​O parte dintre centrele de vaccinare împotriva COVID-19 din spitale ar putea fi redeschise în această toamnă, după ce, de la data de 1 iulie, vaccinarea fusese mutată exclusiv în cabinetele medicilor de familie.

Centru de vaccinareFoto: AGERPRES

”În perioada următoare vom pregăti legislația necesară pentru ca în unitățile sanitare - nu centrele acelea de vaccinare care au fost anterior - ci în unitățile sanitare să existe centre de vaccinare. Ar trebui să pregătim - și acesta este un lucru foarte important - campania din această toamnă, pentru că dacă acum există într-adevăr un interes redus pentru vaccinare, în toamnă, când vor deveni disponibile doze dintr-un vaccin adaptat, ne-am dori să fie cât mai mulți concetățeni de-ai noștri care să se poată vaccina, iar lucrul acesta ar trebui facilitat”, a declarat marți ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.

De asemenea, medicii de familie vor plăti dozele de vaccin care se pierd doar dacă acestea ajung la 50%: „Rezolvăm și cu problema ridicată de medicii de familie, prin mărirea consistentă a proporției de pierdere acceptată pentru vaccin, la 50%, pentru a încuraja medicii de familie să facă această procedură sau să se grupeze și să își trimită pacienții la un coleg care vaccinează și, de asemenea, să mai deschidem și centre de vaccinare în unitățile sanitare în perioada următoare”, spune ministrul Sănătății.