Câteva cazuri de persoane infectate cu gripă și Covid-19 în același timp în țări precum Spania sau Ungaria au fost mediatizate recent, iar afecțiunea celor loviți de două virusuri în același timp are chiar și un nume, flurona, sugerând că este un fenomen nou și important.

Flurona, mult zgomot pentru nimicFoto: Dreamstime.com

Dar experții consultați de Bloomberg spun că nu este ceva nou și cu siguranță nu este ceva de care oamenii obișnuiți ar trebui să se îngrijoreze.

"Aceasta este o poveste mediatică; nu este o poveste reală", subliniază Michael Osterholm, care conduce Centrul de Cercetare și Politici privind Bolile Infecțioase de la Universitatea din Minnesota.

Deși este posibil ca mai multe cazuri de îmbolnăvire combinată cu gripa și Covidul să apară acum, pe măsură ce oamenii renunță la distanțare socială și sezonul de gripă revine, Osterholm spune că acest concept de coinfecție respiratorie nu este deloc nou.

Unii au ghinion

"Este o situație care apare cu o anumită frecvență în care vedem persoane care sunt coinfectate cu doi agenți patogeni respiratori. Nu există nicio dovadă că avem un nou aspect emergent al pandemiei", spune Osterholm.

Atunci când circulă mai multe virusuri respiratorii, unele persoane vor avea ghinion și se vor îmbolnăvi de ambele în același timp sau în succesiune rapidă.

Dar nu există date solide care să arate că această posibilitate va înrăutăți în mod semnificativ pandemia Covid, explică Osterholm.

De fapt, cazuri cu gripă și Covid simultan au fost raportate tot timpul, inclusiv câteva cazuri citate în literatura medicală care nu au primit prea multă atenție.

Un studiu chinez publicat în august 2020, de exemplu, a constatat că șapte din 257 de pacienți cu Covid testați au avut, de asemenea, gripă.

Între timp, un studiu al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor publicat luna trecută a constatat că o treime dintre copiii sub cinci ani care au fost spitalizați cu Covid-19 au avut o altă infecție respiratorie, în principal cu virusul sincițial respirator.

Un fenomen care este evoluat sub radarul atenției publice

Daniel Griffin, șeful departamentului de boli infecțioase de la ProHealth NY, o rețea de medici și centre de îngrijire urgentă din zona metropolitană a New York-ului, spune că un anumit nivel de infecții combinate gripă-Covid a avut loc probabil tot timpul în SUA, dar a trecut neobservat la începutul pandemiei, deoarece Covid a absorbit majoritatea resurselor medicale.

Griffin a ajutat el însuși la depistarea unui caz la începutul pandemiei, în martie 2020, în timp ce preda tehnici de protecție epidemiologică la un centru de îngrijiri de urgență.

Un medic era pe cale să își scoată echipamentul de protecție după ce un pacient cu simptome asemănătoare cu cele ale Covid fusese testat pozitiv pentru gripă.

Griffin l-a îndemnat pe medic să își lase masca pe față până la sosirea rezultatelor complete ale testelor. Și a avut dreptate, pacientul - la fel ca soția sa - avea nu numai gripă, ci și Covid.

Lecția pentru medicii de boli infecțioase, spune Griffin: "Descoperirea a ceva nu exclude altceva".

Dar doar pentru că se poate întâmpla, nu înseamnă că persoanele care au primit atât vaccinul antigripal, cât și pe cel contra Covid au ceva nou de care să se îngrijoreze, mai notează Bloomberg.

(foto articol © Dzmitry Dzemidovich | Dreamstime.com)