Deputatul PDL Daniel Oajdea a anuntat, joi, ca va adresa din partea Legislativului o scrisoare parlamentarilor francezi, pentru sprijinirea demersului de repatriere a osemintelor sculptorului roman Constantin Brancusi, potrivit Agerpres. El a precizat ca a inceput, miercuri, sa stranga semnaturi pentru aceasta scrisoare, afirmand ca este un gest simbolic menit sa contribuie la repatrierea osemintelor lui Brancusi: "Ieri am reusit sa adun in Parlament 31 de semnaturi ale deputatilor pentru o scrisoare deschisa pe care noi, parlamentarii, sa o adresam Parlamentului Frantei in ideea de a face toate demersurile necesare pentru ca ultima dorinta a lui Brancusi sa se infaptuiasca, aceea de a fi inmormanat la Hobita, alaturi de mama sa", spune Daniel Oajdea.

Scrisoarea este semnata de deputati din PDL, PSD, PNL, independenti si din grupul minoritatilor. Printre acestia se numara Monica Iacob-Ritzi, Silviu Prigoana, Victor Socaciu si Robert Negoita.

Democrat-liberalul a sustinut ca nu a reusit sa stranga mai multe semnaturi deoarece nu a putut sa treaca pe la toti parlamentarii, adaugand ca au fost si patru deputati care au refuzat sa semneze.

In schimb, Oajdea a aratat ca a primit asigurari de la grupul parlamentar de prietenie cu Franta ca vor sprijini demersul sau, dar si faptul ca va continua sa stranga semnaturi pentru scrisoare si saptamana viitoare.

Deputatul PDL a precizat ca scrisoarea va fi transmisa atat in limba romana, cat si in franceza: "Scrisoarea nu naste obligatii legale, ci poate contribui la sensibilizarea parlamentarilor francezi si la deschiderea unei porti de comunicare intre Parlamentul Romaniei si Parlamentul Frantei. Cred ca un astfel de demers trebuie initiat si de comisia de politica externa a Camerei Deputatilor si aici imi revine mie sarcina de a initia acest demers".

Daniel Oajdea a aratat ca demersul autoritatilor romane in acest sens nu este unul politic, ci unul national si transpartinic. El a adaugat ca desi a discutat cu ministrul Culturii, Kelemen Hunor, despre acest subiect, nu a primit inca un raspuns oficial cu privire la sustinerea repatrierii osemintelor artistului roman.

"Nu stiu daca aceasta scrisoare deschisa pe care noi o adresam va contribui in mod semnificativ la rezolvarea problemelor, dar cred ca cel putin constituie un semnal de alarma pentru toti cei care pot sa faca ceva si inca nu au facut nimic", a subliniat el.

Scriitorul Laurian Stanchescu, cel care a initiat demersul de repatriere a ramasitelor sculptorului Constantin Brancusi, a catalogat initiativa lui Oajdea drept una istorica: "''Este prima data cand in Parlamentul Romaniei se initiaza un asemenea demers cultural pentru a stabili cat de cat un echilibru pentru cultura romana care este intr-un dezastru total'', a spus Stanchescu, adresand rugamintea ca autoritatile romane sa se alature demersului de repatriere a osemintelor lui Constantin Brancusi.