"Acolo totul e normal. In Elvetia, iti dai seama, e monstruos! Totul e la fix, tramvaie, lefuri - nenorocire! Si vin aici sa le dam fasole si carnati, ca sa simta viata", a explicat criticul literar si eseist Dan C. Mihailescu zilele acestea, la Godot Cafe in cadrul evenimentului "Vin vechi si lume veche. Gusturi, rafinamente si traditii", desfasurat zilele trecute, la Godot Cafe-Teatru. "Astazi, corectitudinea politica si spiritul post-modern au o asemenea fobie, o asemenea alergie la trecut, la traditii, la valori... nu vor sa auda de valori traditionale, familia, Biserica, armata - oroare!" Nevoia pentru un paseism romanesc: "Trebuie sa ramanem precum King Louie, regele maimutelor din Cartea Junglei".

Dan C. MihailescuFoto: Agerpres
  • Bucuria de a scrie scrisori in era facebook-ului
  • Lipsa ghemului de lana in societatea de azi
  • Educarea celor cinci simturi: sa invatam sa atingem cojile de copac
  • Romania, un fel de amant al doamnei Chatterley
  • O lectie de optimism de la Cioran
  • Asculta doua bancuri despre spiritul romanesc de astazi

Trebuie sa ramanem precum King Louie, regele maimutelor din Cartea Junglei

"Sunt acuzat ca sunt paseist. Recunosc - sunt paseist! Tocmai fiindca, astazi, corectitudinea politica si spiritul post-modern au o asemenea fobie, o asemenea alergie la trecut, la traditii, la valori... nu vor sa auda de valori traditionale, familia, Biserica, armata - oroare! Se dau bibliografii la universitati in Occident, cu titluri nu mai vechi de cinci ani. Sa mai vezi dumneata cu Pascal, cu Aristotel, cu Platon? Vai, nimic! Numai Foucault in cel mai bun caz.

Trebuie sa ramanem precum King Louie, regele maimutelor din Cartea Junglei. Cand se darama tot templul maimutelor, ala ramane cu o piatra in cap! Asa sa facem si noi!

Dan C. Mihailescu, critic literar

Le-am zis prietenilor mei reactionari ca trebuie sa ramanem precum King Louie, regele maimutelor din Cartea Junglei. Cand se darama tot templul maimutelor, ala ramane cu o piatra in cap! Asa sa facem si noi! Si sa nu mi se spuna ca Eminescu n-a avut dreptate in faimoasele versuri "Viitorul si trecutul / Sunt a filei doua fete / Vede-n capat începutul / Cine stie sa le-nvete". Deci cei care dispretuiesc trecutul si care nu vor sa mai auda serbeturi cu maiorescianism, cu epoca lui Alecsandri (care dansa pe peluza la Peles, prostioare din astea de doi bani) si vor numai romanele minunatului - dar fiorosului - Ian McEwan, chestii grele, gradini de ciment, atunci sa ne lase si pe noi, sa avem dreptul sa mai citim un Junger, un Thomas Mann".

Bucuria de a scrie scrisori

Majoritatea strainilor care vin aici vor baie de salbaticie, vor vanjosenie. Pentru ca sunt plictisiti. Acolo totul e normal.

In Elvetia, iti dai seama, e monstruos! Totul e la fix, tramvaie, lefuri - nenorocire! Si vin aici sa le dam fasole si carnati, ca sa simta viata.

Am observat ca suntem pentru ei exact ca amantul doamnei Chatterley

Dan C. Mihailescu

"Am o placere dementa sa-mi imaginez cum era pe vremea doamnei du Dauphin sau de Sevigne. Cand era secretaire-ul si cand il deschideau frumos, din lemn de cires sau de abanos. Si avea zeci de sertarase cu tot felul: era hartia roz pentru scrisori de dragoste, cea verde, cea bleu pentru scrisori oficiale.

Asta am invatat-o de la Ov. S. Crohmalniceanu - niciodata nu trimitea felicitari luate de pe piata. Era bucuria lui sa manufactureze. In stilul suprarealist, facea colaje pentru fiecare prieten. Pentru cei 7-8-20 pe care-i ai, nu trebuie sa iei ceva somptuos: tai cu foarfeca trei chestii si le lipesti tu - dar e intregul ritual de a face aceasta corespondenta, de a lipi plicul. Acel plic stii ca se va pastra intr-un fund de lada, intr-un pod. Cred ca aveti bucuria de a umbla prin lazi vechi. Asta o stim de la Jung: fiecare suntem ca o casa, cu pivnita ei, cu podul ei".

Lipsa ghemului de lana in societatea de azi

"Astia mici mi-au zis ca nu stiu ce e aia ciuperca - ciuperca aia folosita pentru a se coase ciorapii... Dar cine mai coase ciorapii? Dupa trei-patru folosinte ii arunca. Bunica mea punea ciuperca in calcaie si croseta o zi intreaga.

Pisicile noastre nu mai stiu sa se joace cu ghemul: care ghem? Cine mai are ghem de lana? Pisicile noastre sunt frustrate de ghemul de lana. Daca lumea citeste iPad si asculta audiobook si eu aud la tara, prin fan "ola! ola! Maria!", atunci sa caut si eu ghem, sa dau la mâțe, sa crape mâțele jucandu-se cu motoceii!"

Educarea celor cinci simturi

De cand n-ati mai mirosit iarba, de cand nu v-a mai ingenunchiat auzul ascultand cuci, privighetori, triluri? Voi auziti mierlele astea dintre blocuri? Stiti ca orasul asta blestemat, neiubit, are o avere - mierlele?

