Opera Naţională Bucureşti prezintă, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, o nouă producţie a operei „Oedipe”, care va avea premiera pe data de 15 septembrie, de la ora 19.00. Teatrul liric bucureştean continuă astfel tradiţia de a prezenta, la aproape fiecare ediţie a festivalului, o nouă montare a operei lui George Enescu.

Potrivit comunicatului ONB, spectacolul care va avea premiera pe 15 septembrie a fost pus în scenă de regizoarea Anda Tabacaru Hogea şi aduce în faţa publicului o parte dintre cei mai talentaţi artişti lirici ai Operei Naţionale Bucureşti. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare, scenografia este semnată de Viorica Petrovici, coregrafia de Răzvan Mazilu, iar maestru de cor, respectiv maestru cor de copii, sunt Stelian Olariu şi Vasile Corjos.

Iubitorii de operă îl vor putea reasculta în rolul titular pe baritonul Ştefan Ignat, alături de Horia Sandu (Tiresias), Ionuţ Pascu (Creon), Valentin Racoveanu (Păstorul), Ştefan Schuller (Marele preot), Pompeiu Hărăşteanu (Phorbas), Mihnea Lamatic (Paznicul), Vicenţiu Ţăranu (Teseu), Mihai Lazăr (Laios), Oana Andra (Iocasta), Ecaterina Ţuţu (Sfinxul), Simona Neagu (Antigona), Antonela Bârnat (Meropa), Sidonia Nica (O femeie tebană).

Parcursul operei „Oedipe” de George Enescu la Opera Naţională Bucureşti este strâns legat de cel al festivalului care poartă numele marelui compozitor. Stagiunea 1958 – 1959 a fost marcată de premiera naţională a acestei opere, la două decenii de la cea mondială de la Paris (1936).

Spectacolul a fost prezentat în cadrul primei ediţii a Festivalul Internaţional „George Enescu”, la 22 septembrie 1958. Echipa de realizatori era una de excepţie (dirijor: Constantin Silvestri, regia: Jean Rânzescu, decoruri: Roland Laub, costume: Ofelia Tutoveanu, maestru de cor: Gheorghe Kulibin, coregrafia: Gelu Matei), informeaza ONB.

În stagiunea 1991 – 1992 a avut loc o nouă montare a operei „Oedipe”, titlu repus în scenă în stagiunile 1995 – 1996, 2003 – 2004, 2009 – 2010 (în această din urmă stagiune fiind o coproducţie ONB - Théâtre du Capitole din Toulouse). Toate aceste spectacole au fost prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”.

“Oedipe” la Opera Naţională Bucureşti

Istoria operei „Oedipe” de George Enescu la Opera Naţională Bucureşti este strâns legată de cea a festivalului care poartă numele marelui compozitor. Stagiunea 1958 – 1959 a fost marcată de premiera naţională a acestei opere, la două decenii de la cea mondială de la Paris (1936). Spectacolul a fost prezentat în cadrul primei ediţii a Festivalul Internaţional „George Enescu”, la 22 septembrie 1958. Echipa de realizatori ai producţiei era una de excepţie (dirijor: Constantin Silvestri, regia: Jean Rânzescu, decoruri: Roland Laub, costume: Ofelia Tutoveanu, maestru de cor: Gheorghe Kulibin, coregrafia: Gelu Matei). Montarea este una de referinţă în istoria Operei Naţionale Bucureşti, mai ales că s-a bucurat de participarea unor artişti lirici de marcă ai scenei româneşti: David Ohanesian, Nicolae Florei (Oedipe), Nicolae Secăreanu (Tiresias), Alexandru Enăceanu, Alexandru Bădulescu (Creon), George Mircea, Constantin Popescu (Păstorul), Ioan Hvorov (Marele Preot), Valentin Loghin (Phorbas), Jean Bănescu, Viorel Ban (Străjerul), Ladislau Konya (Tezeu), Ionel Tudoran, Constantin Iliescu (Laios), Elena Cernei, Elena Popa (Iocasta), Zenaida Pally, Michaela Botez (Sfinxul), Valentina Creţoiu, Cornelia Gavrilescu (Antigona), Maria Săndulescu, Venera Rogozea (Meropa). Montarea sobră, foarte aproape de austeritatea şi în acelaşi timp măreţia teatrului antic al cărui subiect l-a preluat libretul, nu a fost pe placul autorităţilor comuniste. Cu tot succesul evenimentului, montarea a fost catalogată „mistică”, iar spectacolul a fost retras din repertoriu după şase reprezentaţii.

