​2.227 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu 649 mai puține față de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri noi - 315 - s-au înregistrat în București, unde rata de infectare rămâne cea mai ridicată din țară - 2,46 la mie.

COVID-19Foto: DreamsTime

471 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 126 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câți pacienți mai sunt internați

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.018 cu 127 mai puține față de ziua anterioară.

La Terapie Intensivă sunt internate 157 de persoane, cu 8 mai puține față de ziua anterioară. Dintre cei 157 pacienți internați la ATI, 131 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 216 sunt minori, 214 fiind internați în secții, cu 25 mai puțini față de ziua anterioară și 2 la ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.

15 decese în ultima zi

De la debutul pandemiei până astăzi, 66.810 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 06.09.2022 (10:00) – 07.09.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (10 bărbați și 5 femei), două decese fiind raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 15 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

14 dintre pacienții decedați prezentau comorbidități iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

Dintre cei 15 pacienți decedați, 4 erau vaccinați.

Câți români s-au testat

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.576 teste RT-PCR (2.193 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.383 la cerere) și 14.096 teste rapide antigenice.

De la debutul pandemiei până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.445.708 teste RT-PCR și 11.318.597 teste rapide antigenice.

Foto: Dreamstime.com.