​1.255 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu 222 mai puțin față de ziua anterioară. Aproape unul din 3 cazuri este în București, capitala înregistrând, în ultima zi, 398 de cazuri noi.

Coronavirus RomaniaFoto: Geopix / Alamy / Alamy / Profimedia

154 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 117 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câți pacienți COVID-19 sunt internați în spitale

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.771 cu 57 mai puțin față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 246 persoane, cu 5 mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 246 pacienți internați la ATI, 214 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 94 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 11 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.

Câți bolnavi de COVID-19 au murit

Până astăzi, 65.310 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARSCoV-2 au decedat.

În intervalul 14.04.2022 (10:00) – 15.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 13 decese (6 bărbați și 7 femei), unul anterior intervalului de referință.

Dintre cele 13 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 13 pacienți decedați, 11 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 60-69 de ani și unul avea peste 80 de ani.

Câți români s-au testat

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.972 teste RT-PCR (3.483 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.489 la cerere) și 16.259 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.901.626 teste RT-PCR și 9.541.928 teste rapide antigenice.