Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă seară, că în mai multe spitale din Capitală vor funcționa, de duminică, centre în care persoanele cu simptome COVID-19 se vor putea testa. Măsura a fost luată în condițiile în care Ambulanța București-Ilfov nu mai face față solicitărilor, iar persoanele care solicită testarea la domiciliu sunt nevoite să aștepte peste 72 de ore.

Testare coronavirusFoto: Utrecht Robin/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Conform anunțului făcut sâmbătă seară de către Ministerul Sănătății, pentru scurtarea timpului de așteptare și pentru a asigura accesul rapid la serviciile medicale, s-a decis, împreună cu Direcția de Sănătate Publică București, să fie înființate centre de recoltare a probelor biologice de la pacienții simptomatici la mai multe spitale din București și din județul Ilfov.

Pacienții cu forme ușoare de boală vor fi îndrumați, dacă se pot deplasa cu mijloace de transport proprii, către aceste centre de către operatorii de la call-center-ul DSP București, unde li se vor recolta probe biologice, după care se întorc la domiciliu, iar ulterior li se va comunica rezultatul de către direcția de sănătate publică.

Pentru pacienții nedeplasabili sau pentru cei care solicită în mod expres testarea la domiciliu, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov va asigura în continuare prelevarea probelor biologice și acordarea asistenței medicale, precizează Ministerul Sănătății.

Numărul de telefon al call-center-ului DSP București este 021 9462.

Lista spitalelor din București cu centre de testare și programul acestora

Lista spitalelor din Bucuresti și Ilfov care au centre de recoltare a probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS CoV-2 și programul de funcționare a acestora, începând de duminică, 23 ianuarie:

  • 1. SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI: CALEA FLOREASCA NR. 8, SECTOR 1, BUCUREȘTI, orar 13:00 - 20:00
  • 2. SPITALUL CLINIC FILANTROPIA: BULEVARDUL ION MIHALACHE NR. 11-13, SECTOR 1, BUCUREȘTI, orar 13.00 – 22.00
  • 3. SPITALUL CLINIC DE NEFROLOGIE DR. CAROL DAVILA CALEA GRIVITEI NR. 4 - CORP B - INTRARE PRIN CURTEA INTERIOARA, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar 08:00-20:00
  • 4. SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ MILITAR CENTRAL" DR. CAROL DAVILA" CALEA PLEVNEI 134, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar 08:00-19:00
  • 5. SPITALUL CLINIC CF2 BULEVARDUL MĂRĂȘTI NR. 63, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar NON STOP
  • 6. SPITALUL CLINIC DE COPII DR. VICTOR GOMOIU BD.BASARABIA, NR.21, SECTOR 2, BUCURESTI 09.00 - 20.00
  • 7. INSTITUTUL CLINIC FUNDENI / INSTITUTUL ONCOLOGIC BUCURESTI, SOS FUNDENI, NR 258, INTRAREA SPORTULUI, SECTOR 2, BUCUREȘTI 08.00 - 20. 00
  • 8. SPITAL MAI "PROF. DR. D. GEROTA "SOS.VASILE VASILIEVICI STROIESCU, NR 20-31, SECTOR 2, BUCUREȘTI orar 10.00 - 20.00
  • 9. SPITAL CLINIC "NICOLAE MALAXA" SOS.VERGULUI NR. 12, SECTOR 2, BUCUREȘTI, orar 08.00 - 19.00
  • 10. CENTRUL CLINIC DE BOLI REUMATISMALE "ION STOIA" STR. I.L. CARAGIALE NR. 17, SECTOR 2, BUCUREŞTI orar 08:00 - 18:00
  • 11. "SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SF. STEFAN" SOS. STEFAN CEL MARE NR. 11, SECTOR 2, BUCUREȘTI orar NON STOP
  • 12. INSTITUTUL NATIONAL DE BOLI INFECTIOASE ”PROF. DR. MATEI BALS”, STR. DR. CALISTRAT GROZOVICI NR. 1, SECTOR 2, BUCURESTI, orar NON STOP
  • 13. SPITALUL CLINIC COLȚEA /POLICLINICA VITAN CALEA DUDEȘTI 104-122, SECTOR 3, BUCUREȘTI orar 08:00 - 20:00
  • 14. SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SI TROPICALE DR VICTOR BABES BUCURESTI SOS MIHAI BRAVU NR. 281, SECTOR 3, BUCUREȘTI orar 08:00 - 22:00
  • 15. SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA SOS. BERCENI NR. 10, SECTOR 4, BUCURESTI 08:00-20:00
  • 16. SPITALUL CLINIC "PROF. DR. THEODOR BURGHELE" SOS. PANDURI 20, SECTOR 5, BUCUREȘTI, INTRAREA PENTRU CENTRU SE VA FACE PRIN STRADA ALEXANDRU VITZU orar 08.00 – 20.00
  • 17. INSTITUTUL PNEUMOLOGIE ”MARIUS NASTA” SOS.VIILOR 90, SECTOR 5, BUCUREȘTI orar 08.00 - 20.00
  • 18. SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA BUCURESTI, SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 169, BUCURESTI, SECTOR 6, BUCURESTI, orar NON STOP
  • 19. SPITALUL MILITAR DE CAMPANIE DE NIVEL ROL2 COVID-19 (ANA ASLAN) STR. VALEA PASĂREA, ORAȘ OTOPENI, JUDEȚUL ILFOV orar 08:00-19:00
  • 20. SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ILFOV – BUL. BASARABIA 49-51, SECTOR 2, BUCURESTI, ORAR 07.00 -19.00
  • Incepand din data de 25.01.2022
  • 21. SPITALUL CLINIC SF. MARIA, BDUL ION MIHALACHE 37-39, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar 08:00 - 20:00
  • 22. SPITALUL CLINIC NR.1 CF WITTING / AMBULATORIU DE SPECIALITATE GARA DE NORD, PIAȚA GĂRII DE NORD NR. 1-3, SECTOR 1, BUCUREȘTI orar L-V : 07.00 -15.00
  • 23. SPIT. CL. SF. PANTELIMON, SOS. PANTELIMON 340-342, SECTOR 2, BUCUREȘTI orar 08.00-16.00, incepand din 26.01.2022
  • 24. SPITALUL CLINIC COLENTINA STR. DR. GROZOVICI NR 2-8 - PAVILION EXTERN STB CORP C, ET 2, SECTOR 2, BUCUREȘTI, orar L -V 07.00 – 15.00
  • 25. SPITALUL DE PSIHIATRIE TITAN DR. CONSTANTIN GORGOS BD. NICOLAE GRIGORESCU NR. 41 - CONTAINER CURTE, SECTOR 3, BUCUREȘTI, orar 8.00 -15.00
  • 26. SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE ”PROF. DR. PANAIT SIRBU” - CAMERA DE GARDA STRADA BOISOARA NR. 5, SECTOR 6, BUCUREȘTI, orar NON STOP
  • 27. CETTT SF. STELIAN, STR. CRISTIAN PASCAL NR. 25-27, SECTOR 6, BUCUREȘTI orar 08:00 - 18:00
  • 28. SPITALUL DE OBSTETRICA-GINECOLOGIE BUFTEA, STR. STUDIOULUI NR. 5, ORAȘ BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV, orar L-V: 08:00 - 20:00.

