Fotograful Serban Mestecaneanu, alaturi de sotia sa Delia, calatoresc o luna prin China. Din supramodernul Shanghai, pana in satele din provinciile sud-vestice, ei tin un jurnal de calatorie in timp real: fotografii si povesti din cea mai mare si mai misterioasa tara din lume. Cea mai frumoasa zi de pana acum a calatoriei a inceput cu o decizie temerara.
Am ajuns in Yangshuo, o regiune cu formatiuni muntoase carstice. Am decis sa fim mai temerari azi si sa inchiriem un scuter in loc de obisnuita masina de pana acum. Am plecat la drum cu inima stransa totusi, nestiind la ce trafic sa ne asteptam prin partile astea. Temerile mele s-au dovedit a fi nejustificate insa, pentru ca ghida noastra, Lu Qiao Ji, ne-a dus mai mult pe drumuri de tara inguste. Uneori erau chiar prea inguste, nu mai late de jumatate de metru, unde Serban era indecis la cotituri, osciland intre a ne arunca intr-un lan mocirlos de orez sau intr-un iaz noroios plin cu broaste.
Pe drum ne-am oprit mai intai in satul Jiuxian, cu case vechi si inalte ca niste temple, unde o batranica prietenoasa ne-a invitat sa intram in saracul ei camin. Casuta era tare modesta, dar Chu Min Quai, la cei 85 de ani ai sai, ne arata cu mandrie colectia de formatiuni calcaroase ce infatisau diverse animale, adunate probabil pe vremea cand ea si sotul ei de 87 de ani erau mai tineri si mai sprinteni.
Am descoperit ca prin partile astea, iacii ce ne-au facinat in Shangri-la au fost inlocuiti de alte animale la fel de atractive in ochii nostrii, bivolii de apa. Pe acestia am reusit sa-i admiram indeaproape cand am ajuns la un fel de lac, unde localnicii ii lasau sa coboare in apa maloasa, in care frumoasele creaturi intrau cu bucurie. Am vrut sa mangai un bivol in drumul lui spre desfatare, vrand sa aflu daca pielea acoperita de blana scurta, nisipie, e la fel de catifelata precum pare, insa coarnele-i puternice, rasucite, m-au tinut cu respect la distanta.
0
0
