​Numărul cazurilor cu varianta Omicron a coronavirusului a crescut la 92 în România, alte 49 de cazuri fiind confirmate vineri, informează Ministerul Sănătăţii.

Omicron, confirmata tot mai desFoto: Dreamstime

„Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a confirmat astăzi alte 49 cazuri noi de infectare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2. Este vorba despre 28 de bărbați și 21 de femei cu vârste cuprinse între 0 și 79 ani, din municipiul București și județele Cluj, Ialomița, Ilfov, Prahova, Suceava și Vaslui”, se arată în informarea MS.

Șapte dintre persoanele infectate au istoric de călătorie în Marea Britanie și Nigeria.

De asemenea, 32 dintre acestea sunt vaccinate împotriva Covid-19.

Numărul total al cazurilor confirmate cu varianta Omicron a coronavirusului se ridică astfel la 92.

„Cifrele înregistrate în ultimele 24 de ore sugerează începutul transmiterii comunitare pentru tulpina Omicron, care probabil va deveni dominantă în următoarele două săptămâni”, arată Ministerul Sănătăţii.