La persoanele vaccinate, infectarea cu Omicron se manifestă ca o rino-faringită clasică iar, cel puţin deocamdată, nu se ştie încă ce manifestări va da în cazul celor care nu sunt vaccinaţi, a spus pentru News.ro Simin Aysel Florescu, Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală.

Tulpina OmicronFoto: Dreamstime.com

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat că cei diagnosticaţi cu această variantă pot avea transpiraţii abundente, ca diferenţă faţă de varianta Delta, iar în rest simptomatologia este asemănătoare cu aceasta. În formele uşoare de Omicron, pot apărea febra, durerile de cap şi de gât, iar în cele grave pot apărea complicaţiile respiratorii.

Simin Aysel Florescu: Peste jumătate dintre cei internați, infectați cu Omicron

„Am avut internaţi pacienţi, deocamdată sunt mai mulţi dintre cei care au venit din străinătate, deci cazuri de import dar încep să apară şi cazurile locale şi la acest moment mai mult de jumătate din tulpinile celor internaţi sunt Omicron.

Deocamdată, sunt doar câteva zeci de pacienţi internaţi şi din aceştia încep să apară din ce în ce mai mulţi, dincolo de majoritate, cu suspiciune de Omicron, noi avem posibilitatea să facem un screening de variante în laboratorul nostru care ne indică ce este Omicron şi ce nu, cu mare probabilitate, noi rezultatul cert îl avem după secvenţiere, după o perioadă de nişte zile, poate chiar o săptămână două după care obţinem confirmarea sau nu, dar în cea mai mare parte se confirmă.

Ca şi manifestări simple de boală deocamdată majoritatea sunt forme simple, necomplicate, dar încep să apară şi celelalte uşor, uşor.

Nu e mare lucru diferit faţă de Delta, cel puţin deocamdată, doar faptul că mulţi sunt dintre cei care au fost vaccinaţi, vorbesc de călători, aceştia aveau obligativitatea de vaccinare şi au venit cu manifestări de infecţie de tract respirator superior, cu tuse, cu rinoree şi mai puţin cu alte manifestări severe, ca o rinită, ca o rino-faringită clasică deocamdată, repet, la cei care sunt vaccinaţi, cei care călătoresc. Rămâne să vedem cum se vor manifesta la populaţia nevaccinată, aici este marea noastră problemă.

La cei nevaccinaţi deocamdată nu avem o certitudine că formele grave sunt date de Omicron, urmează să vedem, sunt trimise la secvenţiere în mare parte, mai sunt forme grave care au venit, care au ajuns în terapie, încă nu ştim sigur dacă este Omicron.

În ATI acum sunt 5 cazuri din cele 9 paturi, un indicator nefavorabil este faptul că în toată această perioadă când numărul de pacienţi per total a scăzut foarte mult, terapia intensivă nu a putut fi închisă nicio zi, au fost în permanenţă cazuri acolo, doar de o săptămână a scăzut sub numărul maxim de cazuri, sub 9, dar în nicio zi nu am putut spune că am terminat cu cazurile grave şi putem şi noi să spunem că putem să închidem şi probabil că va fi din nou foarte rău”, a explicat Dr. Simin Aysel Florescu.

Adrian Marinescu: Vom avea şi pacienţi cu omicron la terapie intensivă

„Au fost cazuri de infecţie cu omicron spitalizate, la acel moment (în decembrie) erau puţine cazuri în România, şi este adevărat că erau forme uşoare, dar am plecat de la ideea că este bine să monitorizăm primele cazuri şi atunci au fost perioade scurte de internare pentru pacienţii care erau vulnerabili, chiar dacă aveau o formă uşoară, în ideea de a-i proteja de eventuale complicaţii care să apară ulterior.

Acum, în ianuarie, din păcate, este o creştere şi este o situaţie despre care vorbeam de cel puţin o lună, nu este explozivă în momentul de faţă dar sunt cazuri, practic omicronul la acest moment face parte din infecţiile cu SARS - CoV- 2 curente, de zi cu zi, şi foarte curând vom ajunge în punctul în care vor fi predominantă această variantă, lucru pe care îl ştiam.

Cei care au fost internaţi cu forme uşoare sunt persoane de peste 60 de ani, care au şi afecţiuni cronice, spraponderale, adică sunt acele persoane pe care le considerăm vulnerabile. Acest lucru s-a întâmplat doar în decembrie, la început, când voiam să vedem exact cum stau lucrurile. Până într-o săptămână era internarea. Deja din ianuarie se întâmplă foarte rar să internăm formele uşoare.

Nu înseamnă că nu se infectează în aceeaşi măsură şi tinerii, doar că ei, neavând factori de risc, nu necesită internare în spital.

Cel puţin deocamdată nu am avut forme severe, sigur că ele vor urma, chiar dacă va fi un procent mic, vom avea şi pacienţi cu omicron la terapie intensivă, vor exista şi complicaţii, dar ele cel mai probabil vor în număr mic, conform datelor care există în momentul de faţă”, a explicat Dr. Adrian Marinescu.

Formele ușoare cu Omicron trec în 2-3 zile

„Nu există o diferenţă semnificativă, este clar că este o variantă virală care se transmite foarte uşor, şi atunci persoanele active care interacţionează au şi probabilitatea cea mai mare de a se infecta. Asta e un lucru statistic, altfel oricine se poate infecta.

Se vorbeşte de exemplu că sunt mai multe transpiraţii abundente în cazul omicron, dar nu cred că de aici se poate trage o concluzie, cred că sunt aceleaşi simptome şi că depinde de forma de boală. În formele uşoare simptomele sunt într-un fel, în momentul în care există complicaţii respiratorii, sunt altele.

La cei care au forme uşor simptomatice stare generală uşor modificată, sub-febră sau febră, durere în gât, durere de cap, sunt lucruri care în general trec ca perioadă în 2-3 zile.

Dacă vorbim de formele medii, simptomele ţin mai mult timp, astenie fizică persistentă, stare generală modificată, febră, dureri de cap, durere de gât, dureri musculare cu un aspect pseudo-gripal, urmează formele severe dar deocamdată nu am avut, dar la formele severe ne aşteptăm să fie complicaţiile respiratorii”, a detaliat Dr. Marinescu.