Celebrul dirijor Zubin Mehta se va afla, luni şi marţi, la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Israel, pe scena Sălii Mari a Palatului, în cadrul ediţiei jubiliare a Festivalului Internaţional 'George Enescu'.

În ciclul 'Mari orchestre ale lumii', programul cuprinde, luni, trei opusuri de Piotr Ilici Ceaikovski: Andante Cantabile op. 11 pentru violoncel şi orchestră, Simfonia a IV-a op. 36 în fa minor şi Concertul op. 35 în Re major pentru vioară şi orchestră - cu violonistul Vadim Repin, solist.

Marţi, programul include lucrări de G. Enescu - Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc în La Major op. 32; J. Brahms - Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol Major op. 83 şi G. Mahler - Simfonia nr. 5 în do diez minor - cu pianistul Yefim Bronfman, solist.

Potrivit Agerpres, maestrul Zubin Mehta va primi, marţi seară, distincţia Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Director Muzical al Filarmonicii din Israel de mai bine de 40 de ani, Zubin Mehta s-a născut în Bombay (India) şi a crescut într-un mediu muzical. Tatăl său, Mehli Mehta, este fondatorul Orchestrei Simfonice din Bombay şi a fost Director Muzical al Orchestrei Simfonice de Tineret Americane din Los Angeles.

În ciuda influenţei muzicale, domeniul său de studiu iniţial a fost medicina, dar la 18 ani a abandonat cariera medicală pentru a se înscrie la Academia de Muzică din Viena. Şapte ani mai târziu, a dirijat atât Filarmonica din Viena, cât şi pe cea din Berlin. A devenit rapid unul dintre cei mai solicitaţi dirijori de orchestră şi operă.

Maestrul Zubin Mehta a condus mari orchestre simfonice din intreaga lume. Între 1961 şi 1967 a fost Director Muzical al Orchestrei Simfonice din Montreal. A fost numit Director Muzical al Filarmonicii din Los Angeles în 1962, funcţie pe care a deţinut-o până în 1978. Orchestra Filarmonică din Israel l-a numit pe domnul Mehta Consilier Muzical în 1969, Director Muzical în 1977, şi Director Muzical pe Viaţă în 1981.

Din 1978, timp de treisprezece ani, maestrul Mehta a fost Director Muzical al Filarmonicii din New York, fiind cel mai longeviv director din istoria modernă a Orchestrei. În această perioadă a dirijat peste 1000 de concerte. Din 1986, este Dirijor Principal la Festivalul de vară de la Florenţa 'Maggio Musicale Fiorentino'. Septembrie 1998 a marcat împlinirea a cinci ani în funcţia de Director Muzical la Opera de Stat din München (Bavaria).

Zubin Mehta a obţinut nenumărate premii şi distincţii. În Israel i s-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Ebraice din Ierusalim, a Universităţii din Tel-Aviv şi a Institutului Weizmann, iar Universitatea Ebraică a numit o aripă a Departamentului de Muzicologie după el şi tatăl său (dirijorul Mehli Mehta). În 1991, a fost distins cu 'Premiul Special' la festivitatea de decernare a 'Israel Prize' şi este laureat cu 'Premiului pentru Muzică' al Fundaţiei Wolf (1995-1956).