James Meek, una dintre vocile cele mai originale si valoroase ale romanului contemporan britanic, jurnalist multipremiat, cunoscut pentru relatarile sale din punctele cele mai fierbinti ale globului, pune in ecuatie in romanul Incepem coborarea contradictiile si implicatiile vietii de scriitor si de reporter de razboi. Editia in limba romana a romanului Incepem coborarea, a aparut la editura Humanitas Fiction si va fi lansata joi, 15 septembrie, de la ora 19.30, in Gradina de la Green Hours.

Incepem coborarea, de James Meek Foto: Editura Humanitas

Editura Humanitas Fiction si Libraria Humanitas din Fundul Curtii va invita joi, 15 septembrie, ora 19.30, in Gradina de la Green Hours (Calea Victoriei nr.120), la lansarea romanului Incepem coborarea de James Meek, autorul bestsellerului international Un gest de iubire. Traducerea in limba romana a romanului este semnata de Dana Ligia Ilin. Invitati la evenimentul de lansare sunt: jurnalista Carmen Gavrila, corespondent de razboi Radio Romania, scriitorii Radu Paraschivescu, Cristian Teodorescu si Denisa Comanescu, director editorial Humanitas Fiction. Cu participarea actritei Dana Dogaru.

"Un roman puternic, cat se poate de veridic, despre iubire, prietenie si incercarea de a ramane onest intr-o lume care si-a pierdut increderea in certitudini." – New Statesman

Personajul principal Adam Kellas, un alter ego al autorului, este corespondent in Afganistan la sfarsitul lui 2001. Povestea de iubire dintre el si Astrid Walsh, corespondent american, poarta pecetea circumstantelor extreme in care a luat nastere: este scurta, intensa si se sfarseste inexplicabil. Impresionantele scene din Afganistan puse in oglinda cu petrecerile din restaurantele selecte din Londra ofera o perspectiva complexa asupra lumii contemporane aflate in criza.

Scriitorul britanic James Meek, născut în 1962, la Londra, a fost corespondent de război pentru prestigiosul cotidian „The Guardian“, pana in 2006 cand a renunţat la jurnalism pentru a se dedica scrisului. Reportajele sale i-au adus numeroase distincţii britanice şi internaţionale. Pana in prezent a publicat două volume de povestiri şi patru romane.