Vaccinarea intranazală, fără ace, ar putea ajuta la combaterea Covid-19, a declarat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), după ce India și China au aprobat astfel de vaccinuri, scrie AFP.

COVID-19Foto: Dreamstime

Vaccinurile intranazale, care generează un răspuns imunitar la nivelul mucoasei respiratorii, pot "oferi o primă linie de apărare, acolo unde virusul pătrunde și face multe pagube", a declarat într-o conferință de presă directorul programului de gestionare a situațiilor de urgență al OMS, Dr. Mike Ryan.

Astfel de vaccinuri "ne-ar putea oferi o șansă mai bună de a controla Covid pe termen lung", a declarat Dr. Ryan.

OMS încurajează dezvoltarea vaccinurilor de a doua și a treia generație "de care am putea avea nevoie pentru a face față fazei ulterioare a Covid și altor virusuri care pot ataca tractul respirator", a spus el.

Cu toate acestea, agenția ONU va aștepta până când va avea suficiente date despre aceste vaccinuri înainte de a le evalua și, eventual, de a le acorda aprobarea oficială.

"Așteptăm să vedem datele pentru a vedea cum le putem integra în răspunsul la Covid-19", a declarat Maria Van Kerkhove, șefa OMS pentru controlul epidemiilor.

India a aprobat marți primul său vaccin intranazal Covid-19, dând un nou impuls campaniei sale masive de vaccinare.

Vaccinul, recomandat ca primă doză pentru populația adultă, a primit aprobarea de urgență din partea Autorității indiene de reglementare a medicamentelor.

Duminică, China a aprobat primul vaccin inhalabil din lume, administrat ca o doză de rapel de urgență prin intermediul unui pulverizator nazal și dezvoltat de producătorul chinez CanSino Biologics.

La rândul său, directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că este "periculos" să se creadă că epidemia de Covid-19 va continua să scadă.

"Săptămâna trecută, o persoană a murit la fiecare 44 de secunde. Cele mai multe dintre aceste decese ar fi putut fi prevenite", a susținut el.

"Poate că v-ați săturat să mă auziți spunând că epidemia nu s-a terminat, dar voi continua să o spun până când se va termina", a adăugat el.

foto: Dreamstime