Bucureștenii care vor să se testeze pentru COVID la domiciliu așteaptă peste 72 de ore

Conform Ministerului Sănătății, măsura a fost decisă în urma unor teleconferințe avute de ministrul Alexandru Rafila cu secretarii de stat, cu direcţiile de sănătate publică, cu managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov şi cu managerii spitalelor din Bucureşti şi Ilfov.

Aceasta, în condițiile în care Serviciul de Ambulanță București-Ilfov nu mai face față numărrului mare de solicitări pentru testarea la domiciliu a pacienţilor care au simptome de infecţie respiratorie, compatibile cu infecţia cu SARS-CoV-2, ceea ce a dus la întârzieri ce depăşesc 72 de ore, precizează Ministerul Sănătății.

În prezent, conform sursei citate, call-center-ul de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti înregistrează peste 2.000 de solicitări pentru aproximativ 6.000 de persoane potenţial infectate cu SARS-CoV-2.

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov nu mai face față solicitărilor de câteva zile, iar la fiecare adresă sunt 2-3-4 persoane care solicită testarea, având simptome, a declarat la Digi24 managerul instituției, Alis Grasu.

Managerul Ambulanței București-Ilfov a afirmat că, într-adevăr, situația nu este atât de gravă ca în valul 4 dacă ne raportăm la gravitatea simptomatologiei, dar ca număr de infectări, acestea sunt multe, iar resursele serviciului de ambulanță sunt limitate.

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov poate ajunge la 800-900 de adrese într-o zi, ceea ce înseamnă în jur de 1.600 până la 2.000 de persoane pot fi testate pe zi, a precizat Grasu.

Ea a mai spus că prioritatea serviciului de ambulanță rămân urgențele, iar în ultimele trei zile s-au înregistrat, pe lângă cele peste 4.000 de solicitări pentru testare COVID la domiciliu, și 4.398 de cazuri de urgență, dintre care mai mult de jumătate urgențe de cod roșu și cod verde.

În România, numărul cazurilor de COVID-19 raportate de la începutul pandemiei și până acum a depășit sâmbătă pragul de două milioane. Sâmbătă, au fost raportate 19.371 de cazuri de COVID-19, fiind a treia zi la rând în care numărul îmbolnăvirilor trece de 19.000.

Previziunile Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) arată că România ar putea ajunge la peste 70.000 de cazuri de COVID-19 pe zi şi ar putea atinge capacitatea maximă de internare la ATI la începutul lunii februarie, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.