Un erou necunoscut al sistemului imunitar se dovedește a fi un protector împotriva formelor grave de boală cu Omicron chiar și atunci când nivelul anticorpilor scade, ceea ce explică de ce valul record de infecții cu această variantă nu a dus până acum la copleșirea spitalelor cu pacienți Covid, scrie Bloomberg.

OmicronFoto: DreamsTime

Celulele T, arma organismului împotriva celulelor infectate cu virus, au fost suficient de bine pregătite de vaccinare încât să apere împotriva variantei Omicron, arată două studii separate realizate de Universitatea Erasmus (Olanda) și de Universitatea din Cape Town (Africa de Sud).

Rezultatele ar putea explica de ce valul de cazuri cu Omicron nu a provocat până acum o creștere a mortalității.

Compensează lipsa anticorpilor neutralizanți

Ele sugerează că intrăm într-un capitol mai puțin îngrijorător al pandemiei, adăugându-se seriei de dovezi de până acum că Omicron provoacă forme mai puțin grave de Covid decât în cazul versiunilor anterioare.

Spre deosebire de anticorpi, celulele T pot viza întreaga proteină spike a virusului, care rămâne în mare parte similară chiar și în cazul Omicron, deși are foarte multe mutații.

Atât persoanele vaccinate, cât și cele care au fost infectate ar trebui să aibă aceste celule albe în sânge.

Cercetătorii olandezi au analizat 60 de lucrători din domeniul sănătății vaccinați și au constatat că, în timp ce răspunsurile lor la anticorpi împotriva omicronului erau mai mici sau inexistente în comparație cu variantele Beta și Delta, răspunsurile celulelor T erau în mare parte nealterate, "potențial echilibrând lipsa anticorpilor neutralizanți în prevenirea sau limitarea formei severe de Covid-19".

”Nu pot împiedica infectarea. Dar pot minimiza daunele”

Studiul de la Institutul de boli infecțioase și medicină moleculară al Universității din Cape Town a analizat pacienți care s-au vindecat de virus sau care au fost vaccinați cu seruri de la Pfizer / BioNTech sau Johnson & Johnson.

Aceștia au constatat că între 70% și 80% din răspunsul celulelor T a rezistat împotriva Omicron.

Ultimele săptămâni au adus informații că noua tulpină poate eroda protecția oferită de vaccinuri, determinând guvernele să facă presiuni pentru administrarea de doze booster cu scopul de a crește nivelul de anticorpi care pot lupta împotriva variantei.

Dar protecția imunitară are mai multe straturi.

În timp ce anticorpii blochează infecția, celulele T ucid celulele infectate, împiedicând virusul să se răspândească și să provoace o boală mai gravă, a scris Wendy Burgens, unul dintre autorii studiului de la Universitatea din Cape Town, pe contul său de Twitter ”The Virus Monologues”.

"Ele nu pot împiedica infectarea. Dar pot minimiza daunele care vin după aceea", a explicat ea.

(sursă foto © Jhdt Stock Images Llc | Dreamstime.com)