis presei de Teatrul Nottara, citat de Agerpres, slujba de inmormantare va avea loc sambata, de la ora 14:00, la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Emil HossuFoto: Agerpres

"Milu al nostru iubea viata, scena, pe Catrinel si pe colegii sai. Poate nu tocmai in aceasta ordine. Dar pentru ca iubea, cu adevarat, pe (aproape) toata lumea, era, la randu-i, foarte iubit. De oameni si de Dumnezeu. Asa se face ca, desi avea un dosar 'nesanatos', a ajuns actor. Tanarul actor a jucat, chiar de la inceput, in doua teatre bucurestene - 'Giulesti' si 'Nottara'. Teatrul pe care l-a iubit neconditionat a ramas 'Nottara'. Si, poate tocmai de aceea, Dumnezeu i-a ingaduit sa iasa din scena vietii inconjurat de mai toti colegii, chiar in foaierul Salii 'George Constantin', in vreme ce, in foaierul de sus, publicul astepta sa intre la spectacol. (...) Dumnezeu sa-l odihneasca pe dragul de Milu, de-a pururi tanar si ferice!', se arata in comunicatul Teatrului Nottara.

Emil Hossu a murit miercuri seara, in urma unui stop cardiac, in incinta Teatrului Nottara, unde se pregatea sa urce pe scena pentru a juca in spectacolul 'Aniversarea' - 'acel spectacol care, spre finele anului trecut, s-a jucat cu casa inchisa la Barbican Centre din Londra', dupa cum precizeaza comunicatul de presa, 'un spectacol in care juca, alaturi de 16 colegi, printre care si sotia lui, Catrinel Dumitrescu'.

Emil Hossu avea 70 de ani, iar miercuri seara urma sa interpreteze rolul lui Halmuth von Sachs in spectacolul care trebuia sa se joace la Sala 'George Constantin' de la Teatrul Nottara.

Echipajul SMURD care a sosit la fata locului nu a mai putut sa il resusciteze, eforturile fiind fara succes, dupa cum declara, pentru Agerpres, dr. Bogdan Oprita, medic sef al SMURD Bucuresti - Ilfov.