În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate 1.425 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 437 mai puține față de ziua anterioară, informează Ministerul Sănătății.

CoronavirusFoto: Dreamstime.com

318 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.345 cu 21 mai puține față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 124 persoane, cu 3 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 124 pacienți internați la ATI, 112 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 115 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai mulți față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până astăzi, 67.003 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 27.09.2022 (10:00) – 28.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (6 bărbați și 5 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Dintre cei 11 pacienți decedați, 3 erau vaccinați și toți prezentau comorbidități.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.430 teste RT-PCR și 14.804 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.502.750 teste RT-PCR și 11.575.048 teste rapide antigenice.