Oganizatorii Salonului Internaţional de Carte de la Torino au anuntat ca la ediţia din 2012 Romania este ţara invitată de onoare. Cea de-a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, la care România va fi ţara invitată de onoare, se va desfăşura în perioada 10-14 mai 2012. Ţările care au beneficiat de acest statut la precedentele ediţii ale manifestării au fost: Israel (2008), Egipt (2009), India (2010) şi Federaţia Rusă (2011). Ţara noastră participă cu un stand naţional şi cu un bogat program de evenimente de la ediţia din 2009 a salonului.

Organizatorul participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino este Institutul Cultural Român, prin Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Centrul Naţional al Cărţii. La ediţia de anul viitor a Salonului, partenerii Institutului Cultural Român vor fi Asociaţia Italiană de Românistică (AIR) şi catedra de italiană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, informeaza ICR.

Potrivit programului pe care Institutul Cultural Român l-a propus pentru ediţia de anul viitor, în afara unei bogate serii de manifestări în domenii precum literatură, traduceri, biblioteconomie, politici editoriale etc., România va fi prezentă la Torino în luna mai 2012 cu variate evenimente culturale (spectacole, expoziţii, concerte, întâlniri etc.), organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu sprijinul Primăriei torineze, în cele mai importante instituţii din oraş, printre care Museo del Cinema şi Galleria d’Arte Moderna (GAM).

Posibilitatea acordării României a statutului de invitat de onoare la ediţia din 2012 – anunţată în mod oficial de către organizatorii torinezi la încheierea ediţiei din anul 2009 – s-a concretizat ca urmare a calităţii şi a succesului prezenţei româneşti la ediţiile din 2009, 2010 şi 2011.

Cea de-a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino, la care România va fi ţara invitată de onoare, se va desfăşura în perioada 10-14 mai 2012.