În stagiunea 1991 – 1992 are loc o nouă montare a operei „Oedipe” la Opera Naţională Bucureşti, în regia Cătălinei Buzoianu, scenografia arh. Cătălin I. Arbore, maestru de cor: Stelian Olariu şi coregrafia: Adina Cezar. A fost o stagiune care a debutat din nou sub semnul Festivalului Internaţional „George Enescu”, aflat la ediţia a XII-a. Era reluarea unui spectacol montat de Cătălina Buzoianu în Elveţia, la Lucerna. Distribuţia acestei noi premiere ONB a fost: Attila Kovacs (Oedipe), Adrian Ştefănescu (Tiresias), Dan Zancu (Creon), Florin Diaconescu (Păstorul), Paul Basacopol (Marele Preot), Pompeiu Hărăşteanu (Phorbas), George Pănescu (Străjerul), Dorin Mara (Tezeu), Gabriel Năstase (Laios), Gabriela Drăguşin (Iocasta), Ecaterina Ţuţu (Sfinxul), Melania Ghioaldă (Antigona).

Cu prilejul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, în stagiunea 1995 – 1996, opera „Oedipe” revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti într-o viziune de avangardă, semnată de regizorul Andrei Şerban. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Cornel Trăilescu, decorurile au fost semnate de Cătălin I. Arbore, costumele de Viorica Petrovici, maestru de cor: Stelian Olariu, coregrafia: Răzvan Mazilu. Distribuţia conţinea nume noi faţă de producţia anterioară: Sever Barnea (Oedipe tânăr), Nicolae Urdăreanu (Oedipe bătrân), Anatol Covali (Păstorul), Valentin Vasiliu (Phorbas / Paznicul), Emil Iuraşcu (Tezeu), Lucia Cicoară (Sfinxul), Dorina Cheşei (Antigona), Mihaela Agachi (Meropa).

Din nou cu prilejul Festivalului Internaţional „George Enescu”, în stagiunea 2003 – 2004, este prezentat un nou „Oedipe” pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Este vorba despre „Oedipe” în regia lui Petrika Ionescu, scenografia: arh. Cătălin I. Arbore, maestru de cor: Stelian Olariu, coregrafia: Francisc Valkay. O nouă distribuţie preia tradiţia prezentării acestei lucrări: Ştefan Ignat (Oedipe), Horia Sandu (Tiresias), Iordache Basalic, Ionuţ Pascu (Creon), Marian Someşan, Valentin Racoveanu (Păstorul), Ştefan Schuller (Marele Preot), Mihnea Lamatic (Paznicul), Mihai Lazăr (Laios), Aura Twarowska, Oana Andra (Iocasta), Daniela Denschlag (Sfinxul), Simona Neagu (Antigona), Adriana Alexandru (Meropa), Francisc Valkay (Bătrânul orb).

Această producţie, de amploare, spectaculoasă, precede coproducţia ONB - Théâtre du Capitole din Toulouse, în regia lui Nicolas Joel, prezentată în 2009. Decorurile au aparţinut lui Ezio Frigerio, costume – France Squarciapino, lighting design – Vinicio Cheli. Dirijorul spectacolului a fost Oleg Caetani, iar maestrul de cor Stelian Olariu. Distribuţia acestei reprezentaţii, din data de 30 august 2009, a fost: Oedipe – Franck Ferrari, Marele Preot – Stefan Schuller, Păstorul – Valentin Racoveanu, Iocasta – Oana Andra, Laios – Mihai Lazăr, Tiresias – Horia Sandu, Phorbas – Pompeiu Hărăşteanu, Meropa – Adriana Alexandru, Paznicul – Mihnea Lamatic, Sfinxul – Ecaterina Ţuţu, Antigona – Crina Zancu, Tezeu – Vicenţiu Ţăranu, Creon – Ionuţ Pascu, O femeie tebană – Sidonia Nica. Indiferent de montările de factură diferită ale acestei opere, lucrarea reprezintă una dintre mărcile prin care Opera Naţională Bucureşti s-a prezentat de-a lungul timpului, în semn de consideraţie pentru cel mai mare compozitor român, George Enescu.