Tabloidizarea excesivă a presei, gustul ei pentru scandal, senzație și sex pare de neoprit. Deși analizat ca un simptom al post-modernității, fenomenul indică mai curând conservatorismul de fond al mass-media, traversate de stereotipuri rezistente. O lucrare coordonată de Laura Grünberg pe tema reprezentării sexelor în presa românească arată că ziariștii promovează adesea șablonul unei lumi unde femininul este sigmatizat, trivializat în raport cu ”valorile” masculinității, sau, dimpotrivă, supralicitat pe latura senzualității. Sloganul ”sexul vinde”, devenit titlul unei cărți scrise de Rodger Steritmatter, s-a extins din tabloide în presa de calitate, suprapunând adesea secțiunii de cultură divertismentul și poveștile despre celebrități. Nu doar la noi politica și mondenitățile devin surori: categorisite printre ”cele mai sexy” 10 politiciene ale momentului, Mara Carfagna, ministru în cabinetul Berlusconi, a pozat topless pentru revista Maxim, politiciana estonă Anna-Maria Galojan a ajuns în Playboy iar parlamentara canadiană Ruby Dhalla a concurat pentru Miss India.
Când vorbește despre femeile din politică, discursul media păstrează un surâs complice, face cu ochiul, găsește formule cu subînțeles: politicienele sunt văzute la noi ca beneficiarele sprijinului dat de bărbații puternici din politică (neveste, amante, fiice) sau, cel mult, dacă nu mai sunt tinere, ca personaje frustrate, pline de ambiție care au avut eventual parte de noroc. Acestui fel de a gândi i-a dat glas în urmă cu câțiva ani un politician liberal care le-a umilit public pe trei dintre colegele sale de partid. Elena Udrea era una dintre ele.
De atunci încoace camerele de luat vederi și de fotografiat n-au contenit să investigheze fustele, pantofii, poșetele, lenjeria politicienei devenită între timp ministru. Deși s-a exprimat public sau pe blog ca o susținătoare a ”performaței pe tocuri”, Elena Udrea n-a putut, n-a știut sau n-a vrut să iasă din condiția de celebritate media care i-a adus: o enormă notorietate, o proastă reputație și tone de insulte. Dacă politica nu este azi mai mult decât o meserie de imagine și PR, în care responsabilitățile și acțiunea concretă sunt secundare, atunci acest fel de a se prezenta este o opțiune, o asumare a condiției pe care Mihaela Miroiu, expertă în probleme de gen, o definea categorial ca ” femei color, frumoase, senzuale, dependente”. Experiența bifată în urmă cu doi ani când Elena Udrea apărea în revista The One va fi fost pozitivă la bilanț, în ciuda violenței cu care pictorialul a fost atacat pentru felul provocator în care diva se prezenta publicului în chip de Marilyn Monroe.
Demersul de a apărea într-un nou pictorial corespunde calculelor: Elena Udrea a stabilit din nou agenda presei subiectul fiind preluat practic de toată lumea: în editorialele ziarelor, în știri, în dezbaterile (aprinse rău!) de televiziune, în tabloide, sporind notorietatea acesteia și aducând revistei Tabu un plus de publicitate. Imaginile au depășit frontierele, grație Internetului, ajungând de la Los Angeles la Beijing. Indignarea a cuprins presa autohtonă la vederea personajelor pe care politiciana a cutezat să le interpreteze, toate femei triumfătoare, de la Margret Thacher, la Jackie Kennedy, Cleopatra, Eva Peron până la Madonna. Mircea Cărtărescu remarca”ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor noştri când trebuie să tăvălească în noroi un adversar şi mai cu seamă o adversară politică. Căci, dacă e vorba despre o femeie, iadul se dezlănţuie în toată grozăvia lui”. Ipocrită, presa uită că Udrea a devenit vedetă media prin și datorită mass-media.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro\
