​9.339 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu 463 mai puține față de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire sunt în București - 2.569 - unde incidența a urcat la 7,76 de cazuri la mie.

Coronavirus RomaniaFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Județele cu cel mai mare număr de cazuri sunt Cluj - 619 noi cazuri și incidența 6,19 la mie, Constanța - 460 de noi cazuri și incidența 4,94 la mie și Timiș - 420 de noi cazuri și incidența 3,81 la mie.

1.822 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 272 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câți bolnavi de COVID-19 sunt internați

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.709, cu 138 mai multe față de ziua anterioară.

La Terapie Intensivă sunt internate 253 persoane, cu 20 mai multe față de ziua anterioară.

Din cei 253 pacienți internați la ATI, 214 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 611 sunt minori, 607 fiind internați în secții, cu 13 mai mulți față de ziua anterioară și 4 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

12 decese în ultimele 24 de ore

De la debutul pandemiei și până astăzi, 65.935 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În intervalul 27.07.2022 (10:00) – 28.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 12 decese ( 6 bărbați și 6 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 12 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și 9 erau nevaccinați.

Câți români s-au testat

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.347 teste RT-PCR ( 3.356 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.991 la cerere) și 22.818 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.300.548 teste RT-PCR și 10.692.212 teste rapide antigenice.