Cea de-a treia editie a Festivalului International de Arta a Circului- FIAC, se va desfasura la Bucuresti in perioada 20 septembrie-2 octombrie 2011. Trei dintre cele mai importante circuri din lume se vor intrece pentru a castiga 'Leul de aur', cea mai importanta distinctie acordata de FIAC, care premiaza spectacolele in toata grandoarea lor.

FIAC 2011Foto: Circul Variete Globus

Vor fi puse in valoare cele mai semnificative productii de gen ale anului 2011. In urma unei evaluari riguroase, board-ul FIAC a selectat pentru aceasta editie trei institutii celebre: Circul National din Ucraina, Circul Scott din Suedia si Circ& Variete Globus din Romania. Au fost eliminate din concurs spectacole propuse de circuri din America, Germania, Italia, Rusia si Bulgaria, se arata in comunicatul Circ Variete&Globus.

Circul National din Ucraina va incerca sa cucereasca publicul, in fiecare zi, la orele 10,00 si 18,30, in parcul Moghioros din Bucuresti, unde va prezenta ultimul spectacol sustinut in premiera la Kiev, denumit Get'man, o combinatie intre clasic si modern, care-si doreste sa surprinda cu numere de balet, momente comice si de jonglerie, dar si cu dresuri de ponei, camile, lame, elefanti si foci.

Circul Scott din Suedia va evolua in Parcul Titan, in fiecare zi, la orele 10,00 si 18,30, cu spectacolul denumit 'In cautarea cheilor cufarului', care a cucerit deja inimile suedezilor. Este vorba despre o reprezentatie moderna, care include numere impresionante cu lei de mare, elefanti, cai arabi, iluzionism si comedie, dar si numere menite sa tina publicul cu sufletul la gura, precum 'roata mortii' si acrobatii pe sarma la mare inaltime.

Circ&Variete Globus din Romania va asteapta pe Aleea Circului, in fiecare zi, la ora 15,00 sa retraiti momente importante din istoria noastra, intr-un spectacol original, inspirant, grandios care imbina numere de dresura cu lei , cai, ponei, camile, caprite, lame, porumbei, catei, paun si elefant, cu cele de echilibristica, acrobatii aeriene si de jonglerie, cu peste o suta de personaje . 'Destinul dacilor' vrea sa impresioneze publicul si juriul printr-un regal actoricesc prin participarea lui Marius Bodochi, a lui Silviu Biris si a lui Razvan Oprea, cat si a muzicii live cantate de K1, Romania, Razvan Raducanu si Ovidiu Popa.

Prin organizarea festivalului din acest an se doreste marcarea a 50 de ani de Circ&Variete Globus.

Brandusa Novac, director Circ&Variete Globus: 'Doresc sa multumesc Primariei Muncipiului Bucuresti si Consiliului General pentru felul in care au inteles sa sprijine arta circului. Finantarea acestui festival si subventionarea costului biletelor este cea mai buna dovada ca atat administratia trecuta, cat si actualul primar au inteles importanta artei si culturii romanesti. In strainatate intrarea la un spectacol participant la un concurs international de circ incepe de la 30 de euro, in timp ce la noi pretul este de la 18 lei/loc pentru grup, pana la 60 lei/loc la loja. Iata deci ca bucurestenii, romanii nu au niciun motiv sa nu vina sa se bucure de magia perfectiunii. Noi asteptam, in schimb, doar zambetul lor de apreciere.'