Dan C. Mihailescu

"Ador sa le spun elevilor despre poemul Aghioritului Nicodim, cel cu paza celor cinci simturi. Si le spun astora mici: "voi va ganditi la simturile voastre? Voi va ganditi ce inseamna educarea simturilor? Voi de cand n-ati mai pus mana pe o coaja de copac? Punem mana numai pe plastic, pe aluminiu, pe metal. Voi, acasa, seara, va mai puneti un sfert de ora Bach sau Beatles, sa va spalati auzul de mizeria, de claxoanele de peste zi? De cand n-ati mai mirosit iarba, de cand nu v-a mai ingenunchiat auzul ascultand cuci, privighetori, triluri? Voi auziti mierlele astea dintre blocuri? Stiti ca orasul asta blestemat, neiubit, are o avere - mierlele?" Eram constient ca toata lumea se uita la mine ca la teatru: toata lumea "cum adica sa punem mana pe copac? what the fuck is this?"

La tara fac tot ce pot ca sa-mi educ simturile, mersul in picioarele goale, pe iarba, mirosul de iarba, mirosul de fan... I-am intrebat pe astia mici: "voi ati stat vreodata ziua, la ora doua, in iulie, cand e dogoarea aia ingrozitoare, intr-o livada, sa auziti cosasii, lacustele? Voi ati auzit cum rumega vaca?" Bai, nu stiau nimic! Nu stiau cum mananca vaca, cum regurgiteaza, nu stiau zgomotul de lapte in sistar.

Mi-au venit la Stroesti de Valcea francezi care au adoptat doi pustani de brazilieni, care stiau toate animalele exotice din lume, crocodilii, leii, tigrii, tot: si cand au vazut gasca, au crezut ca e un monstru. Au fugit. Si a luat ala rata in brate, de parca era Dumnezeu. Nu stiau deosebirea intre ratoi si rate: ca ratoiul este cel colorat si are trei rate in gineceul lui. Ei spuneau ca femeile sunt mai impodobite. Zic "dimpotriva! Femelele sunt cele mai sterse in natura. Noi, barbatusii, suntem cei mai colorati, ticniti, ca sa le captam. Privighetorul este cel care interpreteaza, nu privighetoarea. La fazan, ele sunt niste gainuse amarate, iar ei sunt extraordinari.

Ador mirosul de balega! Plesu mi-a spus acum ceva ani: "Da, da, da, esti in faza hesiodica..." Sunt in faza hesiodica si vreau sa raman in ea!"

Ce suntem noi pentru Occident

"I-am vazut pe francezii mei la Stroesti daramati. Au luat o baie de salbaticie (inclusiv in ziua aia wc-ul nu mergea)... "Si cum facem baie?" Zic "cu galeata se toarna..." Dupa prima si a doua tuica s-a terminat si cu wc-urile, era totul extraordinar!

Am observat ca suntem pentru ei exact ca amantul doamnei Chatterley. Majoritatea strainilor care vin aici vor baie de salbaticie, vor vanjosenie. Pentru ca sunt plictisiti. Mai toti amicii mei care sunt in afara suna sa intrebe ce face Becali, care mai e treaba cu revolutiile. Acolo totul e normal. In Elvetia, iti dai seama, e monstruos! Totul e la fix, tramvaie, lefuri - nenorocire! Si vin aici sa le dam fasole si carnati, ca sa simta viata".

O lectie de optimism de la Cioran

Draga, noi, astia care nu mai avem iluzii, o ducem cel mai bine. Pentru noi, lumea este terminata, s-a ales praful de tot, n-are sens nimic, sa ne bucuram, dom'le!"

Emil Cioran, intr-o discutie cu Dan C. Mihailescu, dupa '90

"Norocul meu este ca am o natura schizoida, am fost un ciclotimic, sunt tipul care luni sunt cioranian, marti caragialian, dimineata ma scol incantat ca Dumnezeu mi-a mai dat o zi. Am oscilat mereu intre retractilitate si activism. Pe cat eram mai balbait, de aia vorbeam mai mult, eram in facultate chiar activ: eram sef cu munca patriotica, adunam sticle goale, deseuri textile - si asta cred ca m-a salvat. Pe undeva, ambiguitatea, ambivalenta, naveta asta intre contrarii, m-a facut sa fiu pliabil si pe Cioran si pe disperare, dar si pe optimism si pe activism.

Cioran mi-a spus, cand ne-am intalnit in '90: "Draga, noi, astia care nu mai avem iluzii, o ducem cel mai bine. Pentru noi, lumea este terminata, s-a ales praful de tot, n-are sens nimic, sa ne bucuram, dom'le!"

Poate din vanitate ma pun in talgerul celalalt. Poate este ceva de stimulare a dialogului. Adevarul e ca eu nu am nici un fel de siguranta si de raspuns ferm. Pot sa demonstrez la fel de bine si negrul, si albul. Argumente sunt peste tot. Si daca invidiez ceva, invidiez omul care nu are dileme. Stiti bine ce inseamna dilema: Petru, pe ape, plecand din barca lui Iisus. Iisus ii spune: "Daca tu crezi ca poti sa mergi pe apa, mergi pe apa!" Si merge Petru un pas, doi, trei "Mamaaa!" si se intreba "Oare chiar merg pe apa?" Si atunci pac! a intrat in apa. Incerc si eu prin postulare, prin asertiunile astea generalizate, daramatoare, incerc sa raman la suprafata".

Asculta mai jos doua bancuri despre spiritul romanesc de astazi: