Sir Chris Witty, medic-șef al Regatului Unit („chief medical officer”) a făcut această declarație într-o conferință pe teme de sănătate publică la aniversarea a doi ani de la istorica declanșare a carantinei, adăugând că nu este exclusă instituirea de noi restricții.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a spus că „mai avem cale lungă de făcut” din cauză că virusul – care acum provoacă un risc de deces comparabil cu gripa - va produce „noi surprize” și va fi cu noi „tot restul vieții”.

Provocările variantei actuale „nu sunt de fel banale”, iar apariția unui germen mai periculos va „modifica semnificativ balanța riscului”. Dar alți experți au insistat în mod repetat că cele mai negre zile ale pandemiei sunt de domeniul trecutului, iar virusul va evolua în timp spre un patogen al răcelii.

Omicron a izbucnit în noiembrie cu recorduri de transmisibilitate, estimările fiind că unul din 15 britanici a fost infectat în vârful din iarnă.

Dar ratele imense de imunizare și natura mai blândă a virusului i-au atenuat impactul, decesele legate de Covid fiind de cel mult 300 zilnic, nivel egal cu cel al unei gripe agresive, dar doar o fracțiune din cel atins în primele două valuri. Spitalele nu au fost copleșite, nici secțiile de terapie intensivă.

Și profesoara Devi Singhar, expertă în sănătate publică la universitatea din Edinburgh, a spus că nu crede că „virusul se va pierde prin fundal” prea curând. Într-adevăr, numărul săptămânal de spitalizări a fost aproape de un nou record din cauza variantei BA.2, care a devenit dominantă în regat.

Sir Chris Witty a punctat că pericolul este controlat mai bine prin rata mare de imunizare și îmbunătățirea asistenței medicale de specialitate. „A existat o anumită reducere în timp a riscului adus de Covid. Dar există încă un risc semnificativ” a adăugat el.

(Surse: The Guardian, The Daily Mail)