Ministerul Sănătății a schimbat regulile și în ceea ce privește izolarea persoanelor confirmate cu COVID-19, fiind redusă perioada. Pacienții nevaccinați și cei care au avut COVID cu mai mult de trei luni în urmă vor sta în izolare 7 zile, față de 10 zile, cât era până acum, iar cei vaccinați și cei care au avut boala cu mai mai puțin de trei luni în urmă vor sta doar 5 zile, față de 7 zile până acum.

Pandemia de COVID-19Foto: Wavebreak / Profimedia Images

Durata perioadei de izolare va fi, astfel, scurtată atât pentru persoanele vaccinate, cât și pentru cele nevaccinate care sunt confirmate cu COVID-19, conform unui ordin recent al ministrului Sănătății.

5 zile perioada de izolare pentru vaccinaţi şi 7 zile pentru nevaccinaţi

Noile reguli privind perioada de izolare:

  • Pacienții simptomatici vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare.
  • Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și tratați și monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.

Traseul în cazul confirmării cu COVID-19

Pacienții cu COVID-19 monitorizați la domiciliu vor fi îndrumați de urgență pentru investigare în centrele de evaluare în vederea internării/inițierii tratamentului specific, prin intermediul serviciului 112, în situația existenței următoarelor simptome:

  • febră înaltă persistentă mai mult de 5 zile sau care reapare după o perioadă de afebrilitate;
  • tuse seacă intensă sau care se accentuează;
  • SaO_2 < 94% la pacientul fără afectări respiratorii anterioare COVID-19;
  • dispnee nou-apărută sau accentuarea unei dispnee preexistente;
  • dureri toracice la inspirul profund;
  • astenie marcată;
  • mialgii intense.

  • Pacienții care nu necesită oxigenoterapie care au manifestări clinice ușoare sau medii de COVID-19 și care au cel puțin 2 factori de risc vor fi direcționați prin intermediul serviciului 112 sau se vor deplasa individual, cu evitarea utilizării transportului în comun, pentru a fi evaluați în centrele de evaluare (lista acestora va fi publicată pe site-ul DSP), pentru a se decide dacă au indicații/contraindicații de administrare de medicație antivirală și dacă necesită internare de zi sau continuă.
  • La centrul de evaluare se pot prezenta doar persoanele care au un rezultat pozitiv la testarea pentru detecția virusului SARS-CoV-2 efectuată într-o unitate sanitară/farmacie, în primele 5-7 zile de la obținerea rezultatului pozitiv, dacă au cel puțin 2 factori de risc.

La centrul de evaluare au loc:

  • 1. evaluarea clinică a pacientului: simptome, evaluare puls arterial, saturația sângelui cu O_2, tensiune arterială, temperatură, greutate;
  • 2. identificarea factorilor de risc:
  • boli cardiovasculare, inclusiv HTA;
  • diabet zaharat tip 1 și 2;
  • obezitate cu indice de masă corporală peste 30%;
  • boli respiratorii cronice, inclusiv astmul bronșic;
  • insuficiență renală cronică, pacienții cu dializă cronică;
  • hepatopatii cronice;
  • imunodepresii semnificative, inclusiv boli neoplazice, transplant de organ sau de celule stem, talasemie, anemie falcipară, terapie imunosupresoare sau SIDA;
  • vârsta peste 65 de ani;
  • copiii de 12-17 ani cu patologii severe asociate;
  • 3. evaluarea antecedentelor personale patologice/medicației pentru afecțiuni cronice, dacă este cazul;
  • 4. interpretarea rezultatelor de laborator și a rezultatelor imagistice (pentru pacienții care sunt evaluați în centrele de evaluare).

Decizii în urma evaluării:

  • Antiviralele de administrare orală se pot prescrie pentru administrare la domiciliu doar dacă sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:
  • se inițiază la pacienți în primele 7 zile de boală (faza virală a bolii);
  • sunt prescrise de către medicul care a evaluat pacientul, după evaluare corespunzătoare pentru excluderea contraindicațiilor: clinică, biologică, imagistică;
  • continuarea monitorizării pacientului de către medicul de familie pe parcursul tratamentului și ulterior până la vindecare.
  • Antiviralele orale se administrează în regim ambulatoriu doar pe bază de prescripție medicală.
  • În schimb, medicația antivirală cu administrare parenterală se utilizează doar în mediul spitalicesc. Anticorpii monoclonali pot fi administrați în centrele de evaluare în regim de spitalizare de zi.

Vor fi direcționate la spital prin intermediul serviciului 112 pentru a fi internate următoarele categorii de pacienți:

  • a) pacienții care prezintă semne de agravare legate de infecția cu SARS-CoV-2, respectiv simptomele menționate la lit. e), sau nu prezintă semne de agravare legate de infecția cu SARSCoV-2, dar au o decompensare a bolii de fond în timpul monitorizării la domiciliu;
  • b) pacienții care necesită oxigenoterapie, care au manifestări severe de COVID-19 sau cei care necesită suport al unei/mai multor funcții vitale și/sau au sepsis/șoc septic (cu stare critică). Excepție vor face doar cei care vor refuza internarea, refuz exprimat în scris, în pofida informării privind riscurile evolutive;
  • c) pacienții care nu au manifestări severe determinate de COVID-19, dar care au alte afecțiuni care impun asistență spitalicească din cauza imposibilității acestora de a fi tratați și monitorizați eficient la domiciliu.
  • Pacienții simptomatici vor fi izolați, în funcție de deciziile luate în urma evaluării la domiciliu/unitatea sanitară care asigură asistența medicală a pacienților cu COVID-19, pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile.

Fără test la finalul bolii

  • Pentru pacienții declarați vindecați de COVID-19 și pentru care au trecut cel puțin 7 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru persoanele nevaccinate și confirmate pentru prima oară, sau a reinfectării, pentru cele trecute prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv 5 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru persoanele vaccinate și confirmate pentru prima oară, sau a reinfectării, pentru cele trecute prin boală în ultimele 90 de zile, la reintrarea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu sunt necesare aviz epidemiologic și nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2.
  • Medicul de familie va declara pacientul vindecat pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultația medicală la distanță, la sfârșitul celor 7 zile de monitorizare, respectiv 5 zile, în conformitate cu cele precizate la lit. d), cu excepția situațiilor în care starea de sănătate a pacienților s-a agravat și a necesitat internarea la nivelul spitalelor. Starea de vindecat va fi comunicată în scris prin scrisoare medicală transmisă prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronică la distanță direcției de sănătate publică județene/a municipiului București, care are obligația introducerii statutului de vindecat în platforma Corona Forms în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii.

CITEȘTE ȘI:

DOCUMENT Lista noilor reguli de carantină pentru persoanele care intră în România sau pentru cele care sunt contact direct al unui pacient COVID-19 / Care sunt excepțiile