Finalul valului 5 s-ar putea apropia în aproximativ trei săptămâni, când în România se va înregistra, cel mai probabil, un număr zilnic de cazuri COVID cu trei cifre, a declarat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El mai spune că "am trecut cu bine peste acest val".

Alexandru RafilaFoto: Guvernul Romaniei

O relaxare consistentă a restricțiilor mai are însă de așteptat în acest moment, în condițiile în care numărul cazurilor de pacienți COVID-19 internați în ATI este în continuare stabil.

"Vom putea vorbi despre ridicarea restricțiilor când vom avea o scădere accelerată a numărului de cazuri din ATI", a precizat ministrul Sănătății.

Rafila a precizat că măsurile de relaxare trebuie luate gradual, o primă măsură fiind cea legată de renunţarea la utilizarea măştilor în exterior, mai puţin în spaţiile extrem de aglomerate.

El a precizat că îşi doreşte ca sărbătorile de Paşte să aibă loc fără niciun fel de restricţii.

„În continuare trebuie să vedem un timp cum funcţionează măsurile. Vă dau un exemplu. Dacă, de exemplu, se scoate masca în exterior, să vedem dacă acest lucru are impact asupra creşterii numărului de cazuri sau nu are. Nu are impact atunci mergem la pasul următor. Dacă scoţi toate măsurile într-o singură etapă, există un risc de rebound, reîntoarcere şi nu cred că vrea nimeni să se reîntoarcă, trebuie să facem lucrurile acestea echilibrat şi etapizat. Că o să fie două etape sau trei etape asta nu am de unde să ştiu, eu sper să fie cât mai puţine etape şi lucrurile să se întâmple cât mai repede, dar cu echilibru şi cu profesionalism cred că putem să depăşim împreună aceaste săptămâni de nerăbdare, care sunt justificate. Şi eu îmi doresc să putem să avem sărbătorile de Paşte fără restricţii în România”, a spus Alexandru Rafila.

Trendul numărului zilnic de cazuri este în descreștere evidentă, a subliniat ministrul Sănătății.

Varianta Omicron este în acest moment dominantă în România, fiind prezentă la 95% dintre secvențieri.